Cei mai mulți dintre noi cred că respectarea legilor este, în majoritatea cazurilor, un lucru bun. Și dacă nu suntem de acord cu legea, atunci ne-am gândi mai degrabă la atacarea legalității lor în fața instanțelor judecătorești sau la campanii prin care să convingem publicul și politicienii că legea ar trebui schimbată.
Calea corectă
Acest lucru nu înseamnă că încălcarea legii nu este niciodată justificată. Așa cum am spus în primul articol din această serie, există situații în care o persoană se poate califica drept avertizor (whistleblower) și ar trebui să aibă dreptul la protecție împotriva urmăririi penale. O astfel de situație include cazul în care singura modalitate de a dezvălui publicului că angajatorul dvs., care ar putea fi o agenție guvernamentală, a creat pagube de milioane de euro, este furtul și dezvăluitul către public al unor date menite a fi secrete, iar dumneavoastră alegeți această cale. Persoanele aflate în aceste situații văd cum considerentele morale care le împing să încalce legea depășesc considerentele morale care îi îndeamnă să respecte legea și de aceea ele nu ar trebui supuse anchetelor penale.
Filosofii vorbesc despre subiectul „obligației politice" referindu-se la faptul că există un acord mai mult sau mai puțin general cu privire la faptul că există o datorie morală de a se supune legilor doar pentru că acestea sunt legi și nu pentru că acestea ar fi neapărat corecte din punct de vedere etic. Filosofii nu au căzut însă de acord cu privire la proveniența acestei datorii de ordin moral.
Obligația politică
Crito este un faimos discurs al lui Platon, de la 360 î. Hr., în care acesta ne prezintă motivele care l-au îndemnat pe maestrul său Socrates să nu fugă din Atena. Acesta este probabil primul discurs faimos în care se dezbate originea obligației politice cu privire la datoria de a respecta legea.
În 399 î. Hr. Socrate a fost găsit vinovat de impietate și pentru că ar fi subminat moralul tineretului din Atena, fiind condamnat la moarte pentru aceste fapte. În Crito Platon spune că prietenii lui Socrates i-ar fi aranjat o evadare, însă acesta a ales să rămână în Atena și să bea pocalul cu ciucuta mortală. Motivele care l-au îndemnat să facă această alegere reprezintă subiect de dezbateri și astăzi, stând la originea discuțiilor despre proveniența obligației politice.
Socrates a argumentat în primul rând că faptul că a ales să locuiască atât de mult în Atena a însemnat că a ales să își asume acordul cu legile orașului, angajându-se să le respecte. Acest argument este foarte similar cu teoriile moderne legate de consimțământ invocate cu privire la obligația politică. Vom vorbi mai pe larg despre aceste teorii în al treilea articol din această serie.
În al doilea rând, Socrates a apelat la ideea de fair-play. El a susținut că, dacă nu respecta legile, acest lucru ar fi echivalat cu un abuz al concetățenilor săi pentru că ar fi însemnat că alege să trăiască fără nici o obligație, dar pe seama eforturile lor de a menține statul de drept. Acest argument este foarte similar cu teoriile privind corectitudinea obligației politice, pe care le vom explora în al patrulea articol al acestei serii.
În al treilea rând, Socrates a susținut că datorează mult legilor din Atena, precum faptul că a avut acces la educația care l-a dus atât de departe. De aceea a considerat că ar fi fost greșit să nu se supună legilor care nu îi conveneau. Acest argument este similar teoriile legate de recunoștință cu privire la obligațiile politice, teorii despre care vom discuta tot în al patrulea articol din această serie.
Teoriile sugerate
Crito-ul lui Platon a fost prima lucrare filosofică care a explorat subiectul obligațiilor politice și a rămas singura astfel de lucrare pentru multe secole. Filozofii s-au reîntors la discutarea sa abia în Evul Mediu. La acel moment dominau teoriile comenzii divine, potrivit cărora legile trebuie respectate pentru că așa a poruncit Dumnezeu. În secolul al XVII-lea au apărut teoriilor contractului social. Aceste teorii au susținut că noi (sau strămoșii noștri) am acceptat anumite reguli pentru a asigura o coexistență pașnică între membrii societății. De atunci au mai fost propuse și alte teorii. Potrivit teoriile cu privire la calitatea de membru, a te naște într-o anumită societate implică și impunerea unor obligații. Este ca și cum ai fi născut într-o anumită familie. Odată ce acest lucru s-a întâmplat, ai anumite obligații față de membrii familiei respective. Același lucru este valabil și pentru statul în care te-ai născut. Teoriile datoriei naturale susțin că doar datorită faptului că ne-am născut oameni, avem anumite obligații unul față de celălalt. Respectarea legilor este una dintre aceste obligații. Vom vorbi mai în detaliu despre teoriile de apartenență și teoriile privind datoria naturală în a cincea parte a acestei serii.
Există și teoreticieni care susțin că nu avem nicio obligație morală generală de a respecta legile. Vom examina și aceste teorii, varietăți ale așa-numitului anarhism filosofic, în articolul nostru final.