Agenția pentru Drepturi Fundamentale (Fundamental Rights Agency -FRA) a publicat, la începutul lunii martie, un raport cu privire la violența împotriva femeilor în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Morten Kjaerum ,directorul FRA, a explicat că studiul arată că " violența împotriva femeilor și în special violența pe bază de gen, care afectează în mod disproporționat femeile, este un abuz grav al drepturilor omului pe care UE nu își permite să îl treacă cu vederea." FRA, o organizație cu sediul la Viena, a fost înființată în 2007 pentru a oferi consiliere bazată pe dovezi pentru instituțiile UE.
Instituțiile europene și organizațiile societății civile așteaptă de mult timp un studiu care să le confirme temerile că violența împotriva femeilor este frecventă peste tot în Europa. Să sperăm că acest studiu va constitui baza pentru activități viitoare de advocacy care să promoveze egalitatea de gen și drepturile femeilor. Unoeri această problemă se bucură de atenție la nivel global. Așa s-a întâmplat în 2004, când Organizația Mondială a Sănătății a publicat un studiu bazat pe 24.000 de interviuri efectuate în 10 țări și care a arătat că violența împotriva femeilor necesită un răspuns în interesul sănătății publice. Un alt organism al Organizației Națiunilor Unite, Comitetul pentru Eliminarea tuturor formelor de Discriminare impotriva Femeilor (CEDAW), monitorizează, de asemenea, drepturile femeilor din întreaga lume. Raportul FRA este primul raport despre violență împotriva femilor care se concentrează pe UE, care a avut un eșantion mare de cercetare, care are o perspectivă comparativă și legitimitatea să îndemne instituțiile UE și guvernele naționale să remedieze situația. Rezultatele se bazează pe interviuri cu 42.000 de femei care au răspuns la întrebări cu privire la experiențele lor legate de violență fizică, sexuală și psihologică, inclusiv în legătură cu violența on-line și cu incidente în care a fost implicat partenerul lor intim (violență domestică). Studiul arată că una din trei femei din UE a fost supusă abuzului fizic și/ sau sexual după vârsta de 15 ani. Aceasta înseamnă că 62 de milioane de femei din UE au fost supuse violenței. Situația este chiar mai îngrijorătoare având în vedere că, de obicei, aceste tipuri de infracțiuni se întâmplă în privat și nu sunt raportate, rămânâd nedetectate de către autorități.
Sondajul arată de asemenea că una din cinci femei (18%) a fost urmărită de către un hărțuitor și că mai bine de jumătate dintre femei (55%) s-a confruntat cu una sau mai multe forme de hărțuire sexuală. Abuzurile suferite de femei se extind asupra tuturor aspectelor vieții: la domiciliu, la locul de muncă, în public și pe Internet. Respondentele care aparțin minorităților etnice (inclusiv imigrantele), femeile transexuale, femeile care se identifică drept non-heterosexuale, femeile cu dizabilități și femeile tinere sunt și mai vulnerabile la violență. În timp ce violența împotriva femeilor este răspândită peste tot în UE, țări cu o bună reputație în ceea ce privește respectarea egalității de gen au avut, în mod surprinzător, rate foarte mari de femei care au raportat că au fost supuse violenței: 52% în Danemarca , 47% în Finlanda și 46% în Suedia. Olanda, Franța și Marea Britanie au depășit și ele media de 33%. Acest lucru nu înseamnă că țările care s-au clasat sub medie, cum ar fi Polonia sau Croația, sunt cu siguranță mai puțin violente. În țările în care mai multe servicii și mai mult sprijin sunt disponibile pentru supraviețuitoarele abuzurilor fizice și/sau sexuale, cum ar fi țările nordice, femeile pot fi mai deschise în ceea ce privește raportarea de astfel de cazuri. Este de asemenea important să subliniem că violența fizică și sexuală nu se termină cu actul de abuz în sine, ea declanșând, printre altele, stres psihologic pe termen lung și pierderea încrederii în sine.
Deși au un scop important, rapoartele contribuie în mică măsură la remedierea situației. De aceea este important să se găsească modalități adecvate pentru a elimina cu succes violența împotriva femeilor și a fetelor. După cum s-a subliniat în raport, UE încă nu are un cadru legal coerent pentru a defini, a preveni și a pedepsi violul. Consiliului Europei, din care fac parte toate statele membre ale UE, a adoptat Convenția cu privire la Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței Domestice (mai bine cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul), în 2011. Trei ani mai târziu însă, doar Austria, Italia și Portugalia au ratificat acest document. În hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului este amintit de multe ori că, în multe țări europene, violența domestică este adesea considerată o "chestiune privată", și nu o încălcare gravă a legii unde autoritățile ar trebui să intervină. Pe lângă slabiciunile existente în legătură cu mecanismele de protecție, autoritățile naționale și locale nu reușesc deseori să asigure cele mai de bază servicii care ar trebui să fie disponibile pentru supraviețuitoare: asistența medicală, adăposturi, case de siguranță, servicii de telefonie disponibile 24 din 24 de ore, asistenți sociali și grupuri de suport. Raportul FRA arată că, în multe țări, femeile nu au acces la astfel de servicii sau informațiile cu privire la existența lor nu le sunt accesibile.
Multe organizații europene au apreciat apariția mult-așteptatului raport FRA. Acestea solicită adoptarea unei strategii europene cuprinzătoare și a unui plan comun de acțiune pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor, o ratificare rapidă a Convenției de la Istanbul de către toate statele membre ale UE, programe speciale de prevenire și conștientizare pentru femeile tinere, care, potrivit acestui raport, sunt "deosebit de vulnerabile abuzurilor", precum și acordarea unei atenții deosebite bărbaților care pot fi agenți activi ai schimbării.