Tech & Rights

#MeAndMyRights: Ce poate face UE pentru a vă proteja drepturile

Ce poate face UE dacă Guvernul meu încalcă drepturi ale omului care nu au fost incluse în legislația UE?

by Israel Butler

Cea mai mare parte a legislației UE reglementează comerțul în interiorul pieței interne a Uniunii. Atunci când Guvernul unui stat membru al UE decide să înceapă să concedieze judecători și să interzică protestele publice sau să cenzureze știrile, există puține legi UE care să protejeze aceste drepturile ale omului și pe care Uniunea le-ar putea folosi pentru a se îndrepta împotriva Guvernului respectiv.

Poate că în acest moment vă întrebați unde e rolul Cartei Drepturilor Fundamentale în toată această poveste. Nu protejează oare aceasta independența judecătorilor, libertatea de exprimare și dreptul de a protesta pașnic? Ba da, acesta este într-adevăr rolul Cartei. Însă aceasta vă va proteja doar împotriva acțiunilor întreprinse de către UE sau de către un guvern care pune în aplicare o lege UE. Dacă însă Guvernul acționează pe cont propriu, atunci Carta nu se aplică.

Opțiunea "nucleară"

Există o procedură disponibilă care permite UE să ia măsuri, însă aceasta poate fi utilizată doar atunci când o țară se face vinovată sau pare să se facă vinvoată de încălcări grave ale drepturilor omului. Această procedură este adesea numită procedura „Articolul 7" (deoarece a fost creată prin articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană).

Procedura aceasta nu a fost însă utilizată niciodată, iar mulți se referă la ea ca fiind opțiunea „nucleară” – nu pentru ca aceasta ar permite aplicarea de sancțiuni „atomice”, ci pentru că tuturor pare să le fie frică să „apese butonul” care ar iniția-o.

Este adevărat că pentru aceasta ar fi necesar ca toate statele membre ale Uniunii Europene (cu excepția guvernului împotriva căreia aceasta s-ar îndrepta) să fie de acord că există o problemă serioasă și că UE ar trebui să ia măsuri. Și pentru că nici un guvern nu vrea ca această procedură să fie folosită vreodată împotriva sa, statele sunt reticente în a sprijini utilizarea sa împotriva oricăruia dintre vecinii lor.

Unele state membre ale UE, secțiuni ale Comisiei Europene și mulți membri ai Parlamentului European și-au manifestat deseori frustrarea față de faptul că la nivelul UE nu există un mecanism viabil care să permită Uniunii să se asigure că statele membre respectă valorile sale și drepturile omului.

Acestea sunt motivele pentru care din 2013 au fost inițiate activități menite a crea un sistem de monitorizare și protecție a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în Uniunea Europeană. Mai multe detalii despre acestea veți putea citi în articolele viitoare ale seriei #MeAndMyRights.

#MeAndMyRights