#MeAndMyRights: Carta Drepturilor Fundamentale

UE a decis să creeze un document care să conțină prevederi cu privire la toate drepturile omului care sunt protejate în Uniune. A fost astfel creată Carta Drepturilor Fundamentale.

Carta Drepturilor Fundamentale este un document cu caracter juridic obligatoriu care conține lista tuturor drepturilor omului care sunt protejate de către dreptul Uniunii Europene. Aceasta este din anumite puncte de vedere similară constituțiilor din legislațiile naționale.

Ori de câte ori UE întreprinde vreo acțiune, cum ar fi adoptarea unei noi legi, aceasta trebuie să respecte drepturile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale. Spre exemplu – și aceasta chiar este o întâmplare reală – a fost declarată incompatibliă cu această Cartă a Drepturilor Fundamentale o lege a UE care ar fi forțat toți furnizorii de servicii de internet să strângă și să păstreze informații cu privire la tot ce fac clienții lor on-line, considerându-se că aceasta ar încălca dreptul la viață privată protejat în Cartă.

Adevărat este însă și că ar putea dura ani de zile (în această întâmplare reală fiind vorba despre 8 ani) până când Curtea de Justiție a UE va ajunge să declare ilegală o lege. Cine a spus însă că e ușor să ceri să ți se respecte drepturile?

Ce se întâmpla înainte de Cartă?

Carta a devenit obligatorie din punct de vedere juridic abia în 2009. Aceasta însă nu înseamnă că până atunci UE nu trebuia să respecte drepturile omului. Pentru a înțelege relația dintre UE și drepturile omului trebuie să ne uităm la istoria Uniunii.

Înainte ca UE să se numească UE, aceasta purta numele de Comunitățile Europene. Aceste "comunități" constituiau trei organizații internaționale create de către un grup de șase țări europene în anii 50, țările în cauză fiind Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. O organizație se referea la reglementarea activităților din industria cărbunelui și oțelului, o alta la cele din domeniul energiei atomice, iar a treia constituia un set de acorduri cu privire la zona de liber schimb.

Pe scurt, ideea din spatele creării acestor trei organizații a fost de a opri țările europene de la a mai încerca vreodată să intre în război una cu cealaltă prin crearea unei legături între acestea care să le facă să se bazeze una pe alta pentru prosperitate și securitate energetică.

Consiliul Europei

La momentul respectiv nimeni nu credea că drepturile omului ar avea vreo importanță semnificativă în cadrul industriei cărbunelui și oțelului, comerțului sau energiei atomice. Așadar drepturile omului nu au fost menționate în tratatele care au stat la baza creării Comunităților Europene. Statele au considerat că de drepturile omului ar trebui să se ocupe o altă organizație internațională interguvernamentală care a fost creată în aceeași perioadă ca și Comunitățile Europene. Aceasta există și astăzi și se numește Consiliul Europei.

Scopul Consiliului Europei era și încă este de a contribui la protejarea democrației, a statului de drept și a drepturilor omului. Consiliul Europei a devenit faimos odată cu apariția Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

După ce i-a permis și Rusiei să devină stat membru, Consiliul Europei a devenit un pretendent serios pentru premiul pentru organizația internațională cu cel mai ascuți simț al ironiei. Aceasta se află însă într-o competiție strânsă cu Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care a primit printre statele membre, în 2013, Arabia Saudită.

Consiliul Europei este o organizație separată de UE, cu mai mulți membri și mai puține puteri. Pentru a clarifica situația menționăm, sperând că nu e prea târziu să facem această mențiune, că așa numita Curte Europeană a Drepturilor Omului este parte a sistemului Consiliului Europei și veghează asupra implementării drepturilor prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cadrul UE există Curtea de Justiție a UE, care veghează asupra implementării legislației UE, care include acum și Carta Drepturilor Fundamentale.

De la caz la caz

Comunitățile Europene și-au dat seama că ar trebui să acorde mai multă atenție drepturilor omului abia în anii 60. Aceasta s-a întâmplat când în fața Curții de Justiție au început să ajungă tot mai multe cazuri în care oamenii se plângeau că anumite norme din legislația UE le încălcau drepturile omului, așa cum erau acestea protejate de constituțiile de la nivel național. De asemenea, instanțele de judecată de la nivel național au început să spună că nu vor mai aplica legislația UE în cazurile în care aceasta încalcă drepturile protejate de sistemele lor naționale.

Acela a fost momentul în care Curtea de Justiție a UE a băgat mâna în pălăria sa magică și a început să contureze noi concepte legate de drepturile omului. Curtea a fost așadar cea care a creat regula conform căreia toate legile UE trebuie să respecte standardele drepturilor omului.

Curtea nu a oferit însă o listă a drepturilor protejate de legislația UE. Ce a făcut aceasta a fost să aștepte cazuri în care oamenii veneau în fața sa plângându-se de încălcări ale drepturilor omului. În aceste cazuri Curtea a explicat dacă drepturile din cauze erau sau nu protejate de către dreptul Uniunii Europene. În general aceasta a copiat drepturile enumerate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cele din urmă însă, UE a decis să creeze un document care să conțină prevederi cu privire la toate drepturile omului care sunt protejate în Uniune. A fost astfel creată Carta Drepturilor Fundamentale. Aceasta îi ajută pe cei care nu sunt experți în domeniu să își înțeleagă drepturile.