Atunci când a fost adoptată, acum 10 ani, în ianuarie 2005, Legea Dupont promitea o viața mai bună pentru deținuții din Belgia. În ciuda presiunilor crescânde făcute de către societatea civilă și a condamnărilor pe care Belgia le-a primit de la nivel internațional pentrul modul în care își tratează deținuții, legea rămâne, chair și astăzi, în mare parte neimplementată.
Legea și-a primit numele de la profesorul care a prezidat comisia care a inițiat-o. Ea are ca și principiu de bază teoria conform căreia deținuții continuă să fie cetățeni și persoane fizice deținătoare de drepturi. De asemenea, ea consideră că pedeapsa cu închisoarea reprezintă o restricție a libertății de mișcare a persoanei, fără ca alte măsuri punitive să mai poată fi adăugate; statul trebuie să depună toate eforturile pentru a se asigura că persoanele private de libertate nu suferă efecte adverse ale detenției.
Legea prevede o serie de drepturi fundamentale pentru persoanele private de libertate, precum și mijloace prin care ar trebui să se asigură că aceste drepturi sunt respectate. Printre altele, aceasta stabilește și oferă detalii cu privire la cum ar trebui să fie condițiile de detenție, legate de aspecte precum munca ce trebuie prestată, serviciile de sănătate disponibile și primirea de vizite, reglementând de asemenea sistemul disciplinar la care sunt supuse persoanele private de libertate și oferindu-le acestora dreptul de a depune plângeri.
Ne-am plictisit să tot așteptăm! Aproape jumătate dintre prevederile adoptate acum 10 ani nu au fost încă puse în aplicare și implementate. Unele dintre acestea, precum cele legate de dreptul de a depune plângeri și existența unui plan individualizat de executare a pedepsei, se referă la chestiuni vitale pentru orice persoană privată de libertate.
În octombrie 2013, Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles a condamnat guvernul belgian pentru leziunile suferite de o persoană privată de libertate, precizând că Legea Dupont râmăne neimplementată. Guvernul nu a făcut incă nici o declarație oficială cu privire la această sentință.
În aceste condiții, nu ne rămâne să sărbătorim decât neglijența politicienilor noștri, care au susținut că vor acoperi lacunele legislative cu privire la condițiile de detenție, însă nu au mai găsit curaj și pentru a implementa legea. Dat fiind că acestui act legislativ care a fost susținut de cei mai mulți dintre parlamentari i-a fost acordată o atenție deosebită, putem considera că legiuitorul a recunoscut necesitatea schimbării practicilor cu privire la condițiile de detenție; un deceniu mai târziu însă observăm că legea rămâne în mare parte neimplementată.
Astfel cum ne reamintește Curtea Europeană, „drepturile nu pot înceta să existe la poarta închisorilor”. În Belgia însă se pare că aceasta este exact ceea ce se întâmplă.
La acest articol au contribuit următoarele organizații: Sindicatul Magistraților, Liga pentru Drepturile Omului, Monitorul Internațional al Închisorilor (International Observatory of Prisons) și Avocats.be