EU Watch

#ToObeyOrNotToObey: Teoria consimțământului

Cei care cred în teoria consimțământului consideră că obligația de a respecta legea nu poate decurge decât din acceptare voluntară. Aceasta poate funcționa dacă s-ar putea demonstra că cetățenii au consimțit să respecte legile.

by Orsolya Reich

Teoriile moderne privind obligațiile politice, adică teoriile care încearcă să explice de ce avem o obligație morală generală de a respecta legea, pot fi grupate în două categorii. Teoreticienii tranzacționiști consideră că ar trebui să existe o tranzacție semnificativă din punct de vedere moral între dvs. și statul care vă stabilește obligațiile. Teoreticienii non-tranzacționiști consideră că acest lucru nu este necesar și că cetățenii pot ajunge să aibă obligații față de un stat fără să fi primit nimic în schimb.

Există și o a treia tabără. Teoreticienii aceștia consideră că nu există nicio obligație morală generală de a se supune legilor. Vom discuta și despre acești disidenți, așa-numiții filozofi anarhiști, în ultimul nostru articol. Dar, mai întâi, vă vom prezentăm teoriile care susțin că avem motive morale puternice de a respecta legea din simplul motiv că aceasta este lege; vom vorbi așadar inițial despre teoriile care susțin că trebuie să respectăm întotdeauna legea, fără ca motivul pentru care facem acest lucru să fie înprimul rând faptul că aceasta ne cere să facem ceea ce trebuie.

Acceptarea voluntară

Potrivit teoriilor tranzacționiștilor, obligația noastră de a respecta legile are legătură cu ceva ce am făcut. Teoriile privind consimțământul sunt incluse în această categorie de teorii. Conform acestora, motivul pentru care trebuie să respectăm legile este că am consimțit să facem acest lucru, voluntar, într-un fel sau altul.

Necesitatea unui consimțământ liber are de a face cu convingerea că oamenii se nasc egali și liberi. De aceea aceștia nu pot fi forțați să aibă anumite obligații. Potrivit teoriilor legate de consimțământ, obligația de a respecta legea este o astfel de obligație, care poate proveni doar din acceptarea voluntară. Aceștia pot avea dreptate dacă identificăm modalități prin care să se arate ca am consimțit la respectarea legii.

Dacă acceptăm că baza obligației politice de a respecta legea o constituie consimțământul, există atunci situații în care să le putem da dreptate avertizorilor, celor care fac whistleblowing? Pentru a găsi un răspuns trebuie să înțelege că de obicei, atunci când acceptăm să facem ceva, acceptul respectiv nu va fi unul absolut. Spre exemplu, dacă am căzut de acord să ne întâlnim cu un prieten în fața unui cinematograf la ora 18:00, însă pe drum spre cinematograf am fost martorul unui accident și am ajutat la salvarea vieții victimei, faptul că nu am mai ajuns la cinematograf la ora stabilită va fi considerat justificat. Același raționament se poate aplica și în cazul respectării legilor. Dacă dezvăluind informații despre gestionarea defectuoasă a unui fond de pensii am reuși să salvăm vieți, atunci nerespectarea legii de care ne-am face vinovați pentru a face respectivele informații publice ar fi considerată justificată.

Marea problemă

Există însă o mare problemă cu teoria consimțământului. În societățile moderne există foarte puțini cetățeni, de obicei cei care își obțin cetățenia prin naturalizare, care își manifestă expres consimțământul cu privire la respectarea legilor unui anumit stat. Există teoreticieni care consideră că aceasta nu este o problemă pentru că strămoșii noștri au fost de acord cu crearea unui stat și cu respectarea legilor sale. Această explicație este însă greu de acceptat pentru că, dacă argumentăm că ne naștem cu toții liberi și egali, este greu să explicăm din ce motive am putea fi legați atât de puternic de promisiunile făcute în urmă cu generații în numele nostru.

Există și teoreticieni care susțin că cetățenii consimt la respectarea legii, însă nu în mod expres. Se poate, spre exemplu, ca oamenii să consimtă la respectarea legii prin efectuarea anumitor tipuri de acte (sau omisiuni). Filosoful iluminist John Locke considera că deținerea de pământ, trăitul într-o casă, faptul că ne bucurăm de anumite beneficii pe care guvernul ni le oferă, toate acestea sunt astfel de acte. Teoreticienii moderni susțin că participarea la alegeri, fie ca alegător, fie ca și candidat, obținerea unui pașaport și alte astfel de acte constituie o formă de consimțământ tacit la a respecta legea.

Consimțământul tacit

Problema cu această explicație, cu așa-numita teorie a consimțământului tacit, este că, dacă cetățenii nu sunt conștienți de faptul că prin anumite acțiuni sau omisiuni își dau consimțământul de a respecta legile, consimțământul nu este unul valabil. Consimțământul ar trebui să fie liber și voluntar, să ne ofere posibilitatea de a ne respecta obligațiile la care am consimțit fără costuri personale mari. Faptul că locuim într-un anume loc sau celelalte exemmple de acte sunt prea puțin pentru a îndeplini aceste condiții.

Dacă sunteți totuși de acord în continuare cu teoriile legate de consimțământ, vă sugerăm să citiți această carte. Există desigur și alte teorii care explică de ce trebuie să respectăm legea. În următorul articol vom discuta teoriile legate de corectitudine și de recunoștință care explică de ce am avea obligația politică de a respecta legea.