Va fi oare mai ușor pentru UE să își protejeze valorile fundamentale acum că Marea Britanie a plecat?

Marea Britanie promova drepturile omului, însă era eurosceptică, așa că impactul plecării sale din UE va fi unul mixt atunci când vine vorba despre politicile UE privind drepturile fundamentale.

Politicienii și mass-media britanică militează de 10 ani pentru acordarea unui rol mai important Legii britanice privind drepturile omului, pentru retragerea obligațiilor asumate cu privire la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și pentru impunerea de limite cu privire la impactul juridic al Cartei UE privind Drepturile Fundamentale.

Dar acest lucru nu înseamnă că Marea Britanie este ostilă față de drepturile omului în sine. Oponența nu există de fapt atât de mult în legătură cu ce spun aceste drepturi. Este vorba mai mult despre percepția (eronată) cu privire la acestea, potrivit cărora ele sunt impuse prin norme europene, de birocrați europeni, monitorizarea respectării lor fiind realizată de judecători europeni. Însă chiar și euroscepticii din Marea Britanie sunt încă destul de atașați de așa-numitele „libertăți civile". Conceptul de „libertăți civile” este acceptat și respectat de britanici, deși ca și conținut acesta nu diferă de conceptul de „drepturi ale omului” așa cum este acesta construit prin Convenția Europeană.

Marea Britanie este departe de a avea o reputație imaculată atunci când vine vorba despre respectarea drepturilor omului; e suficient să ne uităm la încercările recente ale Guvernului de a legaliza supravegherea în masă. Dar, în comparație cu statele care curând vor deveni foștii săi parteneri din UE, Marea Britanie stă destul de bine. Are un sistem judiciar integru și de calitate, o mass-medie publică care e probabil cea mai independentă de acest tip din lume, o instituție națională responsabilă pentru promovarea drepturilor omului care primește notele cele mai mari de la ONU, niveluri scăzute de corupție și o democrație care e, în general, funcțională și rațională.

Aceste caracteristici fac ca plecarea Marii Britanii din Uniune să aibă, cel mai probabil, un impact mixt asupra politicilor UE privind drepturile fundamentale.

1. UE va pierde un stat membru care a fost deseori o adevărată sursă de inspirație. Marea Britanie a oferit deseori exemple de bune practici, mai ales atunci când vine vorba despre combaterea discriminării rasiale și de gen. Legislația britanică prin care se interzice discriminarea împotriva femeilor și a minorităților este mai veche cu aproape 30 de ani decât normele relevante adoptate de către Uniunea Europeană.

Marea Britanie este considerat un lider și în ceea ce privește combaterea criminalității motivate de ură, care sperăm că va fi eficientă și în lupta împotriva xenofobiei care, mai ales acum după referendum, pare mai aprinsă ca niciodată. Este o deschizătoare de drumuri și atunci când vine vorba despre abandonarea profilării etnice, o practică a polițiștilor dăunătoare social și ineficientă, de care mulți dintre partenerii săi europeni, precum Franța și Țările de Jos, nu au reușit încă să se ocupe.

Multe dintre practicile din Marea Britanie cu privire la drepturile omului au fost deseori oferite drept modele care ar trebui urmate de către alte țări de Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale, care colectează informații cu privire la astfel de modele din întreaga Europă pentru a ajuta guvernele să învețe unele de la altele. Cercetătorii lor au descoperit de multe ori că este dificil să se asigure că toate țările sunt reprezentate în mod egal printre aceste exemple de „practici promițătoare", deoarece Marea Britanie are de obicei un număr disproporționat de mare de politici bune în comparație cu vecinii săi.

2. Plecarea Marii Britanii poate debloca eforturile altor guverne pentru consolidarea protecției drepturilor în UE. Pe parcursul ultimilor câțiva ani, Marea Britanie s-a opus oricăror măsuri care ar fi putut arăta că UE are puteri mai mari- chiar dacă era vorba despre valori pe care Marea Britanie le susține pe propriul teritoriu sau în afara acestuia, valori precum statul de drept și democrația:

  • Regatul Unit e responsabil pentru faptul că UE nu a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care UE va adera la Convenție, acest lucru le va permite cetățenilor europeni să meargă direct la instanța de la Strasbourg în cazul în care UE (nu guvernele naționale) interferează cu drepturile lor.
  • Marea Britanie s-a opus și inițiativelor de a face ca Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale să raporteze și cu privire la dreptul penal al UE. Aceasta ar contribui la evidențierea cazurile în care cetățenii UE sunt tratați nedrept de propriile state sau de către sistemul de justiție al unei alte țări.
  • În 2013, Germania, Țările de Jos, Finlanda și Danemarca au cerut Uniunii să găsească noi modalități de protejare a drepturilor fundamentale, a statului de drept și a democrației în interiorul Europei. În 2014, Comisia a răspuns prin crearea unui „cadru" privind statul de drept, care îi permite să investigheze un stat membru al UE care pune în pericol statul de drept- „cadrul” este folosit în prezent împotriva Poloniei.

Marea Britanie a încercat să saboteze noua procedură a Comisiei. Știind că ar putea ajunge să se lupta cu Comisia, Marea Britanie a solicitat avizul cu privire la legalitatea cadrului de la Serviciul juridic al Consiliului. Guvernele celelalte au rămas surprinse de această inițiativă, pentru că de obicei astfel de solicitări se fac de către statul care deține președinția (la momentul respectiv statul era Italia). Este greu de găsit vreun expert juridic în dreptul UE care să fie de acord cu analiza Serviciului juridic al Consiliului.

  • Guvernele care fac parte din Consiliu au înființat un proces propriu prin care să încerce să contribuie la protejarea statului de drept, fiind vorba despre un dialog anual cu privire la statul de drept. Primele două astfel de dialoguri au fost puțin ambițioase în impactul lor, aceasta datorându-se în parte opoziției Marii Britanii cu privire la extindere în vreun fel a controalelor realizate de UE. Mai multe guverne UE, precum cele ale Belgiei și UE, au cerut recent ca aceste dialoguri să aibă un impact mai mare. Ieșirea Marii Britanii din UE a eliminat un obstacol semnificativ în calea progresului.

3. Guvernele regresive, precum cele al Ungariei și Poloniei, vor deveni mai susceptibile presiunilor UE. Guvernul britanic s-a aliat cu Ungaria lui Viktor Orbán și Polonia Beatei Szydło în schimbul sprijinului pe probleme precum politica privind refugiații și negocierile dinainte de Brexit cu privire la referendum. Sprijinul acordat de Marea Britanie acestor guverne a subminat eforturile Uniunii și ale altor state membre de a face presiuni asupra acestor regimuri prin izolare politică pentru atacarea instanțelor lor de judecată, a mass-mediei publice și a garanțiilor cu privire la respectarea drepturilor omului.

E posibil ca UE să poată face mai multe pentru a se salva acum că Marea Britanie a plecat. Populiștii nu vor doar să dezmembreze Uniunea, ci și să submineze valorile sale: democrața, drepturile fundamentale și statul de drept. Uniunea nu s-a putut ocupa de aceste amenințări atâta timp cât un stat atât de influent precum Marea Britanie o trăgea de la spate.