În Suedia se încearcă oprirea, pe cale judiciară, a unei demonstrații naziste

Apărătorii Drepturilor Civile, membră a Liberties din Suedia, va ataca în instanță, în numele congregației evreiești din Gothenburg, decizia de a permite organizarea unei demonstrații neo-naziste în luna septembrie în orașul suedez.

Protestul planificat de Mișcarea de Rezistență Nordică (NRM) pentru data de 30 septembrie coincide cu cea mai importantă sărbătoare evreiască a anului, Yom Kippur (Ziua Ispășirii), când un număr neobișnuit de mare de evrei se vor afla cel mai probabil în părțile centrale ale orașului pentru a vizita sinagoga.

Dreptul de a protesta „nu este nelimitat"

Considerăm că decizia luată de autorități de a permite protestul ar trebui modificată, solicitând neo-naziștilor să demonstreze într-o altă zi și pe un alt traseu, astfel încât aceștia să nu se apropie de sinagoga congregației evreiești și de alte locații centrale din orașul suedez, preucm Drottningtorget, Stora Nygatan sau Östra Larmgatan. Având în vedere riscul evident de a avea de a face cu acte de violență și de perturbare a legii și ordinii, solicităm de asemenea suspendarea executării deciziei atacate.

„Dreptul de a demonstra face parte dintre drepturile noastre cele mai fundamentale, dar nu este nelimitat și trebuie să fie evaluat prin prisma drepturilor și libertăților celorlalți", a declarat Robert Hårdh, Directorul Executiv al Apărătorilor Drepturilor Civile (Civil Rights Defenders).

NRM este o organizație neo-nazistă cu o ideologie anti-democratică clară, prin care se promovează violența. Aceasta are la bază opinia că există superioritatea rasială și că e nevoie de ură pe criteriu de rasă, în cazul NRM ura fiind îndreptată în special împotriva evreilor. Nu trebuie să uităm că nu demult astfel de atitudini au condus la persecuția acestei comunități și la Holocaust. A permite NRM să demonstreze lângă sinagogă în timpul Yom Kippur este o încălcare a libertății religioase și a libertății de întrunire a congregației evreiești, garantate de Instrumentul Guvernamental al Suediei și de o serie de tratate internaționale.

Un pericol pentru viețile oamenilor

Există riscul ca protestul să perturbe legea și ordinea în așa măsură încât să nu mai poată fi garantată siguranța fizică a membrilor congregației evreiești. Protestul neo-nazist provoacă, de asemenea, un disconfort între membrilor congregației, unii dintre aceștia având experiențe personale din timpul Holocaustului. În plus, marșul constituie în sine o infracțiune pentru că este o manifestație prin care se instigă la ură pe criteriu de rasă, împotriva poporului evreu. De aceea autoritățile ar trebui să îl interzică.

„Permisiunea de a organiza un protest poate fi anulată și ar trebui refuzată atunci când manifestația cu pricina reprezintă un pericol pentru viața și sănătatea oamenilor. Având în vedere modul în care Mișcarea Nordică de Rezistență acționează în timpul protestelor și istoricul de infracțiuni violente al acesteia, considerăm că riscul de instigare, amenințări și violențe este iminent", a conchis Robert Hårdh.

Update: În data de 25 septembrie, instanța administrativă de la Göteborg a anunțat că demonstrația NRM va avea un traseu diferit, mai scurt decât cel planificat inițial. Aceasta înseamnă că Apărătorii Drepturilor Civile au avut câștig parțial în cauză.

„Este un succes pentru că acum evităm ca neo-naziștii să mărșăluiească în imediata vecinătate a sinagogii", a declarat Robert Hårdh.

Potrivit deciziei instanței administrative ruta marșului este redusă semnificativ și modificată pentru a nu include străzile unde se desfășoară târgul de cărți și unde se află sinagoga din Gothenburg. Cu toate acestea, instanța nu a modificat data demonstrației. În plus, instanța nu a declarat nimic în legătură cu posibilitatea ca acest protest să constituie instigare la ură pe criteriu de rasă.

„Acum ne vom întâlni cu congregația evreiască și vom analiza hotărârea, iar apoi vom lua o decizie cu privire la un posibil apel. Există, de asemenea, aspecte mai generale ale deciziei care, printre altele, se referă la legislația suedeză în comparație cu dreptul internațional și în legătură cu care va trebui să decidem cum vom proceda", a mai declarat Robert Hårdh.