​Mere, banane și crearea unei coaliții pro-valori ​​în cadrul Parlamentului European

Aproximativ 7 din 10 europarlamentari care vor ajunge în Parlamentul European după alegerile din mai fac parte din partide care susțin valorile fundamentale. Nu putem însă fi siguri că se va crea și o coaliție majoritară pro-valori. Iată de ce.

Să ne imaginăm că, în loc de oameni, Europa ar fi condusă de plante. În țara ta ai avea Partidul Bananelor, Partidul Rozmarinului și Partidul Cafelei. Atunci când deputații europeni din Partidul Bananelor ar ajunge la Bruxelles, aceștia ar forma un"grup politic" împreună cu partide din alte țări cu idei similare. Așadar, bananele ar sta cu merele și portocalele din grupul politic al fructelor. Deputații europeni din Partidul Rozmarinului ar merge și ar forma un grup politic al plantelor medicinale cu alte partide similare din alte țări. Iar Partidul Cafelei ar găsi un Partid al Ceaiului și un Partid al Cănilor de Cacao cu Lapte și ar forma un grup politic al băuturilor.

Un amestec cu de toate

Ce vreau să spun este că partidele de centru-stânga tind să stea împreună în același grup politic, așa cum fac și cele de centru-dreapta și cele de alte culori. Vrei o listă completă a grupurilor politice din Parlamentul European? Iată una aici. Iar aici poți afla în ce grupuri politice se află oricare din partidele din țara ta.

Și de aici apar multe probleme. Toate grupurile politice mari din Parlamentul European au înăuntrul lor partide care au fost criticate de UE pentru că au lezat într-un fel sau altul valori fundamentale precum libertatea presei sau independența sistemului judiciar. Și asta înseamnă că, dacă votezi pentru unul dintre grupurile politice mai vechi, e foarte probabil ca reprezentanții tăi să colaboreze cu partide din alte țări ale UE care atacă libertățile și drepturile omului. Așadar bananele dumneavoastră ar colabora fericite cu vița de vie din altă parte care încearcă să sugrume judecătorii din țara din care vine.

La mintea cocoșului

Situația nu trebuie însă să fie neapărat asta. Cei care te reprezintă la nivel politic nu trebuie neapărat să colaboreze cu partide din alte țări care încearcă să distrugă libertățile civile și drepturile omului. Aceștia ar trebui de fapt să îi de afară pe cei care atacă valorile fundamentale și să formeze coaliții noi. Soluția e una la mintea cocoșului, având în vedere că aproape 70% din deputații europeni care vor forma Parlamentul European după alegerile din mai vor aparține, cel mai probabil, unor partide pregătite să susțină aceste valori.

Luna trecută am lansat Monitorul alegerilor europarlamentare din 2019 #Vote4Values. Așadar îți este ușor să afli care grupuri politice au în componența lor partide problematice. Și îți este ușor să vezi care dintre partidele din România colaborează cu ele. Și îți e ușor să vezi cum ar putea europarlamentarii pro-valori să formeze coaliții care să protejeze valorile fundamentale. Ai putea apoi lua legătură cu candidații la alegerile europarlamentare, cărora să le ceri să nu colaboreze cu cei din alte țări care au deja reputația pătată.