Cazul unor belgieni care au potestat într-un avion: solidaritatea nu ar trebui pedepsită

Un primar din Belgia ar putea fi sancționat pentru că a potestat, într-un avion, împotriva unei deportări; Liga pentu Drepturile Omului consideră însă că un astfel de comportament nu ar trebui pedepsit.

O plângere penală a fost depusă împotriva lui Emir Kir, primarul localității Saint-Josse, pentru incitare la rebeliune într-un avion, după ce a început un protest la bordul aeronavei împotriva deportării unei femei.

Plângerea a fost depusă la cererea Ministrului de Afaceri Interne din Belgia, Jan Jambon și a Secretarului de Stat pentru imigrație și azil, Theo Francken.

Violență imposibil de suportat

În luna mai, primarul Kir se afla într-un zbor al companiei Air Maroc, unde a încercat să perturbe deportarea unei femei din Nigeria. Alți pasageri care au văzut-o pe femeie țipând și plângând s-au alăturat protestului lui Kir.

Acesta a declarat mai târziu presei că el și alți pasageri au reacționat ca răspuns la actele de „violență fizică și psihologică imposibil de suportat" la care era supusă femeia.

Liga pentru Drepturile Omului din Belgia (LDO) consideră că reacția pasagerilor, inclusiv cea a lui Emir Kir, reprezintă o componentă sănătoasă a oricărei democrații. LDO condamnă de asemenea plângerea penală depusă împotriva primarului.

Acest tip de urmărire penală incriminează exprimarea în mod pașnic a unei opinii și se aplică deseori unor situații pe care oricine le-ar considera, pe bună dreptate, șocante. Sofia Bouarfa, Fatiha Saidi și Gisèle Mandaila sunt membre ale Parlamentului care s-au alăturat primarului Kir și care condamnă răspunsul autorităților în acest caz.

Măsuri disproporționate

Acest tip de incriminare poate duce la aplicarea unor măsuri disproporționate, inclusiv restricții, cum ar fi interdicțiile de călătorie care provoacă daune economice și morale (cum au făcut măsurile întreprinse împotriva lui Fosso Ngajui în 2008).

A-i amenința pe cetățeni cu sancțiuni penale pentru exprimarea indignării sau pentru acte de nesupunere civilă, amenințare care după ce i s-a întâmplat lui Kir este una cât se poate de reală, reprezintă o presiune periculoasă și inacceptabilă. O astfel de situație îi poate face pe toți cei care sunt îngrijorați din motive cât se poate de serioase să ezite în a-și exprima dezaprobarea față de anumite situații.

Într-o democrație funcțională, astfel de cetățeni și curajul lor de a protesta ar trebui luați ca exemple, nu ca ceva ce trebuie sancționat.

Pentru mai multe detalii, citiți interviul (în limba franceză) cu Alexis Deswaef, președinte al LDO, publicat de Le Soir pe 22 mai.