Astrit Dehari, un activist Vetvendosje și student în vârstă de 26 de ani, a murit la 5 noiembrie 2016 în centrul de detenție Prizren unde se afla privat de libertate din august 2016, fiind suspectat că ar fi comis acte de terorism
„Instituțiile statului au obligația de a proteja viața persoanelor care sunt private de libertate. Moartea lui Astrit Dehari în centrul de detenție Prizren este tulburătoare și trebuie supusă unei anchete independente și transparente cu privire la circumstanțele morții sale”, a declarat Sarah Maliqi, ofițer de program în cadrul biroului Civil Rights Defenders (Apărătorii Drepturilor Civile) din Pristina.
Cauza morții nu a fost o supradoză
Astrit Dehari era deținut fără să i se fi adus oficial acuzații din august 2016, fiind suspectat că ar fi vinovat de comiterea unor acte de terorism.
În urma autopsiei, procurorul șef de la Parchetul din Prizren a descris moartea acestuia ca fiind suspectă, declarând că aceasta s-a produs prin asfixiere, nu din cauza unei supradoze așa cum se declarase anterior. Familia acestuia a aranjat efectuarea unei alte autopsii.
Civil Rights Defenders solicită autorităților să-și onoreze obligațiile pe care le au cu privire la protejarea persoanelor private de libertate și să ia toate măsurile necesare pentru a preveni supunerea acestora la tortură sau la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.