Cazul se referă la o serie de evenimente care s-au petrecut între 2005 și 2008, atunci când cinci judecători și cinci magistrați asistenți (asesorzy sądowi) au obținut aprobarea pentru numirea în funcție de la Consiliul Național al Magistraturii din Polonia. În conformitate cu articolul 55 alineatul (1) din Legea instanțelor judecătorești (acesta fiind echivalentul articolului 179 din Constituția Poloniei), judecătorii din cadrul instanțelor comune trebuie să fie numiți în funcție de către președintele țării, la propunerea Consiliului Național al Magistraturii.
Președintele refuză să îi numească în funcție pe magistrați
În ciuda îndeplinirii altor condiții relevante, Cancelaria Președintelui Poloniei a anunțat că Președintele Lech Kaczyński a decis încă din 2007 să nu îi numească în funcție pe reclamanți.
Magistrații cărora le-a fost refuzată numirea în funcție au depus plângeri la un Tribunal Administrativ local. Aceștia au susținut că Președintele se făcea vinovat de omisiune în calitatea sa de organ al administrației publice. Tribunalul a respins plângerile și a declarat că nu este competent să se pronunțe în cazul respectiv deoarece, atunci când numește judecători în funcție, Președintele nu acționează ca organ al administrației publice.
Procedura în fața Tribunalului Administrativ Suprem a fost suspendată ca urmare a depunerii de plângeri în fața Curții Constituționale. Magistrații au susținut că articolul 55 alineatul (1) din Legea instanțelor judecătorești nu ar respecta, printre altele, principiile statului de drept care sunt inerente într-o democrație și dreptul de a avea acces la funcțiile publice.
Instanțele refuză să îi ajute pe magistrați
După patru ani, Curtea Constituțională, prin Secțiile sale Unite, a decis în cele din urmă să întrerupă procedura. Decizia a fost motivată prin faptul că reclamanții nu epuizaseră toate celelalte căi de atac pe care le aveau la dispoziție deoarece nu așteptaseră o hotărâre de la Tribunalul Administrativ Suprem.
În octombrie 2012 Tribunalul Administrativ Suprem a respins și el plângerile. Acesta a subliniat, printre altele, că, în conformitate cu statutul care stabilește datoriile Președintelui, numirea în funcție a magistraților nu se încadrează în exercitarea atribuțiilor administrative ale acestuia.
În februarie 2013, patru dintre judecătorii cărora le fusese refuzată numirea în funcție au depus din nou plângeri la Curtea Constituțională, care le-a respins imediat, afirmând, printre altele, că oricum revocarea dispozițiilor contestate de reclamanți nu ar modifica în nici un fel situația acestora.
Instanțele se eschivează în a lua o decizie
„Cazul magistraților care nu au fost numiți în funcție este unul frustrant nu doar din cauza situației reclamanților, ci și din cauza faptului că instanțele poloneze s-au fost eschivat de la a-și îndeplini obligația de a lua o decizie concretă”, a declarat Adam Bodnar, Vicepreședintele Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului (HFHR).
„În acest caz au fost implicați mai mulți avocați, care au lucrat pro bono”, a adăugat domnul Bodnar. Magistrații au fost reprezentați în fața Curții Constituționale și a instanțelor de contencios administrativ de către Marcin Ciemiński și Paweł Pogorzelski de la Clifford și Agnieszka Wardak și Patrick Radzimierski de la Dentons.
Magistrații au ajuns acum în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Aceștia susțin că nici Curtea Constituțională, nici instanțele de contencios administrativ nu s-au pronunțat cu privire la fondul cauzei, neinvestigând legalitatea refuzului președintelui de a-i numi pe reclamanți în funcție, încălcându-le astfel dreptul la un proces echitabil.
În opinia reclamanților, Polonia a încălcat articolul 13 din Convenție, neasigurând căi de atac eficiente. Reclamanții mai susțin și că au fost discriminați, fiind tratați diferit față de ceilalți candidați care, după ce au îndeplinit aceleași criterii, au fost numiți în funcție.