Dacă întrebați 5 cetățeni italieni ce înseamnă să fii italian, cel mai probabil răspunsurile pe care le veți obține vor fi diferite. Dacă îi întrebi însă care sunt principalele caracteristici ale italienilor, s-ar putea ca toți să îți spună că italienii sunt un popor foarte deschis și generos.
Noi cei de la CILD am vrea sa fim de acord cu o astfel de afirmație. Am vrea să putem spune că italienii nu construiesc ziduri. Însă adevărul e că italienii au început să construiască ziduri cu mult timp în urmă.
Italienii construiesc ziduri prin discursuri politice populiste, în care „italienii sunt pe primul loc"; italienii construiesc ziduri prin intermediul mass-media sociale, unde scriu că „imigranții ne invadează"; italienii construiesc ziduri prin proteste în stradă, unde țipă la oameni și le spun să se întoarcă la casele lor.
Astfel de mesaje au fost postate pe Twitter, distribuite pe Facebook, spuse și strigate; acum s-a ajuns chiar și la construirea materială a unui zid.
Italia, țara care își închide ușile
S-a întâmplat într-un oraș mic de 4.000 de persoane, numit Goro. În seara zilei de 23 octombrie 2016, câțiva cetățeni au construit baricade de lemn pe cele trei străzi care duceau în orășelul lor pentru a bloca un autobuz care aducea imigranți care urmau să locuiască acolo.
11 femei și 8 copii. Femei și copii. Ființe umane, diferite prin faptul că, în loc să se nască în Goro, s-au născut în Aleppo. Autobuzul a trebui să se întoarcă și să se ducă în alt oraș.
Cealaltă Italia
Vestea bună e că acești italieni nu reprezintă majoritatea oamenilor din țara noastră frumoasă.
În Napoli, cetățenii au pus prin oraș și în port bannere cu mesajul „Bun venit refugiaților! Napoli este casa voastră”.
La Roma, imigranții și voluntarii au organizat și gestionat Centro Baobab, unde s-au primit și sortat alimente, haine, corturi și saltele oferite de cetățenii care locuiesc în apropiere- toate acestea înainte ca autoritățile să închidă centrul la sfârșitul lunii septembrie.
În Lampedusa, toți locuitorii sunt voluntari, care își deschid porțile și își împart alimentele și hainele cu migranții. În sudul Italiei și pe insule există centre de primire inițială și centre de primire inițială temporare, în timp ce pe întregul teritoriu există centre de primire pe termen lung pentru adulți și minori care călătoresc neînsoțiți, acestea fiind gestionate de administrația de stat sau de societatea civilă.
Voluntari ai Crucii Roșii lucrează în cele mai dificile condiții, în schimburi lungi și extenuante, încercând să ofere tuturor adăpost, îngrijire și hrană. Garda de Coastă și Marina din Italia nu patrulează pur și simplu coastele, ci salvează zi de zi vieți. Cetățenii donează bunuri, timp și aptitudini dacă acestea le pot fi de ajutor celor care au pierdut tot ce aveau, în afară de viață, singura care le-a rămas.
Frica de „celălalt"
După ce s-a întâmplat la Goro, multe autorități publice și politicieni au spus că le e rușine de comportamentul acestor oameni. Trebuie însă să ne întrebăm de unde a venit teama care a stat la baza unei astfel de reacții?
În afară de faptul că la Goro trebuiau să meargă niște femei inofensive, cu copiii lor, ce a stat oare la baza fricii și reacției de respingere a cetățenilor de acolo? Poate să fie vina modului în care este prezentat subiectul în mass-media, pentru că se pare că aspectele pozitive ale migrației și poveștile de succes ale integrării nu prea ajung pe primele pagini ale ziarelor.
Poate că problema este prea politizată pentru a vorbi despre ea prin cifre exacte. Confuzia provocată de prezența unor informații contradictorii sau a unor informații care prezintă doar una dintre versiuni îi face cu siguranță pe mulți să se teamă de cei care provin din regiunile situate la sud de Italia și să îi eticheteze pe cei de acolo ca fiind „alții", nu o parte dintre „noi".
Sperăm că exemplele pozitive de generozitate și de integrare vor opri răspândirea fricii și vor contribui la dărâmarea zidurilor construite pentru a-i ține departe pe cei care fug de războaie și violențe.