Festivalul Steenrock este un festival de muzică ce se ține an de an în fața centrului de detenție pentru străini Caricole din Belgia. Acesta se organizează cu scopul de a transmite o serie de mesaje: violența perpetuată de către poliție trebuie condamnată, centrul de detenție trebuie închis, deportările trebuie oprite, iar politicile cu privire la azil și migrație trebuie revizuite. Doar astfel se poate garanta respectarea libertății de mișcare a tuturor persoanelor.
Cu ocazia acestui eveniment, centrul a fost vizitat de către o delegație formată din parlamentari belgieni, dar și membri ai Parlamentului European, aceștia fiind însoțiți, printre alții, de către Liga pentru Drepturile Omului (LDO). Majoritatea participanților nu mai fuseseră anterior într-un astfel de centru și de aceea președintele LDO, Alexis Deswaef, le-a fost un fel de ghid.
„Inadmisibilii”
Centrul Caricole a fost deschis în primăvara anului 2012, înlocuind centrul INAD de la Aeroportul din Bruxelles și Centrul de Primire 127bis. Vizita în cadrul acestuia a durat aproximativ o oră și jumătate și a început cu o introducere oferită în sala de ședință a centrului de către directoare, însoțită de șeful agenților de securitate.
Centrul are o capacitate de 90 de locuri, însă rareori sunt mai multe de 60 de persoane cazate acolo. Acesta este destinat găzduirii persoanelor pe care Belgia le consideră a fi „inadmisibile” din motive precum faptul că există anumite iregularități cu documentele acestora sau pentru că nu au suficiente resurse financiare.
Aceste persoane sunt de obicei deținute pentru aproximativ trei zile, după care sunt transportate cu avionul în afara țării. Pentru cei care au solicitat azilul la aeroport sau la Caricole detenția durează pentru perioade mai lungi, variind între două și trei luni, în funcție de perioada necesară procesării solicitărilor. Dacă cererile lor sunt admise, acestora le este oferit sprijin de către Fedasil; dacă cererile le sunt respinse,urmează expulzarea.
O altă categorie de oameni care pot fi deținuți aici sunt așa-numitele „persoane ilegale”. Acestea sunt deținute în așteptarea unei posibile expulzări. Detenția lor poate dura luni de zile, existând, spre exemplu, cazul unei femei însărcinate care a fost deținută pentru aproape șase luni. În centrul din Caricole pot fi deținute de asemenea și persoane trimise acolo de Ministerul de Interne, fiind de obicei vorba despre persoane care sunt transferate din închisori.
O atmosferă calmă
Ni s-a spus că nu există probleme de conviețuire între toate aceste categorii de persoane și că atmosfera este, în general, calmă.
Cei care se află în centru în prezent sunt, în marea lor majoritate, albanezi, irakieni și sirieni.
Întrebată dacă în centru sunt deținuți și minori, directoarea a explicat că acest lucru se poate întâmpla, însă că aceștia stau acolo doar pentru câteva ore, perioada necesară pentru a se face verificări legate de vârsta acestora.
Atunci când am cerut mai multe detalii cu privire la posibilitatea celor deținuți de a accesa informații cu privire la drepturile lor (dreptul la asistență juridică, informații cu privire la solicitări și proceduri etc.), ni s-a explicat că aceștia primesc, atunci când sosesc în centru, documente care conțin astfel de informații. Informații cu privire la vizitele efectuate de ONG-uri și cu privire la Comisia pentru plângeri sunt afișate și în spațiile comune. Nu am avut însă timp să vedem aceste afișe.
Câmpuri și garduri înalte
După aceea am fost plimbați de-a lungul coridoarelor albe. În centru totul era alb, iar prin ferestrele ovale se vedeau câmpuri verzi. Totul era imaculat de curat. Aveai impresia că ești intr-un spital.
Deși majoritatea deținuților nu vorbesc limba olandeză, am constatat că toate semnele de la Caricole erau scrise doar în această limbă. Există conexiune la Internet, însă accesul la acesta este permis pentru doar câteva ore pe zi. Centrul are de asemenea prea puțini angajați.
Curtea unde se poate sta în aer liber are aproximativ trei metri pătrați, existând de asemenea și un spațiu cu echipamente sportive, înconjurat de garduri înalte. Nu am văzut însă pe nimeni acolo. Nici în bibliotecă nu era nimeni, iar în camera unde se afla televizorul erau doar câțiva deținuți.
Am vizitat și camerele „de admisie", unde se aflau patru deținuți. Ni s-au arătat și camerele de izolare, despre care ni s-a spus că sunt doar pentru „oamenii bolnavi” (de exemplu atunci când există riscul unei epidemii Ebola).
Nu am putut însă să intrăm în aceste camere, având doar posibilitatea de a ne uita înăuntru printr-un vizor. La Caricole camerele de izolare sunt mici, goale și au pereții negri și ferestrele mici. Acestea sunt uneori folosite ca locuri de fumat.
În 2014 aceste camere au fost folosite de 15 ori, de cele mai multe ori după un incident grav. În general au fost folosite pentru perioade foarte scurte, de două-trei ore, atât cât e necesar pentru a oferi unui deținut posibilitatea de a se calma. Oamenii primesc medicamente doar pe baza unor rețete, iar detalii cu privire la oferirea acestora sunt înscrise într-un registru.
De vorbă cu deținuții
Pe unul dintre coridoare am vorbit cu trei femei care și-au manifestat dorința de a-și împărtăși experiențele cu noi. Nu au fost prea multe de zis din punct de vedere logistic. Problemele par însă a fi legate de privarea de libertate și de faptul că deținuții trebuie să treacă prin situații umilitoare (precum faptul că în timpul transferurilor la și de la instanța de judecată trebuie să poarte cătușe).
Unei tinere din Somalia i s-au pus cătușe pentru un astfel de transfer, după care aceasta a fost uitată în duba de poliție. A stat acolo două ore, într-o căldură greu de suportat, fără apă și fără a putea sa solicite ajutor. Într-un final cineva și-a adus aminte de ea și a dispus transportarea ei înapoi la centru.
Alte persoane au menționat că mâncarea care se servește în centru pare a fi pregătită doar pentru un anumit tip de persoane, existând deținuți care refuză să mănânce zile la rând.
Treptat am fost abordați de mai mulți deținuți. Un bărbat în vârstă ne-a arătat piciorul său cu proteză și ne-a spus că nu înțelege de ce se află în centru. Un altul ne-a spus că a fost arestat la 20 de minute de la primire unui răspuns negativ cu privire la cererea prin care a solicitat azil. Un altul ne-a spus că ar dori să își schimbe svocatul.
Am cerut detalii și cu privire la cum intervine poliția în interiorul centrului. Ni s-a spus că poliția nu intervine niciodată acolo. La terminarea vizitei noastre, în timp ce directoare ne conducea afară prin spatele clădirii, am văzut 15 polițiști plecând din centru.
Afară ne așteptau câțiva membri ai mass-media, însă nu era nimeni de la cele mai populare ziare sau televiziuni și nici de la canalele publice. Deși LDO se pregătise să dea o declarație, nu i s-a permis să o facă. Au fost invocate motive legate de lipsa de timp.
Așteptăm acum cu interes să vedem care sunt următorii pași pe care îi vor face membrii delegației parlamentare.