​O fi oare adevărat că nu avem nevoie decât de dragoste, că all you need is love?

Dragostea este de neprețuit, dar o fi ea oare suficientă pentru a susține democrația dacă la putere ajung lideri autoritari?

Da, vacanță s-a încheiat și nu, acesta nu este încă un articol despre Love actually (Pur si simplu dragoste). E un articol despre politică, simboluri și rolul emoțiilor. Și despre o carte scrisă de una dintre cele mai eminente filozoafe politice de astăzi, Martha C. Nussbaum.

În Political Emotions: Why Love Matters for Justice (2015) (Sentimente în politică: de ce iubirea contează pentru dreptate), Nussbaum susține că până în prezent filosofia politică liberală a discutat foarte puțin despre "psihologia unei societăți decente". În timp ce subliniază de obicei cât de important este rolul imparțialității, al egalității în fața legii și al drepturilor indivizilor, liberalilor pare să le scape faptul că orice democrație liberală care vrea să reziste în timp trebuie să cultive anumite sentimente în rândul cetățenilor săi. Și toate aceste sentimente sunt, potrivit lui Nussbaum, conexate cu dragostea într-un mod constitutiv. În opinia lui Nussbaum, afirmația fără pasiune a anumitor principii, chiar și atunci când este însoțită de respect sau empatie, este pur și simplu prea puțin pentru a susține o cooperare socială decentă. Potrivit ei cultura publică "nu poate fi fermă și lipsită de pasiune" dacă se dorește supraviețuirea anumitor instituții și principii. Aceasta re nevoie de dragoste. Doar de dragoste.

Afirmația lui Nussbaum poate părea oarecum simplistă. De exemplu, așa cum subliniază un critic al său, în timp ce Nussbaum insistă că în "absența iubirii față de concetățeni și de națiune în ansamblu" nu poate fi menținut un sistem echitabil de impozitare, este foarte plauzibil ca o combinație de alte măsuri decât dragostea să ajungă la același rezultat. Unii dintre noi sunt oricum prea leneși sau ocupați pentru a se opune impozitării, altora le este prea frică de închisoare și așa mai departe. Așa că e foarte probabil să fie adevărat că nu e întotdeauna nevoie de dragoste. Însă un anumit nivel de dragoste - sau cel puțin o implicare emoțională pozitivă - față de valorile noastre comune și față de concetățenii noștri contribuie cu siguranță la menținerea unei cooperări sociale sănătoase.

Simbolurile naționale sunt simboluri puternice ale identității noastre, simboluri care se întrepătrund în viața noastră de zi cu zi. Avem steaguri atârnate pe pereții instituțiilor publice, imnul național este cântat înainte de orice joc de fotbal și scrisorile de la autorități au deseori stema în antet. Simbolurile naționale sunt menite să ajute oamenii să se simtă conectați la ceva mai mult decât la cercul lor de rude și prieteni.

Liderii autoritari spun uneori că doar cei care îi susțin sunt vrednici să poarte simbolurile naționale. Alteori spun că oricine afișează simboluri naționale e de partea lor. În ambele cazuri, o fac pentru că își doresc ca potențialii lor susținători să simtă că pentru a putea fi cu adevărat membri ai comunității trebuie să îi sprijine pe ei. Iar cei care nu o fac nu fac parte din popor. Sunt doar niște trădători.

În realitate însă trădătorii sunt chiar acești lideri autoritari. Prin încurajarea erodării atașamentului emoțional dintre concetățeni, aceștia susțin erodarea bazei cooperării. Aceasta are ca rezultat scăderea încrederii dintre cetățeni, scăderea încrederii în instituții și, la final, nașterea unei societăți mai sărace și mai triste în care suntem cu toții condamnați să trăim.

Nu-i lăsați să vă facă asta. Purtați-vă simbolurile naționale cu mândrie. Acest fapt nu vă va face cu siguranță un susținător al acestora. Și nu vă va transforma nici în susținători ai naționalismului lipsit de o viziune per ansamblu. Va arăta însă că vă interesează ce e cel mai bine pentru poporul din care faceți parte.

Trebuie să acceptați cookie-urile de la părți terțe pentru a vedea acest material.