Jessy Saint Prix, din Franţa, a ajuns în Regatul Unit în 2006, aflându-se în căutarea unui loc de muncă; s-a angajat iniţial ca asistentă de predare şi ulterior ca educatoare într-o grădiniţă. A rămas apoi însărcinată şi, deoarece munca devenise prea stresantă pentru corpul ei, aceasta şi-a dat demisia cu două luni înainte de data probabilă a naşterii copilului.
Şi-a căutat apoi un nou loc de muncă mai puțin solicitant fizic; nereuşind să îşi găsească unul, ea a făcut cerere pentru ajutor de şomaj. Solicitarea sa a fost respinsă, femeia fiind considerată nu ca persoană fără loc de muncă, ci ca „persoană din străinătate”. La trei luni după ce a născut, aceasta a început din nou să lucreze; în aceeaşi perioadă ea a contestat în faţa unei instanţe de judecată refuzul cererii sale, câștigând iniţial şi pierzând în faza de apel. Astfel s-a ajuns cu un recurs în faţa Curţii Supreme, care a adresat întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Curtea Supremă a Regatului Unit a solicitat CJUE să clarifice dacă o femeie care nu mai lucrează sau încetează să îşi caute de lucru din cauza limitărilor impuse de sarcină și de perioada imediat ulterioară naşterii își păstrează, în temeiul legislației UE, statutul de lucrătoare. La data de 19 iunie 2014, Curtea de Justiție a decis în favoarea doamnei Saint Prix, spunând că o persoană își păstrează statutul de lucrător în cazul în care se află temporar în imposibilitatea de a lucra din cauza unei boli sau a unui accident, din cauza șomajului involuntar (în anumite condiții ) sau care se află în căutare de formare profesională în domeniul locului de muncă deţinut anterior (cu excepția cazului în șomaj involuntar); Curtea a adăugat că femeile însărcinate ar trebui să constituie de asemenea un caz în care statutul de lucrător să fie păstrat.
Curtea a precizat că directiva în cauză, Directiva UE 2004/38/CE, deşi nu indică expres situaţia femeilor însărcinate, nu prevede nici că enumerarea de astfel de cazuri ar fi una exhaustivă. Curtea a recunoscut că sarcina este o stare fiziologică a organismului, fără a fi vorba despre o boală, dar a decis că legislația UE cu privire la definiția „lucrătorului” trebuie să fie interpretată în sens larg. Legislația UE oferă deja mai multe tipuri de protecţie specială pentru femeile însărcinate, cum ar fi concediul de maternitate; a le permite acestora să își mențină statutul de lucrătoare nu este nimic altceva decât o extindere a acestor tipuri de protecţie. Mai mult decât atât, dacă o femeie însărcinată ar fi lipsită de statutul de lucrătoare, acesteia i s-ar limita dreptul la libera circulație prin faptul că aceasta ar putea să considere că există un risc de a pierde protecția de care se bucură pe piaţa de muncă într-un stat membru.
Curtea de Justiție a stabilit acum că articolul 45 din Tratatul de la Lisabona ( cu privire libera circulație a lucrătorilor) se aplică femeilor însărcinate, cu condiţia ca acestea să se întoarcă la locul de muncă după naștere într-o perioadă de timp rezonabilă. Prin urmare, doamna Saint Prix ar fi trebuit să îşi poată menține statutul de lucrătoare în Marea Britanie, iar instanțele de judecată au săvârșit o eroare atunci când au decis în favoarea respingerii cerere ei de ajutor de șomaj.