Tech & Rights

Belgia a expulzat o femeie din Pakistan care ar putea fi ucisă în țara sa pentru că a refuzat să încheie o căsătorie aranjată

Belgia a expulzat o femeie din Pakistan care a solicitat azil după ce a fugit de acasă din cauza fricii de a fi ucisă de familia sa pentru că a refuzat să încheie o căsătorie aranjată.

by Belgian League of Human Rights
Photo: Héctor de Pereda - Flickr/CC content

Sabir Nosheen este o femeie de 26 de ani, din Pakistan, care a fugit din țara sa de origine pentru că acolo era expusă riscului de a fi ucisă „în numele onoarei”. După ce a refuzat căsătoria aranjată pentru ea de către familie, aceasta a fugit de acasă și s-a căsătorit în secret cu bărbatul iubit.

Familia însă i-a găsit pe ea și pe soțul ei, iar fratele și nepotul său i-au ucis soțul. Înspăimântată, Sabir a tercut frontiera, riscând să ajungă la închisoare pentru că a părăsit țara fără permisiune.

„Cum se face în vest”

Aceasta a ajuns în Belgia în 2011, unde a solicitat azil. De atunci, aceasta a trăit acolo așa „cum se face în vest”, încălcând grav valorilor tradiționale șoviniste respectate cu sfințenie în țara sa de origine.

Oamenii din țara sa au aflat despre noua sa viață. Sabir Nosheen se confruntă în prezent, mai mult decât oricând, cu amenințări cu violența și amenințări cu moartea trimise din Pakistan. La începutul acestei luni, Amnesty International și-a exprimat îngrijorarea cu privire la soarta acestei femei și la riscurile la care aceasta este expusă în caz că se întoarce în Pakistan.

Faptul că statului belgian i s-a atras atenția cu privire la situația lui Sabir nu a schimbat însă nimic: aceasta a fost privată de libertate pentru aproape șase luni pentru simplul motiv că i-a fost refuzată cererea prin care a solicitat azil; femeia a fost ulterior transferată într-un centru de detenție pentru refugiați din Steenokkerzeel pentru a fi mai aproape de aeroport pe 17 aprilie, data la care a fost programat zborul care urma să o aducă înapoi în Pakistan.

Expulzată

Deși Nosheen nu și-a epuizat căile de atac pe care le avea în Belgia și în fața Curții Europene a Drepturilor Omului și în ciuda faptului că viața acesteia este în pericol în Pakistan, Belgia a decis să o arunce în gura lupului.

Avocatul lui Nosheen a declarat: „Comisarul General pentru Refugiați și Apatrizi și Consiliul de Apărare pentru Imigrați au considerat că a mea clientă ar fi trebuie să se adapteze la tradițiile pakistaneze pentru a evita să aibă probleme".

Putem oare spune că statul belgian a respectat drepturile omului atunci când, încălcându-și propriile proceduri, a decis să expulzeze o femeie într-o țară în care oamenii sunt omorâți cu pietre atunci când refuză să încheie o căsătorie aranjată pentru ei de familii?

Liga pentru Drepturile Omului din Belgia, MRAX și Pigment au solicitat autorităților belgiene să oprească expulzarea, însă totul a fost în zadar.

Pe 17 aprilie Sabir Nosheen a fost expulzată din Belgia.