Campania pentru apărarea apărătorilor drepturilor omului

În întreaga lume au loc tot felul de conflicte, iar civilii plătesc prea des prea mult pentru ele. Din fericire în apărarea acestora sar deseori femei și bărbați curajoși. Cine îi apără însă pe acești apărători?

Conferința în cadrul căreia s-a lansat oficial campania Difendiamoli! (Haideți să îi apărăm!) a avut loc la 28 noiembrie la Sala della Lupa, în clădirea Parlamentului din Roma.

Cine sunt apărătorii drepturilor omului?

Conferința a fost organizată pentru a marca terminarea unor activități începute în iulie, când mai multe ONG-uri italiene care lucrează în domeniul drepturilor omului și libertăților civile, inclusiv Antigona și CILD, s-au întâlnit în clădirea ARCI cu Abdel Rahman Mansour, unul dintre liderii revoluției egiptene din 2011. Acesta locuiește acum în Chicago, Statele Unite ale Americii, pentru că, dacă s-ar întoarce în Egipt, și-ar risca viața.

Mulți alți apărători ai drepturilor omului sunt într-o situație similară; mulți dintre cei care se opun deschis regimurilor din țările lor se pun în pericol. Ce pot oare face statele occidentale pentru a proteja apărătorii drepturilor omului din alte țări?

A-și pune viața în pericol

Pentru a înțelege mai bine situațiile la care ne referim, trebuie să auzim poveștile apărătorilor drepturilor omului chiar din gura lor și să încercăm să înțelegem ce înseamnă să trăiești zi de zi înconjurat de amenințări, fiind în pericol de a fi aruncat în închisoare pentru totdeauna sau, mai rău, de a fi ucis fără a avea parte de niciun proces echitabil.

Motivele pentru care aceștia sunt uciși sau închiși sunt diverse. Uneori aceasta se întâmplă pentru că aceștia vor să apere drepturile poporului lor. Alteori, simplul fapt de a fi femeie, membru al unei minorități sau al unui grup religios este suficient pentru a fi considerat un inamic și a fi lipsit de drepturi.

Experienţe

În timpul conferinței, apărători ai drepturilor omului și-au împărtășit experiențele și au vorbit despre pericolele la care se expun în fiecare zi.

Nibras Almamuri, președinta Forumului Jurnalistelor din Irak a vorbit despre curajul femeilor irakiene care luptă pentru drepturile lor atât când e război, cât și când e pace.

Biram Dah Abeid este un activist al Inițiativei pentru Recrearea Mișcării Aboliționiste (Mauritania), care nu se poate întoarce în țara lui deoarece acolo riscă să fie ucis. Acesta a vorbit despre luptele pe care le-a dus și despre cum a luptat împotriva sclaviei care a fost abolită în Mauritania abia în 2012.

Ceilalți apărători ai drepturilor omului care au participat și și-au spus poveștile au fost: Weeda Ahmad din partea Asociației Socială care luptă pentru Justiție Socială (Afganistan); Aseem Trivedi din cadrul campaniei Salvați-vă Vocea (India) și Zaidoun al Zoabi, președinte al Uniunii Siriene a Organizațiilor pentru Ajutor Medical (Siria).

Ce urmează?

După aceste contribuții și mărturii importante, reprezentanții instituțiilor italiene, printre care senatorul Luigi Manconi, președinte al Comisiei Extraordinare pentru Protecția Drepturilor Omului a Senatului italian, Pia Locatelli, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului pentru Comisia pentru afaceri externe din Camera Deputaților din Italia și reprezentanții unor ONG-uri implicate în această campanie, au discutat despre ce se poate face în viitor. Aceștia au vorbit în special despre bunele practici din domenii și despre modelele care pot fi urmate în continuare: există spre exemplu unele țări din Europa (cum ar fi Țările de Jos, Spania, Irlanda, Norvegia și Elveția), care au deja instrumente de protejare a apărătorilor drepturilor omului. Un Dossier elaborat de Un ponte Per.. include un raport privind practicile acestor țări.

În lunile următoare vor fi organizate mai multe evenimente similare.