Ascensiunea și căderea în dizgraţie a Directivei privind păstrarea datelor

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat așa-numita Directiva privind păstrarea datelor a fi nevalidă. Interesant este că aceeași Curte a dispus, în 2013, ca Suedia să plătească 3 milioane de euro pentru întârzierea în transpunerea acestei Directive. Pe atunci, CJUE considerase că o întârziere în transpunerea acestei Directive este susceptibilă de a avea consecințe pentru interesul public și privat.

În cazul de față, cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare au fost depuse la Curtea de Justiție a Uniunii Europene de către Înalta Curte a Irlandei și Tribunalul Constituțional din Austria. Cazul irlandez a fost inițiat de către Digital Rights Irlanda, o organizație de apărare a drepturilor fundamentale din domeniul informatic. Cazul austriac a găsit sprijin, printre altele, de la 11.000 de cetățeni austrieci.

Directiva privind păstrarea datelor a fost adoptată în scopul de a preveni infracțiuni grave, în special cele legate de crima organizată și terorism. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis astăzi că punerea în aplicare a acestei Directive are efecte majore asupra drepturilor fundamentale.

În opinia sa cu privire la acest caz, avocatul general Cruz Villalon a concluzionat, de asemenea, că punerea în aplicare a Directivei privind păstrarea datelor nu poate fi reconciliată cu prevederile din Carta pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și cu necesitatea de a proteja dreptul la viață privată .

În hotărârea sa, Curtea de Justiție a constatat că datele reținute în baza reglementărilor păstrării datelor pot furniza informații precise cu privire la viața privată a utilizatorilor, precum obiceiurile de zi cu zi, locul de reședință, relaţiile sociale şi mediile sociale frecventate.

Curtea de Justiție a precizat că păstrarea în sine a datelor poate fi justificată prin necesitatea combaterii infracţiunilor grave și a protejării siguranței publice, însă prin adoptarea Directivei privind păstrarea datelor instituțiile UE au depăşit limita stabilită de principiul proporționalității. Curtea a subliniat că Directiva nu garantează că ingerința în viața privată va fi suficient de restrânsă pentru a se asigura că aceasta este strict necesar pentru atingerea obiectivelor menționate mai sus.

Directiva nu garantează, printre altele, că datele vor fi folosite într-adevăr numai pentru combaterea formelor grave de criminalitate. În plus, accesul la date nu depinde de nici un control judiciar. Directiva nu oferă garanții care să prevină abuzuri precum, de exemplu, utilizarea datelor în mod neautorizat. De asemenea, Directiva nu stabilește o obligație de a păstra datele pe teritoriul Uniunii Europene.

Dorota Głowacka, expert al Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului din Polonia, consideră că "toate problemele menționate de Curte se regăsesc în dispozițiile dreptului intern polonez al telecomunicațiilor şi păstrării datelor. Normele actuale permit diferitelor agenţii accesul destul de liber la a date și ar putea încuraja abuzurile. Fundaţia Helsinki a subliniat de mai multe ori necesitatea schimbării legii în aceste privințe. Am propus, printre altele, introducerea unui mecanism eficient de supraveghere externă a utilizării datelor păstrate, crearea unei liste exhaustive de infracțiuni grave pentru care entitățile autorizate vor putea folosi datele păstrate, sau introducerea obligației de a notifica persoana ale cărei date au fost accesate."

În Polonia a fost manifestată de ceva timp îngrijorarea pentru faptul că prevederile Directivei permit, spre exemplu, ca poliţia şi alte agenţii să solicite administratorilor de date, în foarte multe tipuri de situaţii, să pună la dispoziție date de telecomunicații. În principiu o astfel de posibilitate ar trebui să existe doar în legătură cu cele mai grave tipuri de infracţiuni. În practică însă nu se întâmplă astfel pentru că nu există un control suficient asupra cererilor formulate de poliție și de alte agenții, nu există o reglementare adecvată a distrugerii datelor și nu este posibilă, deseori, stabilirea numărul exact de cereri.

Nu doar scala de utilizare a datelor de telecomunicații este îngrijorătoare. Există probleme şi în legătură cu lipsa de garanții care ar proteja cetățenii de eventualele abuzuri . Acest lucru este vizibil, spre exemplu, în cazul lui Bogdan Wróblewski. În 2013, domnul Wróblewski , pe atunci jurnalist pentru unul dintre cotidienele poloneze, a câștigat într-un caz de de protecție a intereselor personale împotriva Biroului Central Anti - corupție, caz cu valoare de precedent. Instanța a decis că Biroul a dobândit înregistrările telefonice ale jurnalistului și alte date de telecomunicații în mod ilegal. În timpul dezbaterii organizate de către Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului, directorul Biroului însuși a admis că au existat abuzuri în cazul domnului Wróblewski.

"Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene va avea, fără îndoială, o influență asupra hotărârii Tribunalului Constituțional polonez. Tribunalul evaluează în prezent conformitatea Legii telecomunicațiilor şi păstrării datelor cu prevederile Constituției Republicii Poloneze. Interpretarea pe baza dreptului la viață privată și a principiul proporționalității ar trebui să fie reflectată în hotărârea Tribunalului," a spus domnul Adam Bodnar, vicepreședintele Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului.

Până în prezent, legile privind păstrarea datelor au fost declarate neconstituționale în Germania, România și Republica Cehă.