​Chiar și versiunea propusă de raportor privind articolul 13 îngrădește libertatea de exprimare online

Liberties a citit propunerile de modificări legate de Directiva privind drepturile de autor. Modificarea care pare să se bucure de cel mai mult sprijin din partea deputaților europeni e și cea mai periculoasă pentru drepturile noastre fundamentale.

Acum că am citit propunerile de modificare a Directivei avem idei mai clare despre cum plănuiesc grupurile din Parlamentul European să modifice infamul Articol 13, care în versiunea sa inițială ar fi obligat companiile de internet să instaleze mecanisme de filtrare la upload.

Dintre modificările pe care le-am analizat, cel propus de Axel Voss, raportorul Comitetului JURI este, de departe, cel mai periculos pentru drepturile noastre. La 31 august, acesta a scris următoarele pe Twitter:

The new proposal for #copyrightdirective does not forsee any measures/„upload filter“ .... Now I expect everyone who was against the previous proposal because of this to support the new proposal. (Noua propunere pentru Directiva priving drepturile de autor nu prevede nicio măsură/ „filtru la încărcare”. Acum mă aștept ca toți cei care erau împotriva propunerii anterioare din acest motiv să sprijine noua versiune.)

Dacă doriți să aflați mai multe despre campania noastră privind drepturile de autor- apăsați aici!

Este însă acest lucru adevărat?

Versiunea propusă de Voss are la bază aceeași premisă ca versiunea inițială și anume cea potrivit căreia utilizatorii și companiile de internet vor deliberat să încalce drepturile de autor și să facă bani din creativitatea altora. Răspunsul europarlamentarului Voss a fost constituit dintr-o remodelare a regimului de răspundere al platformelor de pe internet. În versiunea sa se prevede expres că furnizorii de servicii de partajare de materiale, cum ar fi Facebook, YouTube, GitHub sau Wikipedia,răspund integral pentru materialele încărcate de utilizatori.

Noua versiunea sugerată pentru Articolul 13 este, în substanță, la fel ca cea inițială, diferența fiind că este formulată puțin diferit. La fel ca și versiunea propusă inițial, această nouă propunere nu le lasă platformelor de pe internet altă opțiune decât să instaleze filtre la încărcare. Diferența e că acum acestea o vor face „voluntar”.

Conform celei mai recente propuneri a lui Voss, companiile de internet vor fi responsabile pentru conținutul încărcat de utilizatorii lor. Pentru a evita răspunderea, acestea vor elimina tot ce ar putea încălca drepturi de autor. Singurul alt lucru pe care ar putea alege, în teorie, să îl facă, e să analizeze pe rând fiecare material încărcat pe platformele lor și să angajeze câteva zeci de mii de avocați specializați pe drepturi de autor. E ușor însă să ne dăm seama că aceste companii nu vor începe să angajeze mase de experți; ar fi mult mai scump așa decât să instaleze mecanisme automate de filtrare. Acestea vor fi foarte stricte pentru că platformele vor prefera să fie prudente pentru a-și minimiza riscul de a fi trase la răspundere pentru încălcarea legii. Așa că vor bloca orice ar putea încălca drepturi de autor pentru a nu fi sancționați pentru publicarea ilegală de materiale protejate prin drepturi de autor.

La prima vedere, există doar două părți pozitive în această propunere. Una poate fi identificată la sfârșitul subparagrafului 2b din Articolul 13. Potrivit acesteia, cooperarea dintre companii și posesorii drepturilor de autor nu ar trebui să poată permite identificarea utilizatorilor și nici procesarea datelor cu caracter personal ale acestora. Deși intenția din această propunere este una foarte bună, nu este foarte clar cum ar putea furnizorii de servicii pe internet să respecte aceastp regulă având în vedere că poreclele de pe internet și adresele IP sunt date cu caracter personal. În plus, vor mai există și situații când vor trebui să își identifice utilizatorii, mai ales dacă ar exista și un mecanism care să asigure repararea greșelilor legate de blocarea materialelor.

Cealaltă secțiune care care poate fi lăudată este cea prin care se propune obligarea statelor membre UE să ofere utilizatorilor acces gratuit la un organism sau o instanță independentă care să se ocupe de disputele ce vor apărea Propunerea obligă insă guvernele să creeze un astfel de mecanism doar pentru a se putea argumenta că încărcarea materialelor ar trebui permisă pentru că reprezintă excepții sau limitări permise la drepturile de autor. Aceste mecanisme nu vor trebui să se ocupe și de alte probleme legale, precum o plângere în care se atestă că blocarea unui material a limitat în mod disproporțional libertatea de exprimare.

În ansamblu așadar, schimbarea regimului privind răspunderea, așa cum este propusă, creează un internet unde singura soluție este mai multă filtrare. Le-am solicitat deputaților europeni să evite filtrele de la încărcare și să creeze garanții pentru a proteja drepturile omului. Versiunea deputatului Voss pune însă evident în pericol libertatea de exprimare în mediul online și dreptul la viață privată.

Liberties a explicat dinnou și din nou că avem nevoie de includerea de garanții în aceste norme pentru a ni se asigura respectarea drepturilor fundamentale.

  • Am solicitat deputaților europeni să-și schimbe prezumțiile cu privire la utilizatori și la internet. Majoritatea utilizatorilor nu doresc să încalce drepturi de autor. Aceștia distribuie videoclipuri, imagini și meme-uri pentru că vor să se distreze. Noul regulament ar trebui să fie așadar redactat pornindu-se de la această propunere și nu de la cea potrivit căreia toți utilizatorii vor să încalce drepturi de proprietate intelectuală.
  • Internetul nu ar trebui să fie considerat o sferă publică infinită. Deși teoretic acestea ar putea ajunge la miliarde de persoane, videoclipurile făcute acasă sunt deseori încărcate pentru a fi vizionate de familie și grupuri mici de prieteni. De aceea tragerea la răspundere pentru încălcarea drepturilor de autor ar putea fi condiționată de numărul de persoane la care materialele cu pricina vor ajunge.
  • O altă garanție importantă de care avem nevoie pentru a proteja libertatea de exprimare și a asigura posibilitatea participării în dezbateri publice constituie în a preciza excepții de la încălcarea drepturilor de autor. Parodia și memele sunt exemple de manifestare a libertății de exprimare care s-ar putea folosi incidental de materiale protejate prin drepturi de autor. UE ar putea crea o listă neexhaustivă de excepții care să fie obligatorii în statele membre.
  • Am solicitat deputaților europeni să adăugăm garanții la articolul 13 pentru a preveni sștergerea fără motiv a materialelor create de utilizatori. Dacă titularii drepturilor de autor și platformele ar fi trase șa răspundere pentru ștergerea de materiale legale, care nu încalcă drepturi de autor, atitudinea acestora ar fi alta, iar libertatea de exprimare ar fi protejată mai eficient.Această răspundere ar trebui să fie în conformitate cu Directiva privind comerțul electronic (2000/31 / CE).
  • De asemenea, sunt necesare garanții privind transparența. Platformele de internet nu ar trebui să ia decizii cu privire la blocarea sau ștergerea de materiale fără ca acest proces să fie unul transparent, unde și ele să poată fi trase la răspundere. UE ar trebui să ofere un mecanism juridic gratuit pentru soluționarea litigiilor dintre utilizatori, deținătorii drepturilor de autor și platformele de internet.

Propunerea lui Voss nu ne oferă niciuna dintre aceste garanții.

Dacă doriți să aflați mai multe despre campania noastră privind drepturile de autor- apăsați aici!