EU Watch

​Comisia Europeană intervine din nou în Polonia cu privire la statul de drept

De ce a decis Comisia Europeană să dea Polonia în judecată pentru pensionarea forțată a judecătorilor polonezi? Vă explicăm noi, pentru a vă ține la curent cu lupta UE pentru susținerea valorilor democratice în țările membre.

by György Folk

Așa cum se aștepta toată lumea chiar și înainte anunțului oficial de luni, Comisia Europeană va trimite Polonia în fața Curții de Justiție a UE pentru legea adoptată recent de aceasta care obligă la pensionare anticipată 27 dintre cei 72 de judecători ai Curții Supreme, printre ei numărându-se și Președintele Curții. Aceasta este ultima dintr-un șir de măsuri regresive, menite să supună instanțele judecătorești controlului guvernamental, adoptate de Partidul pentru Lege și Justiție care a venit la putere în Polonia la sfârșitul anului 2015.

Nu mai e timp de așteptat

Cei care urmăresc situația știu că Polonia este monitorizată de celelalte guverne din cadrul Consiliului UE în temeiul procedurii prevăzute la articolul 7. Puteți citi mai multe despre ceea ce implică articolul 7 aici. Pentru a se trece la etapa următoarea din cadrul procedurii prevăzute la Articolul 7, cel puțin 22 de guverne trebuie să voteze în favoarea unei decizii conform căreia situația din Polonia riscă să constituie o amenințare gravă la adresa statului de drept. Comisia Europeană nu este sigură că se bucură de sprijinul unui număr atât de mare de state membre, deoarece unele guverne se tem că, dacă vor continua cu articolul 7 cu privire la Polonia, ar putea curând veni și rândul lor. Însă retragerea forțată a judecătorilor de rang înalt ar aduce prejudicii ireversibile sistemului judiciar al Poloniei. De aceea nu s-a mai putut aștepta să se ajungă la un acord la nivelul cât mai multor state membre.

În loc să le mai lase timp guvernelor UE să-și găsească conștiința colectivă, Comisia a trimis această lege în fața Curții de Justiție, astfel încât judecătorii UE să poată decide asupra legalității sale. Întrucât soluționarea cazurilor ajunse în fața CJUE poate dura ani de zile, Comisia a făcut solicitat și adoptarea unui ordin provizoriu de urgență (o "măsură interimară"), care să oblige Guvernul polonez să suspende aplicarea legii până când instanța luxemburgheză își va emite hotărârea cu privire la aceasta

Legea în cauză a intrat în vigoare la data de 3 aprilie a acestui an și permite judecătorilor afectați să solicite extinderea funcțiilor lor pentru încă trei ani. Dar puterea de a răspunde pozitiv unei astfel de solicitări revine Președintelui Poloniei. Președintele poate consulta Consiliul Național al Justiției cu privire la decizie. Cu toate acestea, opinia sa nu este obligatorie din punct de vedere juridic, iar Consiliul nu respectă oricum standardele europene în materie de independență judiciară (motiv pentru care a fost suspendat la începutul acestei luni din cadrul Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare). Președintele polonez dispune așadar de o discreție totală în privința permiterii continuării rămânerii în funcție a judecătorilor.

[Codebox]

Verdictul ar putea genera presiuni

Care este legătura dintre articolul 7 și prezenta cauză?

Comisia a declanșat articolul 7 la sfârșitul anului trecut, deoarece Guvernul polonez a refuzat să pună în aplicare toate recomandările pe care le-a primit în cursul a doi ani de negocieri, în cadrul unei proceduri mai puțin formale, "cadrul statului de drept". La 18 septembrie, miniștrii UE au participat la cea de-a doua ședință cu privire la Polonia, în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 7, unde Varșovia nu s-a arătat în niciun fel doritoare să răspundă preocupărilor exprimate de Comisie. Această procedură va continua alături de cazul ajuns în fața CJUE, în încercarea de a pune capăt măsurilor atât de nocive luate în ultimii ani de Guvernul polonez.

Avantajul aducerii cazului în fața Curții UE, în loc de a se aștepte ca guvernele să rezolve problema la nivel politic, este că va fi mai greu pentru guvernul polonez să spună despre o hotărâre judecătorească împotriva sa că ar fi rezultatul vreunei conspirații politice. Și dacă instanța UE constată că Polonia încalcă regulile UE - iar Polonia refuză, așa cum a sugerat deja, să se supună hotărârii, atunci va exista o presiune suplimentară asupra guvernelor care sunt reticente în a vota articolul 7. Întregul sistem juridic al UE care reglementează comerțul, călătoriile și alte forme de cooperare între guverne depind de respectarea, de către statele membre, a hotărârilor judecătorești ale UE. Orice guvern care nu dorește să sprijine articolul 7 în această situație ar submina ordinea juridică care permite UE să funcționeze.

Comisia Europeană , Polonia , cadrul privind statul de drept