Părinții infertili decid din ce în ce mai des să apeleze la mame-surogat pentru a avea copii. În Statele Unite ale Americii și în India există clinici de specialitate care facilitează procesul de găsire a unei mame-surogat pentru cuplurile infertile din străinătate. Cele mai multe state membre ale Consiliului Europei interzic folosirea serviciilor oferite de mamele-surogat, ceea ce forțează multe cupluri europene să caute astfel de servicii în alte țări.
Franța refuză înregistrarea copiilor născuți de mame-surogat
Cuplurile franceze Mennesson și Labassee au beneficiat de serviciile oferite de către mame-surogat în SUA. După ce s-au întors acasă, acestea au încercat să își înregistreze copii; autoritățile franceze însă au spus ca suspectează că respectivii copii au fost născuți de mame-surogat, acesta fiind motivul pentru care refuză înregistrarea la starea civilă. Ambele cupluri au apelat apoi la instanțele de judecată din Franța, care le-au respins cererile deoarece, în această țară, utilizarea serviciilor oferite de către mame-surogat este interzisă.
Conform instanțelor de judecată, înregistrarea copiilor ar deschide o portiță care ar permite eludarea legii, ceea ce ar încuraja alte cupluri să meargă în străinătate pentru a apela la serviciile oferite de către mame-surogat. Instanțele au menționat și că decizia lor nu constituie o încălcare a drepturilor părinților la viața privată și de familie, deoarece actul în sine de înregistrare a copiilor nu are implicații directe asupra relației dintre părinți și copiii lor.
Plângeri separate
În aceste condiții, părinții au apelat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Atât în Mennesson v. Franța (plângerea nr. 65192/11), cât și în Labassee v. Franța (plângerea nr. 65941/11) au fost depuse plângeri separate, în numele părinților și în numele copiilor. Curtea a judecat plângerile separat, ajungând la concluzii diferite în ceea ce privește drepturile părinților și drepturile copiilor.
În ceea ce privește drepturile părinților, Curtea a stabilit că ingerința autorităților franceze în legătură cu viața privată și deciziile personale ale părinților a fost întemeiată din punct de vedere legal și justificată deoarece Franța nu încerca decât să descurajeze alte cupluri franceze de la a pleca în străinătate în căutare de servicii oferite de către mamele-surogat. Judecătorii de la Strasbourg au considerat că părinții nu au putut demonstra că refuzul de a înregistra copiii ar interveni în vreun fel în funcționarea normală a familiei lor, deoarece ei puteau în continuare, chiar și în aceste condiții, să se stabilească în Franța. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că instanțele locale au decis în mod corect atunci când au pus în balanță interesele familiilor și interesele statului.
Identitatea copiilor și dreptul lor la viață privată
În ceea ce privește drepturile copiilor însă, Curtea a ajuns la o concluzie diferită. Judecătorii au subliniat faptul că, pentru că nu li s-a permis înregistrarea, copii au rămas într-o stare de incertitudine juridică. Deși aceștia fuseseră înregistrați în SUA drept copii ai unor donatori de celule, refuzul autorităților franceze de a-i înregistra le-a pus în pericol statutul și protecția juridică de care s-ar putea bucura pe teritoriul țării unde se afla noua lor casă.
Refuzul de a-i înregistra le-a pus în pericol, de asemenea, identitatea, atât din punct de vedere legal cât și personal, putând avea un impact asupra abilității lor de a se identifica drept membri ai societății franceze. Deși tații lor erau cetățeni francezi, neexistând nici o îndoială în ceea ce privește paternitatea, copiii nu puteau fi siguri că vor obține cetățenia franceză. Pe lângă aceasta, fără a fi înregistrați legal, copiii nu puteau fi moștenitori ai părinților lor.
Curtea a discutat și despre importanța rudelor biologice în formarea identității. Având în vedere potențialul impact negativ asupra copiilor, atât din punct de vedere legal cât personal, Curtea a decis că autoritățile franceze au atacat în mod nejustificat dreptul copiilor la viață privată, încălcând astfel articolul 8 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului. Curtea a acordat ambilor copii câte 5.000 de euro cu titlu de daune.
Alte două cazuri în care se discută despre utilizarea serviciilor oferite de către mame-surogat sunt încă pe rol la CEDO. În Paradiso & Campanella v. Italia, autoritățile italiene au luat de la părinți un copil născut de o mamă-surogat din Rusia, iar în D.&R. v. Belgia, li s-a refuzat accesul în Belgia unor copii născuți de o mamă-surogat din Ucraina. Având în vedere legislația din Polonia, este ușor să ne imaginăm că așa ceva s-ar întâmpla și aici. Potrivit Codului Familiei polonez, este considerată mamă a unui copil acea persoană care poartă sarcina, indiferent dacă este vorba despre o mamă-surogat. Singura opțiune pe care o au părinții infertili este adopția, aceasta constituind un proces deosebit de complicat, mai ales atunci când copilul locuiește în străinătate.