În ultimele câteva luni Guvernul italian a tot discutat despre o serie de norme menite a proteja și promova drepturi civile. Cu toate acestea, majoritatea acestor propuneri nu s-au bucurat de suficientă susținere, așa că au fost abandonate. Dat fiind faptul că sesiunea parlamentară actuală e pe cale să se termine este foarte probabil ca acestea să nu mai fie discutate în viitor.

Sângele trebuie să curgă prin vene

Una dintre cele mai importante propuneri legislative care a fost discutată în Parlament a fost cea cu privire la cetățenie. În prezent, legea italiană respectă principiul jus sanguinis: cetățenia este dobândită la naștere de toți cei care au cel puțin un părinte italian.

O astfel de lege îi împiedică pe cei născuți și crescuți în Italia, dar cu părinții străini, să devină cetățeni italieni. Ei pot aplica la cetățenie doar după ce împlinesc vârsta de 18 ani și dacă îndeplinesc o serie de condiții.

Multe organizații care pomovează drepturile civile, inclusiv Coaliția Italiană pentru Libertăți și Drepturi Civile și Justiție, solicită de mult timp modificarea actualei legi și adoptarea principiului jus soli, care ar conferi oricărei persoane născute pe teritoriul unui stat dreptul la cetățenie.

Astfel de prevederi ar fi mai cuprinzătoare și mai echitabile, luând în considerare drepturile civile ale unui număr mai mare de 1.000.000 de persoane care trăiesc în Italia, dintre care peste 800.000 sunt minori.

Indiferent de faptul că s-au născut și au crescut în Italia, acești oameni sunt discriminați în ceea ce privește drepturile legate de cetățenie.

Un jus soli parțial

Propunerea legislativă finală, care a fost recent avută în vedere de parlamentarii italieni, conținea o formă temperată de jus soli, după ce a fost modificată de mai multe ori în Parlament.

Legea ar fi limitat mult amploarea conceptului de jus soli: nou-născuții în Italia ar fi putut fi considerați cetățeni italieni numai dacă cel puțin unul dintre părinții lor ar fi fost cetățean al unui stat membru al UE și ar fi locuit legal în Italia de cel puțin cinci ani.

Pentru părinții care nu erau cetățeni ai UE, legea prevedea îndeplinirea unor cerințe suplimentare cu privire la venitul anual, stabilitatea locuinței și cunoașterea limbii italiene.

Propunerea respectivă includea și o altă cale de obținere a cetățeniei, prin așa-numitul jus culturae: minorii sub 12 ani ar fi putut deveni cetățeni italieni dacă se aflau în Italia de cel puțin cinci ani și puteau dovedi că au terminat cel puțin un ciclu școlar. Pentru minorii de peste 12 ani, se cereau șase ani de rezidență.

Amânată ... pentru totdeauna?

Chiar și legea propusă inițial includea restricții importante, care vizau în mod clar limitarea accesului la cetățenia italiană într-o măsură nu foarte diferită de legea actuală- probabil în încercarea de a găsi un consens politic general asupra sa. Cu toate acestea, Premierul italian a declarat recent că lipsește oricum sprijinul necesar pentru a garanta aprobarea sa, sugerând amânarea discutării sale până după vacanța de vară a Parlamentului.

ONG-urile și organizațiile care susțin drepturile civile sunt sceptice însă cu privire la șansele de a vota prea curând o astfel de lege, deoarece există în prezent o dezbatere aprinsă cu privire la bugetul național, dezbatere pe care își vor concentra cel mai probabil atenția parlamentarii când se întorc din vacanță.