Polonia nu a reglementat încă recunoașterea identității de gen

După ce Președintele Poloniei a respins prin veto un proiect de lege privind recunoașterea identității de gen, acesta a ajuns înapoi la legiuitor, care ar fi putut să îl aprobe din nou. Acest lucru însă nu s-a întâmplat.

În iulie 2015, Parlamentul polonez a adoptat Legea cu privire la identitatea de gen, care ar fi facilitat procedurile legale referitoare la recunoașterea identității de gen. În luna septembrie însă Președintele Poloniei a decis să se folosească de dreptul său de veto în legătură cu aceasta.

După veto-ul Președintelui legea trebuia să se întoarcă la camera inferioară a parlamentului Poloniei, așa numitul Sejm. Pentru a se trece peste veto-ul prezidential, este nevoie ca cel puțin trei cincimi dintre parlamentari să voteze în favoarea actului. Votul planificat nu a avut însă loc pentru că nu a fost elaborat la timp raportul prealabil de care era nevoie și de care ar fi trebuit să se ocupe o comisie parlamentară.

Acesta este motivul pentru care Polonia nu are încă reglementată recunoașterea identității de gen.

Opiniile specialiștilor

Proiectul de lege prevedea că asupra recunoașterii identității de gen ar fi urmat să se pronunțe instanțele judecătorești în cadrul unor proceduri necontencioase. Pentru a se putea face o cerere de recunoaștere a identității de gen ar fi fost nevoie de avizul a doi specialiști, care să constituie dovadă a faptului că persoana are o identitate de gen diferită de cea înregistrată în certificatul de naștere. După ce instanța de judecată ar fi emis o hotărâre definitivă, persoana în cauză ar fi avut dreptul să obțină documente de identitate noi și să își aleagă un nume nou.

„Era o lege bună, care introducea standarde și proceduri care lipsesc din legislația noastră”, a declarat Dorota Pudzianowska, avocat al Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului (FHDO). „Până în prezent instanțele de judecată - din cauza lipsei unor reglementări cu privire la acest subiect – și-au bazat hotărârile pe precedente și pe hotărâri ale Curții Supreme".

Președintele și dreptul său de veto

Motivația emisă de Președinte pentru decizia sa de a se folosi de dreptul la veto în legătură cu această lege a ridicat suspiciuni în rândul a numeroase ONG-uri, printre care se numără și FHDO. Potrivit Președintelui legea nu era bine construită:

„Legea era plină de lacune și incoerențe, fiind în conflict cu practica judiciară existentă. Soluțiile adoptate de Parlament permit, printre altele, schimbarea identității de gen înregistrate de mai multe ori, prin proceduri simplificate și nu necesită demonstrarea stabilității sentimentului de apartenență la un anumit gen. Legea ar fi permis de asemenea căsătoriile între persoanele care s-au născut cu același sex biologic și adoptarea de copii de către astfel de cupluri”.

Potrivit FHDO, legea conținea de fapt reglementări clare cu privire la aspectele contestate. Legea sublinia, printre altele, că identitatea de gen trebuie să fie înțeleasă ca sentiment persistent și intens și că o persoană ar trebui să fie în măsură să decidă cu privire la sexualitatea sa și la identitatea sa de gen, care poate să fie sau poate să nu fie aceeași cu cea înregistrată în certificatul de naștere.

O șansă pierdută

Pe lângă acestea, în proiectul de lege o modificare a identității de gen trebuie să fie confirmată prin două opinii diferite ale unor experți în psihologie sau în sexologie. De asemenea, pentru a se atribui unei persoane diagnosticul de transsexualism este necesar a se stabili că sentimentul de apartenență la un anumit gen este persistent și suficient de puternic.

Această situație reprezintă o șansă pierdută de a implementa drepturile persoanelor transgender, pentru a le proteja identitatea și demnitatea. În prezent însă nu există speranțe prea mari ca proiectul de lege să ajungă înapoi la Parlament.

Mai multe informații despre recunoașterea identității de gen în Polonia pot fi găsite în raportul „Recunoașterea identității de gen în Polonia”.