Tech & Rights

Sandra: Victimă a traficului de ființe umane de numai 40 kg – supusă abuzurilor nu doar de traficanți, ci și de polițiști

Sandra se afla într-un centru de detenție pentru imigranți când, încercând să evite deportarea în țara de origine, unde viața i-ar fi fost în pericol, a decis să își taie venele. Acum e urmărită penal pentru că ar fi rănit un ofițer de poliție.

by Rights International Spain
Migrant detention center in Aluche, Madrid

Sandra (nume fals pentru a păstra identitatea secretă) este o fată din America Latină, care a emigrat în Spania, unde, conform spuselor sale, a fost adusă printr-o rețea de trafic de ființe umane și forțată să se prostitueze. După un timp a reușit să scape de traficanți, continuțnd să trăiască în Spania illegal, fără acte. Fiind o victimă a traficului de ființe umane, ea ar fi putut să ceară protecția acordată victimelor de acest tip, însă nu a vrut să treacă prin suferința de a povesti în fața autorităților toate experiențele groaznice prin care a trecut.

Arestată și abuzată

După ceva vreme însă Sandra a fost arestată și închisă într-un centru de detenție pentru imigranți, unde, deși se știa că astfel viața sa ar fi ajuns din nou în mâna traficanților, i s-a spus că o așteaptă deportarea. Ea a încercat să conteste atât detenția, cât și deportarea și să aplice pentru protecție din partea statului, dar aceste demersuri au fost fără succes (avocatul său a formulat și o cerere la Curtea Constituțională, cu privire la care nu există incă o hotărâre).

În ziua în care trebuia să fie deportată, în timp ce aștepta în centrul de detenție pentru imigranți, ea și-a tăiat venele, încercând astfel să evite deportarea. Hainele i s-au murdărit cu sânge. Conform Sandrei, atunci cțnd au văzut ce a făcut, ofițerii de poliție i-au pus cătușe la mâini și picioare, iar ofițerul de poliție care a condus-o la aeroport a lovit-o de mai multe ori și i-a adresat insulte cu privire la rasa sa. El a încercat de asemenea să o forțeze să-și schimbe hainele, dar ea a refuzat. A fost amenințată și că i se va deschide dosar penal. Sandra a reușit să evite deportarea în acea zi și acum încearcă să-și facă ordine în acte și să obțină documentele necesare pentru a fi un imigrant cu acte în regulă

O mână de om: un metru și jumătate și 40 de kilograme

Toate acestea s-au întâmplat în 2011, iar acum Sandra este urmărită penal pentru că ar fi agresat un polițist și i-ar fi produs vătămări corporale. Trebuie să menționăm că ea are doar 1,50 metri înălțime și o greutate de 40 kg. A încercat să depună plângere împotriva ofițerului de poliție care a insultat-o și a lovit-o, dar centrul de detenție nu i-a pus la dispoziție rapoartele medicale, nici imaginile de la camerele de securitate plasate în centru, astfel că îi este imposibil să dovedească adevărul spuselor sale. Dacă va fi condamnată, Sandra ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea de până la 18 luni, iar condamnarea ar face aproape imposibilă obținerea documentelor necesare pentru a continua să trăiască în Spania.

Decizia instanței ar trebui să fie făcută publică pe 11 decembrie. Indiferent de ce va hotărî instanța, cazul Sandrei evidențiază unele dintre cele mai importante provocări ale drepturilor omului existente în Spania: încălcări ale drepturilor persoanelor aflate în centrele de detenție pentru imigranți; probleme în identificarea victimelor traficului de ființe umane, ceea ce duce la o protecție insuficientă a acestora; impunitate ofițerilor de poliție în cazuri de abuz (am văzut cum poliția poate depune plângeri împotriva oamenilor pentru a acoperi cazurile în care i-au maltratat); și discriminarea cu care se confruntă minoritățile etnice în sistemul de justiție penală.