#MeAndMyRights: De ce nu ajută supravegherea în masă la combaterea terorismului

Supravegherea în masă este ineficientă deoarece încarcă serviciile de securitate cu atât de multe informații, încât analiștilor acestora le este imposibil să identifice ce este cu adevărat important sau relevant.

Vă amintiți de filmul lui Christopher Nolan din 2008, The Dark Knight, cu Christian Bale în rolul lui Batman? Există o scenă spre sfârșitul filmului în care Batman încearcă cu disperare să îl găsească pe Joker (jucat de Heath Ledger), care plănuiește un atac terorist asupra orașului Gotham. Batman a pus microfoane în telefoanele tuturor celor din oraș, creând un sistem care să îi permită să îl găsească pe Joker. Are un aparat care poate recunoaște vocea lui, așa că oricând acesta folosește un telefon din oraș, Batman îi poate afla locație. Până la urmă Batman îl găsește pe Joker și cei doi se întâlnesc și apoi Batman...devine un fugar? Nu am înțeles niciodată de ce este Batman considerat vinovat pentru că l-a omorât pe Harvey Dent.

Citiți articolele anterioare din seria #MeAndMyRights

Aceasta pare un exemplu de situație în care supravegherea în masă este eficientă în combaterea terorismului. Totul este însă ficțiune. Supravegherea în masă nu funcționează așa în realitate. Serviciile de securitate încearcă să utilizeze supravegherea în masă pentru a găsi suspecți și teroriști pe care nu îi cunosc deja. Așa că nu știu pe cine caută. Dacă ar ști deja pe cine caută, ar fi suficient să urmărească telefonul persoanei respective sau să îi intercepteze e-mailurile prin intermediul unei supravegheri direcționate.

În termeni simpli, iată cum funcționează de obicei supravegherea în masă. În primul rând, serviciile de securitate colectează sau interceptează mase de informații. Poate fi spre exemplu vorba despre milioane de e-mailuri trimise timp de mai multe săptămâni într-o anumită țară. Autoritățile filtrează apoi aceste date pentru a încerca să restrângă cantitatea de informații pe care să le analizeze. Vor fi astfel păstrate, spre exemplu, doar e-mail-urile care conțin o anumită expresie sau care sunt trimise de la anumite adrese sau dintr-un anumit oraș. Analiștii se uită apoi la ce a rămas. Chiar și după acest exercițiu de filtrare însă, rămân de obicei atât de multe informații încât analiștii nu le pot verifica pe toate. Iar după toate acestea serviciile de securitate trebuie să verifice dacă cei care au fost identificați în urma acestui proces sunt cu adevărat vinovați de comiterea de acte teroriste. Când s-a întâmplat acest lucru în SUA, anchetatorii FBI au fost trimiși să urmărească și să intervieveze mii de oameni care s-au dovedit a fi complet nevinovați. Astfel sunt irosite resurse importante care ar putea fi folosite pe metode tradiționale, dar eficiente de anechetă.

Pur și simplu prea multe informații

Este așadar normal să ne întrebăm cât de utilă este supravegherea în masă? Supravegherea în masă nu a fost niciodată utilă pentru identificarea unui suspect de terorism sau pentru prevenirea unui atentat terorist. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în două studii privind pretențiile Agenției Naționale de Securitate (ANS) din SUA, potrivit căreia supravegherea în masă a fost esențială pentru lupta americană împotriva terorismului. Unul dintre aceste studii a fost efectuat de Congresul SUA, care a avut acces la documente secrete și a putut să intervieveze persoane care lucrează pentru ANS.

De ce este supravegherea în masă un instrument inutil pentru capturarea teroriștilor? Răspunsul e simplu: pentru că produce prea multe informații. Serviciile de securitate se îneacă în informații, chiar și după ce le-au filtrat. Există atât de multe informații disponibile încât nu se poate face diferența între ce este important sau nu și între cine poate fi cu adevărat suspectat de acte de terorism și cine este nevinovat. Putem să ne uităm și la exemplul din filmul cu Batman pentru a înțelege de ce supravegherea în masă nu funcționează. Să ne imaginăm că serviciile de securitate ar fi inventat un dispozitiv magic de detectare a terorismului, similar celui pe care îl avea Batman. Să ne imaginăm că acestea au înregistrări cu vocile tuturor teroriștilor dintr-o anumită țară și că dispozitivul lor magic poate utiliza algoritmi complicați pentru a detecta, cu o precizie de 90%, când cineva care vorbește la un telefon este un terorist. Să presupunem că există în total 3000 de teroriști în țara respectivă. Asta înseamnă că dispozitivul va detecta 2700 de teroriști. Nu sună rău, nu-i așa?

Citiți articolele anterioare din seria #MeAndMyRights

Precizia contează foarte mult

Problema pentru serviciile de securitate ar fi că, având în vedere că sistemul are o precizie de 90%, înseamnă că va greși în 10% din cazuri. Așadar una din 10 persoane care vorbește la telefon va fi în mod greșit identificată ca terorist. Dacă există în țara cu pricina 30 de milioane de utilizatori de telefoane, atunci vor fi identificate ca teroriști, în mod greșit, 3 milioane de persoane. Și cum se va face atunci distincție între cei 3 milioane de oameni nevinovați și cei 2700 de suspecți adevărați. Vor trebui efectuate anchete cu privire la mai mult de 3 milioane de persoane pentru a găsi 2700 de teroriști. Aceasta având în vedere faptul că o precizie de 90% pentru un dispozitiv de detectare a teroriștilor este nerealist de mare. Am folosit acest număr pentru a ilustra modul în care chiar și un test aparent precis poate produce atât de mule rezultate inutile. Luând în considerare și faptul că teroriștii își adaptează comportamentul pentru a evita detectarea, metodele de detectare folosite de serviciile de securitate vor fi cel mai probabil mult mai puțin exacte. De exemplu, în acest scenariu fictiv, un terorist inteligent ar folosi probabil un modulator de voce pentru a-și ascunde vocea.

La sfârșitul filmului The Dark Knight, producătorul de dispozitive al lui Batman, Lucius Fox (interpretat de Morgan Freeman), distruge dispozitivul de supraveghere în masă după ce îl convinge pe Batman că folosirea acestuia este lipsit de etică, deoarece reprezintă o intruziune imensă în viața privată a cetățenilor nevinovați, fiind periculos și pentru că oferă multă putere celui care îl controlează. Oricât de mult mi-ar plăcea Christopher Nolan, trebuie să sublinez că această explicație a motivului pentru care supravegherea în masă este teribilă nu este suficient de bună. Nu vă faceți însă griji. În următoarele săptămâni vă vom explica în detaliu de ce supravegherea în masă este atât de periculoasă pentru democrațiile noastre.

Dacă doriți mai multe informații despre studiile și dovezile pe care ne bazăm când facem aceste afirmații, puteți să consultați raportul nostru „Securitate prin drepturile omului", disponibil aici.