Nophoto.png?ixlib=rails 0.3

Nancy MacPherson

Membră independentă a Consiliului de Administrație

Despre mine

Nancy este fosta Directoare pentru Evaluare a Fundației Rockefeller, unde s-a ocupat de înființarea și gestionarea sistemului de evaluare în perioada 2008-2018. Înainte de a activa în această organizație filantropică,a lucrat 25 de ani în Canada, Asia, Africa și Elveția în domenii precum dezvoltarea internațională în legătură cu populații indigene, în cadrul unor organizații non-profit, al unor agenții guvernamentale și al ONU. A creat și condus programul de evaluare al IUCN, fiind și Consultant Special al Directorului General pe probleme legate de evaluarea și supravegherea performanței. A jucat un rol esențial în crearea și consolidarea unor asociații și rețele de evaluare a dezvoltării, active la nivel regional și global, precum Asociația Internațională de Evaluare a Dezvoltării (IDEAS) și Asociația Africană de Evaluare (AfrEA). Între 2001 și 2011 Nancy a predat în cadrul Programului Internațional de Evaluare a dezvoltării desfășurat de Banca Mondială (IPDET), primind în 2015 Premiul pentru contribuția la dezvoltarea bunăstării generale oferit de Asociația Americană de Evaluare.