„Unul dintre cele mai întunecate momente din istoria europeană"

Cu patru ani în urmă, aproape 300 de persoane - inclusiv 60 de copii - s-au înecat după ce barca cu care călătoreau s-a răsturnat lângă Lampedusa. Acum, un tată și o mamă care și-au pierdut cele patru fiice în tragedie, caută dreptate în fața instanțelor.

La 11 octombrie 2013, 268 de persoane s-au înecat în Marea Mediterană la 60 de mile de mica insulă italiană Lampedusa. Printre cei morți s-au aflat și 60 de copii. Victimele sunt în majoritate sirieni care fugeau de război și sperau să obțină azil în Europa.

Când barca a început să aibă probleme, un doctor din Siria a cerut disperat ajutor gărzii de coastă italiene. Însă, în loc să înceapă misiunea de salvare, autoritățile italiene au început să se certe cu autoritățile malteze în legătură cu cine era responsabil pentru rezolvarea acestei situații de urgență. În timp ce barca pe care se aflau mai mult de 400 de personae se umplea de apă, Libra, o navă a Marinei italiene, plutea în apropiere, așteptând ordine clare de la Roma pentru a interveni.

În cele din urmă Libra a inițiat misiunea de salvare, însă barca cu imigranți se scufundase și sute de persoane se înecaseră deja.

Pe 11 octombrie 2017, la cea de a patra aniversare a naufragiului, la Curtea Penală din Roma a fost inițiat un proces. Șapte membri de diferite grade ai marinei și ai Gărzii de Coastă sunt acuzați de neglijență în salvare și ucidere din culpă.

Arturo Salerni, un avocat celebru în Italia, reprezintă în acest proces un cuplu căsătorit, din Siria, care și-a pierdut cele patru fete în naufragiu. Liberties l-a intervievat pe Salerni cu ocazia celei de-a 69-a ediții a Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, care se sărbătorește pe 10 decembrie. Vă remintim că articolul 14 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toată lumea are dreptul să caute și să se bucure de azil în alte țări atungi când fuge de persecuție.

Liberties: Dle Salerni, pentru ce luptați în acest proces?

Arturo Salerni: Mă lupt pentru urmărirea penală a celor responsabili și pentru condamnarea și tragerea la răspundere penală pentru cele 286 de persoane care au murit din cauza tacticii folosite, asemănătoare cu rănirea și apoi fuga. Munca noastră a fost complicată și mai mult de o moțiune din partea Oficiului Procurorului de la Roma prin care se cere respingerea cazului, în ciuda faptului că judecătorul de la Agrigento a refuzat deja să facă acest lucru.

Unde și cum trăiesc părinții pe care îi apărați astăzi?

Dl Wahid și soția sa trăiesc acum ca refugiați în Elveția. Dat fiind că am promis cuplului să fiu discret, nu vă pot oferi mai multe detalii.

Catia Pellegrino, comandanta navei Libra, care a fost chemată să salveze barca cu migranți, a acționat în conformitate cu legislația maritimă internațională. În plus, barca cu migranți se afla în zona de salvare a Maltei. De ce nu o absolvesc aceste aspecte pe ea și pe comandanții ei de vină?

Legislația italiană și convențiile internaționale privind dreptul maritim stabilesc, ca o prioritate, mai presus de oricare alt obiectiv, obligația de a avea grijă de viața celor care se află pe mare. În ceea ce privește poziția Catiei Pellegrino, judecătorii au dispus inițierea unei anchete suplimentare pentru a clarifica dacă, așa cum am afirmat noi, aceasta a fost informată despre gravitatea situației în care se afla mica barcă ce plutea lângă Lampedusa.

Malta afirmă că nu poate face față dimensiunii uriașe a zonei de căutare și salvare care îi este atribuită. Cu toate acestea, care este responsabilitatea Maltei în toată această poveste?

Malta este de ani de zile coordonatorul formal al unei zone uriașe de căutare și salvare, dar Italia a executat practic multe operațiuni de salvare în zona respectivă. În orice caz, operatorii italieni sunt, de asemenea, acuzați că nu au oferit Maltei informații corecte cu privire la poziția navei italiene, care era cea mai apropiată navă de barca migranților – se afla la 19 mile de aceasta, ceea ce înseamnă că se la aproximativ o oră distanță.


aflaArturo Salerni, un avocat renumit în Italia, reprezintă un cuplu căsătorit din Siria care și-a pierdut cele patru fete în naufragiu.


Din octombrie 2013 până în octombrie 2014, guvernul italian a condus Mare Nostrum, o operațiune de salvare maritimă, în cadrul căreia au fost salvați aproximativ 150 000 de migranți. Apoi Mare Nostrum s-a încheiat, fiind înlocuită de operațiunea Triton, condus de Frotnex, o agenție a UE, precum și de bărci private ale unor grupuri precum Doctors without Borders, care au salvat oameni de la înec în Marea Mediterană. În această vară aceste organizații au fost acuzate că sunt principalul „factor de atracție" care generează creșterea numărului de bărci de migranți și au colaborat cu contrabandiști. Care este părerea dvs. cu privire la aceste acuzații?

A vorbi despre un „factor de atracție" înseamnă a adopta o poziție opusă persepectivei din care ar trebui privită această situație. Realitatea este că bărcile unor ONG-uri private au ajutat la salvarea a mii de vieți după terminarea unor operațiuni precum Mare Nostrum. Potrivit unui număr mare de studii, încheierea Mare Nostrum a generat multe decese, iar bărcile private au fost singurul remediu care a existat practic. Cei care ar trebui să fie acuzați nu sunt activiștii din ONG, ci cei care au puterea de a interveni și refuză să o folosească. Traficanții au o muncă ușoară atunci când nu există operațiuni de salvare eficiente și când nu sunt în vigoare coridoare umanitare. În loc să implementeze astfel de măsuri, guvernele UE semnează acorduri cu dictatori care neagă imigranților drepturi fundamentale ale omului pentru a-i opri să plece. Acest lucru nu ajută deloc la îmbunătățirea situației.

În prezent în țările continentale, precum Germania, se aud foarte puține în mass-media despre situația imigranților de pe Marea Mediterană. A scăzut numărul de oameni care se îneacă în mare?

În prezent, acordurile internaționale tind să îi oprească pe cei care încearcă să fugă către Europa. Din acest motiv a devenit foarte dificil să se cuantifice numărul de persoane care au murit în taberele din Libia sau în timpul încercării de a fugi, dar este clar că tragedii continuă să aibă loc în fiecare zi în rândul acestor oameni.

În opinia dvs., cine trebuie să-și asume responsabilitatea pentru a opri tragediile precum naufragiul de la 11 octombrie 2013?

Datoria aparține în primul rând oricărui guvern democratic care ar trebui să aibă drept prioritate protejarea dreptului la viață, mai ales atunci când există atât de multe instanțe în care oamenii mor încât acestea devin previzibile. Cei care au puterea de a opri aceste tragedii, dar aleg să nu trăiască cu o astfel de responsabilitate pe umeri.

Care credeți că este starea umanității în Europa acum că 2017 se apropie de sfârșit?

Suntem cu siguranță într-unul dintre cele mai întunecate momente ale istoriei europene de după al doilea război mondial.

Întrebări de Cora Pfafferott