Evenimentul care a pstat la baza acestui caz a fost sterilizarea unei persoane identificate ca LH, în Letonia, în 1997, sterilizare care a avut loc fără permisiunea pacientei, atunci când ea a dat naștere și a fost necesară cezariana datorită apariției unor complicații. LH a inițiat un proces, care s-a finalizat în 2006 și în urma căruia reclamanta a primit compensație de la spitalul unde a avut loc sterilizarea.
Cu toate acestea, în timpul procesului, instituția de stat responsabilă pentru controlul calității serviciilor medicale prestate (Controlul Calității pentru Serviiile Mediale și Abilitatea de Muncă, sau MADEKKI), a început, la cererea directorului spitalului, să colecteze informații despre istoricul medical al pacientei. LH a fost informată cu privire la aceasta în timpul unui apel telefonic cu un reprezentant al MADEKKI, când acesta a acuzat-o că sterilizarea ar fi fost vina ei. Cazul a mers la o instanță superioară, care a hotărât (folosind argumente diferite), că MADEKKI nu a încălcat dreptul reclamantului la respectarea vieții private, chiar dacă înregistrările colectate conțineau date sensibile cu privire la mai mulți ani de tratament medical la care fusese supusă LH.
Hotărând împotriva lui LH, instanța de judecată superioară a avut o poziție diferită de cea a instanței inferioare. Mai întâi de toate, aceasta a reiterat că dreptul la viață privată ar trebui interpretat în ceea ce privește istoricul medical, fiind luată în considerare protecția factorilor esențiali pentru exercitarea dreptului la viață privată. Garantarea confidențialității datelor medicale ar trebui să fie, conform instanței de judecată, o prioritate pentru toate țările participante la Convenția privind Drepturile Omului: „Este extrem de important, nu doar pentru a respecta intimitatea pacienților, ci și pentru a menține încrederea în profesia de medic... ”.
Instanța a subliniat apoi faptul că acea colectarea de informații privind tratamentul la care fusese supusă LH a început la șapte ani după ce a avut loc sterilizarea, când reclamanta se afla într-un litigiu nerezolvat cu spitalul. Bazându-se pe aceasta, instanța de judecată a respins afirmația că înregistrările au fost necesare pentru a evalua vina medicului care a efectuat tratamentul discutat, și a spus că nici spitalul, nici MADEKKI nu au competența de a judeca în mod legal și disciplinar vina medicului. Acesta a concluzionat, totuși, că MADEKKI a fost autorizată să colecteze dosarele medicale ale lui LH, pe motiv că doar astfel a putut MADEKKI să analizeze calitatea îngrijirii medicale oferite, și ca legea letoniană permite colectarea de date în legătură cu istoricul medical al pacienților fără consimțământul acestora tocmai pentru a se putea efectua acest control al calității.
LH a făcut apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a constatat că legile care reglementează acțiunile MADEKKI nu sunt suficient de precise și clare și de aceea drepturile pacientei au fost încălcate. Mai mult decât atât, reglementările nu sunt suficiente pentru a asigura o protecție adecvată în fața verdictelor arbitrare ale autorităților. De exemplu, reglementările actuale nu limitează gama de informații medicale care pot fi colectate. Drept urmare, CEDO a afirmat că autoritățile letone au încălcat articolul 8 din Convenție prin faptul că nu au respectat prevederile alineatului doi al articolului, care reglementează limitele care pot fi puse dreptului la viață privată drept „acte respective”. Curtea interpretează această condiție ca o afirmație că astfel de reglementări trebuie să fie clare, precise și să nu lase spațiu pentru interpretare arbitrară, căci aceasta poate afecta respectarea drepturilor persoanei, printre care și a dreptului la un proces echitabil.