După ce o instanță de apel a mai achitat cinci persoane, se poate spune acum că toți polițiștii și medicii acuzați că ar fi fost implicați în moartea lui Stefano Cucchi, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Roma, care a decedat în timp ce era privat de libertate , au fost declarați nevinovați. Familia lui Cucchi a decis, în octombrie 2009, imediat după moartea acestuia, să facă publice imagini cu corpul său, corp care prezenta semne evidente de abuz fizic. Aceste fotografii, precum și circumstanțele dubioase în care s-a produs decesul au șocat întreaga Italie.
Prea multe achitări
În iunie 2013, în timp ce toți polițiștii au fost achitați, cinci medici acuzați că nu ar fi oferit îngrijiri medicale adecvate lui Cucchi au fost condamnați în prima instanță. Condamnările însă au fost atacate, iar instanța de apel a hotărât, la 31 octombrie 2014, să le anuleze; aceasta înseamnă că nici o persoană nu va fi ținută responsabilă pentru moartea bărbatului.
Sistemul italian nu a fost în stare să judece, în cinci ani, ceea ce ar fi trebuit să fie o cauză penală relativ simplă, cu un număr mic de participanți și care se referea la evenimente petrecute în instituții închise, dar bine monitorizate (barăci, închisori, spitale). „Anchetatorii nu i-au găsit pe cei responsabili pentru moartea lui Stefano Cucchi pentru că nu au vrut să-i găsească", a declarat Antigone, o organizație care activează în domeniul drepturilor omului. „Prea multe persoane sunt achitate, conform experienței noastre, în cazurile în care se discută despre acte de violență comise de organele de aplicare a legii”.
Indignare publică
Sindicatele polițiștilor au făcut declarații publice în legătură cu acest caz, afirmând că sunt deosebit de mulțumite de decizia instanțelor și adăugând că domnul Cucchi era un om dependent de droguri și că pentru moartea sa sunt vinovați doar el și familia lui. În ceea ce privește media și publicul larg însă, se poate ușor observa o explozie de sentimente de indignare. În toată țara se organizează demonstrații. Facebook și Twitter sunt pline de comentarii prin care oamenii își exprimă solidaritatea cu Ilaria Cucchi, sora domnului Cucchi, care a luptat neîncetat pentru transparența anchetelor și pentru găsirea celor vinovați pentru moartea fratelui ei. Președintele Senatului, Pietro Grasso, și prim-ministrul Matteo Renzi au declarat că și ei cred că statul este responsabil pentru moartea d-lui Cucchi.
Tortura nu este încă menționată ca infracțiune distinctă în Codul Penal din Italia, deși statul a ratificat Convenția ONU împotriva Torturii, conform căreia fiecare stat parte ar să aibă o prevedere legislativă explicită împotriva torturii. Un proiect de lege cu privire la tortură a fost aprobat de Senatul italian și acum se așteaptă decizia celeilalte camere a Parlamentului. Deși organizațiile care luptă de ani de zile pentru introducerea unei astfel de prevederi consideră că textul prevederii ar putea fi îmbunătățit, ele speră totuți că ea va trece, măcar în această formă, de întregul Parlament.