Tech & Rights

Olanda: o instanță de judecată din Haga oprește implementarea ligsilației olandeze cu privire la păstrarea de date

Printr-un verdict răsunător o instanță din Haga a făcut inoperantă legea olandeză privind păstrarea de date. Instanța a făcut acest lucru la cerea Comitetului Olandez a Juriștilor pentru Drepturile Omului și a altor șase ONG-uri.

by PILP

Pe 11 martie 2015, un judecător din Haga a făcut inoperantă legea olandeză privind păstrarea de date. Această hotărâre oprește cu efect imediat imediată obligația furnizorilor de telefonie și servicii de internet să păstreze datele de trafic și localizare ale clienților pentru 6 sau 12 luni, pentru a veni în caz de nevoie în sprijinul desfășurării de anchete penale. Legea respectivă încalcă dreptul la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal.

Inițiativă sprijinită de un număr mare de ONG-uri

Organizațiile implicate au fost Proiectul de Litigare în Interes Public (Public Interest Litigation Project) al Comitetului Olandez a Juriștilor pentru Drepturile Omului (PILP-NJCM), Fundația Privacy First, Asociația olandeză a avocaților (NVSA), Asociația olandeză a Jurnaliștilor (NVJ), furnizorul de Internet BIT și furnizorii de telecomunicații VOYS și SpeakUp.Firma de avocatură Boekx din Amsterdam s-a ocupat de proceduri.

PILP-NJCM a fost una dintre părțile reclamante, în cazul împotriva statului olandez, deoarece Legea privind păstrarea datelor are consecințe profunde asupra drepturilor omului ale tuturor celor care utilizează mijloace electronice de comunicare, inclusiv asupra cetățenilor în legătură cu care nu există suspiciuni cu privire la comiterea de infracțiuni. Experții de PILP-NJCM au contribuit la dezvoltarea argumentelor ce țin de domeniul drepturilor omului și care au fost invocate de către reclamanți.

În plus, statul olandez a acordat până acum foarte puțină atenție hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la Directiva UE privind păstrarea datelor, Directivă pe care se bazează legea olandeză. Decizia de a menține o încălcare gravă a drepturilor omului fără a oferi garanții a fost inacceptabilă pentru PILP-NJCM.

Obligația de a păstra date este ilegală

Legea din 2009 privind păstrarea datelor a fost bazată pe Directiva UE din 2006 privind păstrarea datelor. Această directivă a fost introdusă ca răspuns la atacurile teroriste de la Madrid și Londra, din 2004 și 2005, având ca scop garantarea disponibilității anumitor date în lupta împotriva formelor grave de criminalitate. În aprilie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat directiva ilegală în întregime și cu efect retroactiv. Cu toate acestea, statul olandez a continuat să aplice legea privind păstrarea datelor fără nicio modificare.

În hotărârea sa, judecătorul declară că, în forma sa actuală, Legea privind păstrarea datelor constituie o încălcare a dreptului la o viața privată și viață de familie, casă și comunicații, precum și dreptul la protecția datelor cu caracter personal (articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), deoarece nu se limitează la ceea ce este „strict necesar" pentru lupta împotriva infracțiunilor grave.

Pentru a justifica ingerința cu aceste drepturi fundamentale, legislația ar trebui să conțină criterii obiective care limitează accesul și utilizarea ulterioară a datelor de către autoritățile naționale competente. Conform judecătorului, nu există astfel de criterii în legea privind păstrarea datelor. Teoretic legea limitează utilizarea datelor pentru detectarea și urmărirea penală a celor suspectați că ar fi comis acte de terorism sau fapt care constituie infracțiuni pentru se poate dispune aplica măsura arestului preventiv. Această ultimă categorie include, de asemenea, infracțiuni cum ar fi furtul de biciclete, care nu sunt suficient de grave pentru a justifica interferența cu viața privată a făptuitorului.

Mai mult decât atât, legea nu conține garanții pentru a limita într-adevăr nivelul de acces la date cu caracter personal la ceea ce este „strict necesar". Acest lucru este agravat de faptul că în prezent accesul la datele păstrate nu este supus verificării prealabile de către o autoritate administrativă sau judiciară independentă. Judecătorul a concluzionat că parchetul nu poate fi considerat în acest caz o autoritate administrativă independentă.