​UE poate promova în multe feluri drepturile omului și democrația – Raportul Liberties

Comisia Europeană își pregătește primul raport privind evaluarea situației din statele membre UE cu privire la drepturile omului. Cu ajutorul membrilor noștri, Liberties și-a trimis opinia, împreună cu propuneri de soluții la problemele care există.

UE ne-a luat deja în considerare câteva dintre sugestiile pe care i le-am făcut în legătură cu ce ar mai putea face pentru a ne proteja mai bine drepturile și pentru a ne menține democrațiile sănătoase. A făcut acest lucru, de exemplu, în legătură cu un fond nou pentru grupurile care apără drepturile omului și democrația și cu posibilitatea de a opri scurgere de fonduri europene către guvernele autoritare. Noul raport anual al Comisiei Europene a fost tot ideea noastră. Acest tip de control asupra guvernelor UE ar putea contribui la înțelegerea problemelor din domeniu pe măsură ce acestea încep să apară în statele membre. Acest lucru poate ajuta UE să intervină mai devreme, înainte ca acestea să devină o reală amenințare la adresa democrației și să fie mult mai dificil de rezolvat, așa cum s-a întâmplat în state precum Ungaria și Polonia.

Comisia își va publica raportul în septembrie. În momentul de față, aceasta colectează informații. Așa că Liberties a trimis un raport cu tot ce știe datorită membrilor săi.

Raportul nostru acoperă 8 state membre ale UE: Bulgaria, Croația, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, România și Spania. În acesta explicăm că amenințările la adresa democrației și a drepturilor din UE nu sunt o problemă doar în țările conduse de guverne cu o agendă autoritară, cum ar fi Polonia și Ungaria. Deși situația din aceste țări este mult mai gravă, putem observa tendințe similare și în alte state. Iată cele patru aspecte considerate de noi ca fiind cele mai problematice:

  • Instanțele judecătorești nu sunt suficient de independente și eficiente. Aceasta devine o problemă uriașă când lucrurile merg prost în viață și trebuie să apelăm la judecători. Avem nevoie de ei pentru a ne prezenta versiunea și a avea pe cineva imparțial care să ia decizia corectă.
  • Corupția la nivel guvernamental este încă foarte frecventă în unele țări, iar multe guverne nu se descurcă prea bine în a identifica astfel de cazuri și a-i trage la răspundere pe politicienii corupți. Și dacă un guvern este corupt, înseamnă că politicienii care îl formează iau decizii în legătură cu care își pun prietenii și familia pe primul loc, în fața cetățenilor.
  • Mass-media nu este în măsură să își facă treaba corect: există state în care jurnaliștii nu își pot face treaba cum trebuie, deoarece guvernele dețin controlul asupra posturilor publice. Există state în care jurnaliștii se tem să își publice anchetele, deoarece le este frică de procese sau de alte tipuri de atacuri. Uneori, companiile media independente nu au, pur și simplu, banii de care au nevoie pentru a-și plăti jurnaliștii. Dacă dorim o democrație sănătoasă, avem nevoie de o mass-media liberă și independentă, astfel încât să putem urmări ceea ce fac guvernele noastre.
  • Mai multe guverne le pun obstacole cetățenilor care vor să își facă vocea auzită formând asociații sau organizând proteste pașnice. Aceasta înseamnă că ne va fi mai mai greu tuturor să ne organizăm pentru a ne face auziți și a-i face pe politicieni să ne asculte părerile.

Liberties a oferit o serie de sugestii liderilor UE pentru rezolvarea acestor probleme. Iată câteva exemple:

  • UE ar putea aduce statele membre în instanță mai des atunci când acestea încalcă legile UE care ajută la protejarea mass-mediei independente sau la oprirea corupției. În acest moment, Comisia Europeană nu începe astfel de acțiuni, deși are puterea de a face acest lucru.
  • UE ar putea exercita mai multă presiune politică asupra guvernelor care atacă în mod deliberat democrația și drepturile omului. De exemplu, Comisia Europeană ar putea include în raportul său recomandări către fiecare guvern. Ar fi astfel clar ce trebuie să facă fiecare stat membru în parte pentru a rezolva problemele identificate de Comisie. La momentul de față însă, Comisia nu intenționează să includă astfel de recomandări.
  • UE ar putea să se asigure că organizațiile care ajută să facă democrația să funcționeze în mod corespunzător au suficienți bani. Astfel de organizații includ grupurile de jurnaliști independenți și activiștii care luptă pentru drepturile omului și democrație. Acestea sunt importante pentru a ne asigura că publicul poate avea discuții bine informate despre ceea ce face guvernul, pentru a ajuta publicul să vorbească cu politicienii despre ce îi îngrijorează și să inițieze procese atunci când guvernele ignoră legea.

Raportul este disponibil în întregime aici.