#MeAndMyRights: supravegherea în masă este ca un ceainic de ciocolată

De ce? Pentru că e și inutilă și periculoasă. Doar metodele tradiționale de colectare a informațiilor s-au dovedit eficace în oprirea de atentate, iar resursele disponibile pentru acestea sunt consumate fără rost pe supravegherea în masă.

Toate dovezile disponibile arată că, atunci când serviciile de securitate au reușit să captureze o persoană care era cu adevărat implicată în comiterea de acte teroriste, aceasta nu s-a datorat niciodată dovezilor adunate prin supravegherea în masă. Succesul s-a datorat metodelor tradiționale de colectare de informații. Aceste metode includ investigații ale poliției, supravegherea țintită a anumitor persoane și obținerea de informații de la informatori sau de la prietenii, rude sau membrii ai comunităților din care făcea parte persoana în cauză.

Citiți alte articole publicate anterior în cadrul seriei #MeAndMyRights aici.

Cercetările arată de asemenea că lipsa supravegherii în masă nu a contribuit în niciun fel la lipsa de succes a serviciilor de securitate, care nu au reușit să oprească multitudinea de atentate teroriste care au avut loc în vest din 2001 până în prezent. În cazul majorității atentatelor care au avut loc, serviciile de securitate erau familiare cu mai mulți sau cu toți teroriștii vinovați de comiterea acestora. Serviciile de securitate nu au reușit însă să îi oprească pentru că nu îi supravegheau îndeaproape în momentul în care aceștia au comis atentatele. De ce nu? Există, de obicei, trei motive pentru acest fapt, iar lipsa supravegherii în masă nu este unul dintre ele. Primul este că serviciile de securitate nu au resursele necesare pentru a urmări permanent toți suspecții pe care ar dori să îi urmărească. De aceea trebuie să prioritizeze anumite cazuri și uneori greșesc atunci când fac selecția necesară acesteia. Al doilea motiv este ignorarea unor indicii furnizate despre anumiți suspecți de către serviciile de securitate ale altor guverne. Al treilea motiv este legat de lipsa de coordonare din cadrul serviciilor de securitate, care nu reușesc întotdeauna să facă în mod eficient schimb de informații între propriile departamente și alte servicii guvernamentale. Toate acestea ne arată că supravegherea în masă nu face parte din soluția la terorism. Nu este nevoie de aceasta, ci de servicii de securitate cu mai multe resurse și care să fie mai bine organizate. Acest lucru le-ar permite să supravegheze toți suspecții și să coopereze în mod corespunzător cu alte autorități.

Supravegherea în masă este periculoasă deoarece necesită resurse financiare importante pentru echipamentele și personalul necesar pentru a analiza și a efectua anchete în legătură cu informațiile; în același timp însă aceasta nu este eficientă. Resursele financiar și umane necesare supravegherii în masă ar putea fi folosite în schimb pentru îmbunătățirea formelor tradiționale de investigație care contribuie cu adevărat la îmbunătățirea nivelului siguranței noastre. Pe lângă aceasta, supravegherea în masă produce multe informații irelevante care distrag atenția anchetatorilor de la amenințările reale care ajung la cunoștința lor.

Citiți alte articole publicate anterior în cadrul seriei #MeAndMyRights aici.

În perioada 2016-2017 au existat unele atentate, cum ar fi atentatul cu camion de la Nisa și atentatele „singuraticilor” din SUA și Germania, unde persoanele implicate nu erau deja în atenția serviciile de securitate, în listele lor cu persoane care au legături cu terorismul sau extremismul violent. De obicei, acești oameni erau cunoscuți altor autorități - fie pentru activități criminale, fie pentru probleme de sănătate mintală. Europol, agenția europeană de aplicare a legii, a avertizat că problemele de sănătate mintală ale acestor „singuratici” au avut mai mult de a face cu acțiunile lor decât angajamentul lor ideologic față de extremismul violent. Și în aceste cazuri așadar soluția nu o reprezintă supravegherea în masă: de ce s-ar colecta o cantitate mare de informații de la publicul larg atunci când făptașii tind să fie indivizi care au intrat deja în contact cu autoritățile? Pare mai eficient ca guvernele să se asigure în primul rând că oferă îngrijire și sprijin adecvat persoanelor cu probleme de sănătate mintală care ar putea fi vulnerabile în a fi influențate să acționeze violent; în al doilea rând, aceastea ar trebuie să ia măsuri pentru a împiedica oamenii să fie transformați în extremiști violenți în timpul perioadelor în care sunt private de libertate.

Dacă doriți mai multe informații despre studiile și dovezile pe care ne bazăm când facem aceste afirmații, puteți să consultați raportul nostru „Securitate prin drepturile omului", disponibil aici.