Avem nevoie de o altfel de abordare, avem nevoie de Room for Change!

Drugreporter, în cooperare cu alte șase ONG-uri, prezintă campania internațională Room for Change- campanie inițiată pentru că trebuie să ne schimbăm modalitatea de a aborda problemele legate de droguri din mediul urban.

by Drugreporter.net

În 1987, Organizația Națiunilor Unite a decis ca 26 iunie să fie Ziua Internațională împotriva Abuzului și Traficului de Droguri. Această zi a fost sărbătorită mulți ani prin tot felul de ceremonii în cadrul cărora se transmiteau mesaje anti-drog; erau, spre exemplu, distruse droguri confiscate sau se aplica pedeapsa cu moartea unor traficanți de droguri, iar execuțiile lor erau transmise în direct la televizor. În ultimii 10 ani însă, societatea civilă a transformat ziua de 26 iunie într-o zi de activism, în cadrul căreia se promovează politicile cu privire la droguri bazate pe drepturile omului și pe sănătatea publică.

Avem nevoie de o nouă abordare

Anul acesta, în colaborare cu Support. Don’t Punish (Sprijin. Nu Pedepse), lansăm o campanie în opt orașe europene -Atena, Belgrad, Bratislava, București, Budapesta, Porto, Sofia și Varșovia- cu scopul de a educa și mobiliza publicul pentru a sprijini alternativele la politicile punitive la droguri, alternative deseori inovatoare, așa cum sunt spre exemplu spațiile special create pentru consumul de droguri.

Campania Room for Change vizează acele persoane ale căror vieți sunt afectate de consumul de droguri de pe străzi, fie pentru că au o rudă care este consumator de droguri, fie pentru că locuiesc într-un cartier în care mulți oameni consumă droguri injectabile. În toate cele opt orașe în care se desfășoară campania există probleme uriașe legate de consumul de droguri injectabile: infecții cu HIV și hepatită, decese datorate supradozelor, deșeuri care rămân în urma consumatorilor de droguri și neplăcere generală.

Pe website-ul campaniei noastre puteți găsi informații despre fiecare dintre cele 8 orașe în parte, în format multimedia; puteți afla care este situația acolo și care sunt provocările specifice fiecărui loc. Este clar că avem nevoie de o nouă abordare pentru a schimba situația. În loc să îi transformăm pe consumatorii de droguri în infractori și să îi împingem astfel la marginea societății, avem nevoie de mai multe programe informaționale și de programe în cadrul cărora să fie distribuite echipamente sterile; avem de asemenea nevoie de spații sigure și curate, unde consumatorii de droguri să consume stupefiante fără a-și face și mai mult rău și fără a-i deranja pe ceilalți.

Spațiile dedicate consumului de droguri

Din experiența avută în orașe precum Zurich, Vancouver și Copenhaga, am învățat că spațiile dedicate consumului de droguri pot servi ca puncte de începere a unui tratament care are ca rezultat final renunțarea la droguri. Aceste spații însă nu sunt o soluție în sine: ele sunt utile doar atunci când constituie doar o parte a unei strategii integrate cu privire la consumul de droguri în mediul urban.

Astfel de strategii ar trebui întotdeauna construite având în vedere patru piloni: prevenire, tratament, reducere a riscurilor și aplicare inteligentă a legii. Dacă orașele și-ar crea un sistem de coordonare cu privire la droguri și ar oferi bugete adecvate pentru a pune în aplicare „strategia celor patru piloni”, problemele cu privire la droguri ar putea fi reduse în mod semnificativ. Pentru că susținem cu tărie această soluție și chiar credem că ea va funcționa, dorim să o transmitem la cele mai înalte nivele. În acest scop am creat o petiție pe care vrem să o trimitem factorilor de decizie din aceste opt orașe.

Ne puteți ajuta semnând petiția online, rugându-vă și prietenii să o semneze și distribuind website-ul campaniei noastre pe Facebook și Twitter!