Tech & Rights

Limitarea libertății de exprimare și atacurile împotriva persoanelor LGBTIQ din Croația

Zagreb Pride explică de ce o hotărâre judecătorească impune restricții serioase cu privire la drepturile persoanelor LGBTIQ din Croația.

by Petra Jurlina

Cea mai recentă hotărâre judecătorească împotriva Zagreb Pride este un rezultat al unei campanii organizate de grupuri clerice de dreapta, campanie care în 2013 a avut drept consecință organizarea unui referendum prin care s-a solicitat interzicerea căsătoriei între persoane de același sex. Campania aceasta conservatoare, care este mai amplă, are drept scop limitarea drepturilor persoanelor LGBTIQ și a drepturilor sexuale și reproductive din Croația prin urmărirea partenerilor noștri din 2013 din cadrul Campaniei Votați Nu: CroL- Portalul Croat LGBT de Știri, Centrul pentru Studii în domeniul Păcii, Centrul pentru Educație, Informare și Consiliere (CESI) și GONG.

Așa cum s-a demonstrat în cazul nostru, aceștia au reușit să restricționeze dreptul Zagreb Pride și al altor organizații LGBTIQ, al cetățenilor LGBTIQ și al cetățenilor care sprijină drepturile persoanelor LGBTIQ de la a-și exprime public opinia lor, bazată pe judecăți de valoare, cu privire la caracterul homofob al acțiunilor cuiva.

Crearea unei liste

Într-o hotărâre judecătorească recentă, Tribunalul din Osijek a confirmat hotărârea Instanței Municipale din Zagreb, care a considerat că Zagreb Pride a încălcat onoarea personală și demnitatea Karolinei Vidović Krišto, care la vremea respectivă era angajată a Televiziunii și Radioului din Croația (HRT), prin plasarea ei pe listă anuală a celor mai homofobe persoane din 2013.

Karolina Vidović Krišto este jurnalistă. Chiar dacă la vremea aceea aceasta era angajată a unei instituții publice care are obligația constituțională de respecta drepturile tuturor cetățenilor și egalitatea din rândul acestora, indiferent de diferențele care există la nivel personal, Karolina Vidović Krišto a difuzat în emisiunea sa, Slika Hrvatske, documentarul lui Christian J. Pinto, Sindromul Kinsey, care descrie așa-numita „cercetare Kinsey."

Acest documentar sugerează că ar exista o corelație între homosexualitate și pedofilie. Karolina Vidović Krišto a explicat că difuzarea documentarului era doar un exemplu de jurnalism de investigație realizat cu scopul de a informa. Aceasta nu a oferit însă nimănui din comunitatea LGBTIQ oportunitatea de a răspunde unor astfel de acuzații și a difuzat documentarul fără a respecta drepturile de autor ale regizorului, ceea ce a condus la suspendarea sa din cadrul HRT pentru încălcarea drepturilor de autor și a codului de etică. Pe lângă aceasta, Karolina Vidović Krišto a fost implicată personal în organizarea vizitei lui Judith Reisman în Croația.

Dovezi „științifice”

Judith Reisman susține în mod deschis că a reușit să dovedească „științific" că homosexualitatea încurajează pedofilia și că familiile LGBTIQ care vor să crească și să educe copii sunt în mod inerent o greșeală. Karolina Vidović Krišto sprijină astfel de declarații, fapt evident din modul în care aceasta a vorbit despre subiect în cadrul emisiunii sale, precum și din declarațiile sale publice potrivit cărora homosexualitatea este un „păcat” și că ea, fiind creștină, nu o poate suporta. Aceasta a mai susținut și că 85% din pedofili sunt homosexuali.

Având în vedere toate acestea și faptul că doamna Karolina Vidović Krišto este o figură publică și o jurnalistă care ar trebui să respecte anumite standarde etice, Zagreb Pride a nominalizat-o pentru cea mai homofobă persoană a anului 2013.

