​Operațiunea Condor: judecătorii italieni au condamnat 24 de persoane la detențiune pe viață

Campania brutală de răpire și asasinare a durat decenii întregi și a implicat șase dictaturi militare sud-americane.

Un tribunal italian a condamnat luni 24 de persoane la detențiune pe viață pentru implicarea lor în Operațiunea Condor, o campanie de represiune politică și teroare desfășurată în America de Sud între 1968 și 1989.

Procesul a fost primul de acest fel din Europa și s-a concentrat pe decesele a 43 de persoane, printre care s-au numărat 23 de cetățeni italieni. Numai unul dintre cei 24 de inculpați a fost condamnat în absență, printre ei numărându-se fostul președinte peruan Francisco Morales Bermúdez și fostul Ministru de Externe din Uruguay Juan Carlos Blanco.

Aceștia au fost judecați în legătură cu dispariția sau moartea a 43 de persoane, dar numărul total de victime care au dispărut sau au fost ucise în timpul Operațiunii Condor ar putea fi de 60.000. Dovezi imposibil de combătut din baze de date guvernamentale confirmă asasinarea a cel puțin 496 de oponenți politici care au fost răpiți în timpul operațiunii.

Datorită declasificării documentelor, știm acum că multe victime au fost ucise în maniere cu adevărat șocante. Printre cele mai cunoscute metode se numără așa numitele zboruri ale morții, unde victimele erau drogate și aruncate din avioane în ocean, cu stomacurile despicate pentru a se asigura că se vor scufunda sau vor fi mâncate de rechini.

În sfârșit dreptate

Familiile victimelor nu au renunțat niciodată să spere că se vor bucura într-o zi de dreptate.

Procurorii care lucrau la caz și-au putut desfășura munca datorită conceptului de „justiție universală”, conturat în Londra în 2000, cu ocazia arestării fostului dictator chilian Augusto Pinochet, unul dintre cei mai importanți lideri ai Operațiunii Condor.

Deși crimele au avut loc în anii 70 și 80, documentele devenite recent disponibile le-au oferit procurorilor italieni suficiente dovezi pentru a acționa împotriva celor peste douăzeci de foști oficiali de rang înalt din guverne.

„Trebuie să subliniez eforturile pe care toți cei implicați le-au depus în acest caz", a declarat Arturo Salerni, un avocat care a lucrat în cadrul procesului, și președinte CILD, organizație membră a Liberties. „Mă refer în primul rând la Ministerul italian al Justiției, organizațiile familiilor victimelor, care au adus contribuții importante și, în final, la mulți juriști și cercetători. Datorită acestor eforturi, adevărul a fost făcut public".

După decenii de impunitate, familiile victimelor au acum puțină dreptate, bucurându-se de o oarecare satsifacție pentru una dintre cele mai întunecare și șocante operațiuni din istoria recentă.

Trebuie să acceptați cookie-urile de la părți terțe pentru a vedea acest material.