Într-o opinie recentă a unuia dintre avocații generali ai Curții de Justiție a Uniunii Europene se subliniază că orientarea sexuală nu poate fi considerată o condiție medicală, iar dreptul cu privire la determinarea acesteia aparține exclusiv individului. Statele membre pot pune la îndoială credibilitatea declarațiilor cu privire la orientarea sexuală, însă nu le pot cere solicitanților de azil să aducă dovezi cu privire la aceasta prin modalități care să le încalce dreptul la viață privată și demnitatea, cum ar fi supunerea la teste medicale și solicitarea de detalii cu privire la istoria relațiilor lor sexuale.
Dreptul de a-ți defini identitatea
Trei bărbați homosexuali au solicitat eliberarea de permise temporare de ședere în Olanda, solicitările având la bază temeri întemeiate că vor fi urmăriți penal din cauza orientării lor sexuale în țările de origine. Autoritățile olandeze au respins toate cele trei aplicații, concluzionând că afirmațiile conform cărora acești bărbați se declarau a fi homosexuali nu erau credibile.
Solicitanții au contestat decizia, ajungând la Consiliul olandez de Stat, care a întrebat Curtea de Justiție a UE dacă dreptul european impune limite statelor membre în legătură cu ce pot face acestea atunci când evaluează solicitările de azil depuse de persoane care se tem că vor fi persecutate în țările de origine din cauza orientării lor sexuale.
În opinia sa de la 17 iulie, Avocatul General Eleanor Sharpston a explicat că homosexualitatea nu mai este considerate a fi o condiție medicală sau o tulburare de ordin psihologic și că fiecare individ în parte are dreptul de a-și defini identitatea personală, inclusiv în legătură cu orientarea sexuală. Sexualitatea unei persoane este de o complexitate extraordinară, făcând parte din identitatea personală și din sfera vieții private care este protejată de către Carta Drepturilor Fundamentale.
De aceea, potrivit avocatului general, declarația unui solicitant de azil cu privire la orientarea sa sexuală ar trebui să constituie punctul de plecare al oricărei evaluări. Deși statele membre au dreptul să analizeze declarația solicitanților cu privire la orientarea lor sexuală, acestora nu le poate fi cerut să își susțină declarațiile în maniere care le subminează demnitatea sau integritatea personală.
Credibilitatea solicitantului
Metodele care sunt degrandante și nu respectă demnitatea unei persoane încalcă drepturile solicitanților de azil la integritate fizică și mentală și la viața privată și de familie. Mai mult decât atât, valoarea probatorie a unor astfel de dovezi este îndoielnică pentru că, la nevoie, acestea sunt ușor de fabricat și nu ajută la realizarea unei distincții între o persoană sinceră și una care minte. Dat fiind faptul că nu există nici o metodă prin care să se poată determina cu siguranță orientarea sexuală a unei persoane, metodele prin care se încearcă o astfel de determinare nu ar trebui să joace nici un rol în cadrul procesului de evaluare a solicitării de azil.
Potrivit opiniei avocatului general, în cadrul evaluării solicitării cu privire la acordarea statutului de refugiat ar trebui să se pună accent pe credibilitatea solicitantului. Aceasta înseamnă că ar trebui să se analizeze povestea în ansamblul ei, ținându-se cont de plauzibilitatea și coerența acesteia. Statele membre ar trebui să se asigure că deciziile cu privire la aceste solicitări sunt luate numai după ce sunt supuse unei examinări de bună calitate, fiind necesară și implicarea solicitantului căruia trebuie să îi fie asigurată posibilitatea de a discuta personal cu cei care iau decizia finală. Esența acestei proceduri constă în faptul că ambele părți au un scop comun și trebuie să colaboreze în atingerea acestuia. De aceea este necesar ca reprezentanții autorităților să vadă solicitantul spunându-și povestea personal sau măcar să aibă acces la un raport complet care detaliază comportamentul acestuia pe parcursul întregii proceduri.