O critică a politicii de eliminare a taberelor pentru olandezii care locuiesc în caravane

Mai multe municipalități din Olanda implementează o politică de eliminare a taberelor pentru cei care locuiesc în caravane. Această politică încalcă prevederi legislative olandeze și europene, precum și standarde și tendințe internaționale.

    Mai multe municipalități olandeze implementează o politică de eliminare a taberelor pentru cei care locuiesc în caravane; acestea sunt persoane care locuiesc în permanență în caravene și care sunt de multe ori de etnie romă sau sinti. Pe scurt, conform acestei politici, a început să fie refuzată prelungirea contractelor de închiriere care expiră și care au drept obiect parcelele din caravane. Drept urmare, există din ce în ce mai puține caravane și parcele pentru caravane; cererea pentru astfel de spații rămâne însă la fel de mare, în condițiile în care, chiar și înainte de implenetarea acestei politici, nu existau suficiente parcele pentru a satisface numărul de cereri.

    Proiectul pentru litigii de interes public, împreună cu Universitatea din Utrecht, au cerut realizarea unui studiu cu privire la taberele pentur cei care locuiesc în caravane în Olanda. Studiul (în olandeză) a fost efectuat de către Rachel Dijkstra și este intitulat „Este oare legitimă politica de eliminare a taberelor nomazilor”?

    Dijkstra a realizat o analiză a normelor internaționale și europenedin domeniul drepturilor omului care se aplică în acest context. Mai precis, aceasta s-a uitat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (respectarea vieții private și de familie), la aplicarea Cartei sociale europene și la normele internaționale prevăzute în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Dijkstra a avut în vedere și hotărârile relevante ale Institutului Olandez pentru Drepturile Omului.

    Politica încalcă legislația olandeză și normele de drept internațional

    Dijkstra a ajuns la concluzia că „politica de eliminare care este implementată de mai mule municipalități nu este în conformitate cu legislația olandeză și europeană și nici cu normele și tendințele internaționale”. Aceasta a ținut să sublinieze trei aspecte principale. În primul rând, Olanda nu recunoaște romii, sinti și alte persoane care locuiesc în caravane ca fiind minorități, ceea ce înseamnă că nu există nici o distincție în acest sens în politicile municipalităților.

    În al doilea rând, politica de eliminare pare să efectueze o diferențiere nejustificată între locuitorii caravanelor și locuitorii unor alte tipuri de locuințe. Pe lângă aceasta, având în vedere poziția deosebită a romilor și a altor persoane care locuiesc în caravane, aceștia au nevoie de un tratament mai favorabil, care ar trebui să includă furnizarea unui număr suficient de mare de parcele pentur rulote.

    În ultimul rând, politica de eliminare pare să încalce dreptul la viață privată și de familie, așa cum a fost interpretat acest drept de către CEDO. Pentru ca acest drept să fie respectat ar trebui ca, atunci când sunt create și implementate astfel de politici, să existe cel puțin o evaluare a tuturor intereselor aflate în joc. Ar trebui astfel acordată suficientă atenție faptului că persoanele de etnie romă și sinti, precum și alte persoane care locueisc în caravane, au o tradiție în acest sens, aceasta făcând parte din cultura lor și oferindu-le posibilitatea de a locui alături de rude.