​Despre singura și cea mai corectă versiune a istoriei

Vrei să trăiești într-o Europă pașnică, puternică și multiculturală, unde oameni de diferite origini să poată conviețui eficient? Atunci trebuie să-ți înveți copiii tăi că ideea unei națiuni omogene este doar un construct creat cu un scop anume.

În autobiografia sa „Interesting Times" (Vremuri interesante), Eric Hobsbawm, care a fost, probabil, cel mai mare istoric al secolului XX, spunea: „În prezent se revizuiește și se inventează mai mult ca oricând istorie de către oameni care nu vor să aibă de-a face cu trecutul real, ci cu un trecut care se potrivește cu interesele lor. Prezentul este marea epocă a mitologiei istorice. Apărarea istoriei de către cunoscătorii săi este astăzi mai urgentă în politică decât oricând”. Această carte a fost publicată în 2002, însă observația lui Hobsbawm a devenit din ce în ce mai relevantă în ultimii 16 ani.

Așa cum e și normal, guvernele au exercitat întotdeauna un anumit nivel de presiune asupra școlilor în vederea insuflării unui sentiment de comunitate națională și predării anumitor valori cetățenilor. În vremuri mai liberale însă, profesorii de istorie sunt încurajați să le spună elevilor că istoria este întotdeauna spusă din perspectiva cuiva. Sunt încurajați să le spună elevilor că până și însăși alegerea subiectelor și evenimentelor pe care le predau se bazează pe decizii umane, întotdeauna părtinitoare - iar istoria pe care o învață la școală nu este singura poveste care merită știută.

În vremuri mai puțin liberale însă situația e alta. Liderii autoritari nu le cer profesorilor să le prezinte elevilor cât mai multe perspective asupra unor evenimente. Nu le cer profesorilor să încurajeze discutarea acestora și să își pună întrebări cu privire la subiectele incluse în curriculum. Ce fac aceștia de fapt e să rescrie istoria pentru a o potrivi cu nevoile lor și a-i obliga pe profesori să predea versiunea lor ca fiind singura și cea mai corectă versiune a istoriei.

Liderii autoritari pot face acest lucru în câteva feluri. Pot limita numărul de manuale aprobate, care să poată fi folosite de profesori și pot alege autorii acestora dintre cei care se identifică puternic cu ideologia lor. Pot de asemenea să le ceară profesorilor să nu predea decât ce este în manual. Și pot face ca examenele naționale să fie create exclusiv în baza acestor manuale.

O astfel de strategie e periculoasă, indiferent de opiniile politice ale acestor lideri. Însă când aceștia sunt naționaliști, situația pare și mai înfricoșătoare. Nu trebuie să te uiți prea departe în istoria Europei pentru a găsi conflicte armate și genocid alimentate de un sentiment de superioritate a unei anumite națiuni și de o presupuneri necontestate potrivit cărora anumite națiuni ar fi fost nedreptățite de către alte popoare în trecut.

Hobsbawm are dreptate. Avem nevoie de istorici care să spună publicului că istoria este mult mai complexă și mai multi-lateral dezvoltată decât vor liderii autoritari să credem. Nu avem nevoie însă doar de istorici profesioniști. Avem nevoie și de tine.

Studiile arată că ideile durabile despre identitate națională sunt adesea dobândite în timpul școlii primare. Dacă dorești să trăiești într-o Europă multiculturală liniștită și puternică, în care oameni care vin din toate mediile pot să conviețuiască eficient, trebuie să îți înveți copiii că ideea unei națiuni omogene nu este ceva dat de Mama Natură, ci un construct care servește unui anumit scop. Trebuie să le spui că este normal să există interese diferite în orice comunitate și că este normal să nu fii de acord cu privire la multe lucruri care s-au întâmplat sau care se întâmplă în prezent. Trebuie să le explici că anumite conflicte au rădăcini istorice și că nici o națiune nu a fost întotdeauna de partea „bună”.

Și trebuie să le spui că a-ți pune întrebări și a analiza critic nu te face trădător. De fapt, poate fi chiar un semn de loialitate reală.

Trebuie să acceptați cookie-urile de la părți terțe pentru a vedea acest material.