Tech & Rights

Lista funcționarilor publici din Ungaria cărora le-a fost interzisă intrarea în SUA- Partea I

Au fost trimise cereri în vederea obținerii de informații tuturor funcționarilor publici suspectați că le-ar fi fost interzisă intrarea în Statele Unite ale Americii din cauza legăturilor pe care le au cu fapte de corupție.

by Hungarian Civil Liberties Union

Statele Unite ale Americi au interzis intrarea pe teritoriul lor mai multor oficiali din Ungaria, susținând că aceștia ar fi implicați în sau ar beneficia din fapte de corupție. Faptul că persoane care dețin funcții publice sau exercită o influență semnificativă asupra politicilor publice sunt considerate nedoritepe teritoriul SUA, din cauza problemelor pe care le au cu fapte de corupție, reprezintă o chestiune care îi interesează pe cetățeni. Uniunea pentru Libertăți Civile din Ungaria (ULCU) consideră că numele celor implicați în acest scandal ar trebui să fie făcute publice.

De când a izbucnit tot acest scandal, în presă au circulat mai multe nume ale unor persoane despre care se credea că ar putea fi implicate. ULCU a decis să trimită unora dintre aceste persoane cereri prin care a solicitat informații de interes public, mai exact informații cu privire la posibila existență a unei interdicții de a intra pe teritoriul SUA.

1. Ildikó Vida - președinte, Autoritatea pentru Taxe din Ungaria

Una dintre aceste cereri a fost trimisă, pe 3 noiembrie, lui Ildikó Vida, președintele Autorității pentru Taxe din Ungaria (Nemzeti Adó- és Vámhivatal, NAV). Aceasta a răspuns doar după publicarea unui interviu acordat mno.hu în care se auto-incriminase deja:

„A fost eliberată o declarație scurtă prin care s-a spus că intrarea mea în Statele Unite ar fi indezirabilă. A fost citată o declarație prezidențială care conține un pasaj conform căruia dreptul unei persoane de a intra în țară poate fi suspendat atunci când el sau ea este implicat în sau beneficiază de pe urma unor fapte de corupție”.

Am intrebat-o și dacă i s-a adus la cunoștință că pe aceasta listă s-ar afla și alți membri ai personalului NAV și dacă da, cine sunt aceștia. Dna Vida a spus că presupune că „din moment ce managerii de la NAV apar în dosarele SUA ca persoane private, chestiunile legate de acest subiect nu au de a face cu îndeplinirea de funcții publice de către aceștia, astfel că informațiile cu privire la ei nu pot fi considerate ca fiind date de interes public, sau date publice care au conexiuni cu interesul public”.

ULCU nu este de acord cu această poziție. Potrivit legii cu privire la dreptul de a avea acces la informații, date private legate de exercitarea atribuțiilor publice aparținând unei persoane care îndeplinește servicii publice reprezintă date publice care au conexiuni cu interesul public. Managerii de la NAV nu pot fi considerați ca fiind pur și simplu persoane private atâta timp cât aceștia îndeplinesc servicii publice. Aceștia beneficiază de o anumită sferă privată, care este însă mult mai restrânsă decât cea a unui cetățean obișnuit. A fi implicat în sau a beneficia de fapte de corupție nu poate cu siguranță, atunci când este vorba despre un manager NVA, să facă parte din viața privată a acestuia; există întotdeauna o legătură directă cu funcția pe care acesta o ocupă. Spre urmare, atunci când unei astfel de persoane îi este interzisă din acest motiv intrarea pe teritoriul SUA, o astfel de informație ar trebui să fie accesibilă publicului.

2. János Lázár – Ministru în cadrul Biroului Primului-Ministru

János Lázár răspuns cererii noastre pe 14 noiembrie, afirmând că nu a fost informat oficial că ar exista vreo interdicție în privința lui cu privire la intrarea pe teritoriul SUA.

3. Árpád Habony: va continua...