În cazul Krišto c. Zagreb Pride, atât Instanța Municipală din Zagreb, cât și Tribunalul din Osijek au susținut că tot ce a făcut Krišto a fost să își exprima opinia potrivit căreia homosexualitatea este „o alegere personală" și că existe o „ideologie de gen” bazată pe o astfel de alegere. Potrivit ambelor instanțe, dat fiind faptul că homosexualitatea este o alegere și o ideologie, aceasta poate fi obiectul unei evaluări critice legitime. Urmând acest raționament, instanțele au decis că etichetarea acțiunilor acesteia ca fiind homofobe a încălcat onoarea personală și reputația Karolinei Vidović Krišto.

Hărțuire

În același timp, instanțele croate nu oferă același nivel de protecție pentru „onoarea și reputația” altor cetățeni, luând altfel de hotărâri în cazurile îndreptate împotriva celor care afirmă că homosexualitatea este o „condiție medicală", mai precis o boală. În cazul Poljaković , Tribunalul din Zagreb a decis că Prof. Ivan Poljaković de la Universitatea din Zadar nu a făcut decât să își exercite libertatea de exprimare atunci când a afirmat public că este dovedit științific că homosexualitatea este o boală și că aceasta ar trebui tratată ca atare de către societate. Potrivit Instanței astfel de declarații nu au constituit o încălcare a demnității cetățenilor LGBTIQ.

Pe lângă aceasta, în hotărârea dată în cazul Kresic c. Facultății de Informatică din cadrul Universității din Zagreb din 2012, Instanța Municipală din Varaždin a constatat că Kresic a încălcat onoarea și reputația colegilor săi de la muncă din cadrul Facultății atunci când a vorbit public, prin diferite canale mass-media, despre hărțuirea la care este supus de către aceștia din cauza orientării sale sexuale.

Cel mai impresionant în legătură cu acest caz rămâne faptul că în perioada în care procesul respectiv avea loc, atât Instanța Municipală cât și Tribunalul din Varaždin constatau că Kresic era într-adevăr o victimă a actelor de hărțuire exercitate de către colegii săi din cauza orientării sale sexuale. Kresic a fost așadar în mod ironic pedepsit pentru că s-a folosit de libertatea sa de exprimare pentru a spune, în public, adevărul.

Cenzură

După experiența pe care a avut-o cu judecătorii din Croația, Zagreb Pride e decisă că nu poate accepta cenzura impusă de către instanțele croate și că trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a apără, fără compromisuri, dreptul fundamental la libertatea de exprimare a tuturor cetățenilor, inclusiv a persoanelor LGBTIQ, fiind hotărâtă să facă orice pentru a apăra și asigura respectarea acestei libertăți, indiferent de prețul pe care ar trebui să îl plătească din cauza instanțelor de judecată.

Zagreb Pride va depune o plângere în fața Curții Constituționale, solicitând acesteia să îi apere dreptul la liberă exprimare. În cazul în care la nivel național nu se va putea face nimic, organizația se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Zagreb Pride va introduce de asemenea, ca partea a prgoramului său de litigare strategică, mai multe cazuri în fața instanțelor croate pentru a schimba jurisprudența acestora, care în prezent limitează în mod substanțial domeniul de aplicare a libertății de exprimare.

Dată fiind situația de față însă, Zagreb Pride se confruntă cu dificultăți financiare fără precedent, care pun în pericol activitățile și eforturile depuse de organizație în lupta pentru egalitate și respectarea drepturilor persoanelor LGBTIQ din Croația. Dacă sprijiniți libertatea de exprimare și credeți în activitățile noastre, vă propunem să ne ajutați cu o contribuție financiară. Între timp, noi vom continua să nu lăsăm nimic să ne oprească de a lupta împotriva homofobiei, bifobiei și transfobiei.

Lupta continuă!

În numele Zagreb Pride:

Jay Postic, Coordonator executiv

Ivan Novosel, Președintele Comitetului de Coordonare