Tech & Rights

Marea Britanie şi imigraţia

Răspunsul Guvernul britanic la criza imigranților din Calais variază între xenofobie și negare. Ce s-a întâmplat cu așa-zisa tradiție a noastră de a oferi un sanctuar celor care au nevoie?

by Bella Sankey
Image: Jey OH photographie - Flickr/CC content

Prim-ministrul britanic i-a numit un „roi" și în mass-media au fost descriși ca „gloată organizată”, „tragice rămășițe ale umanității” și ca „potop imposibil de oprit”. Aceștia sunt imigranții din Calais, care se confruntă cu boala, moartea și lipsa unui orice fel de interes din partea nimănui pentru situația lor.

Ei fug de război, de genogid, de tiranie și de exploatare, sperând că vor găsi o viață mai bună pentru ei și pentru familiile lor. Nu vor decât să găsească un loc în care ei și copiii lor să fie în siguranță. Pentru aceasta ei își riscă viașa, sărind pe camioane, mergând pe jos pe linii de tren și trăind în locuri unde omorul, violul și actele de violență sunt la ordinea zilei.

Aceasta este o situaţie reală de criză; sume uriașe sunt cheltuite pe militarizarea și securitizarea frontierelor în timp ce solicitanții de azil mor atunci când le traversează, iar taberele de refugiați sunt create pe lângă unele dintre cele mai bogate state de pe pământ.

Noii paria

Pe parcursul ultimului deceniu, politicienii de pe continentul european s-au întrecut în a lua măsuri din ce în ce mai dure privind imigraţia, ilegală sau nu. Refugiaţii şi imigranţii, indiferent de motivele pe care le au pentru a-şi părăsi ţara, sunt noii paria.

Marea Britanie i-a acceptat întotdeauna pe cei mai disperaţi dintre aceştia, de la hughenoți şi evreii germani și sovietici la persoane din Africa de Est şi din Asia. Dar a făcut ceea ce trebuia făcut, iar statul britanic nu a avut de suferit.

Este însă trist să vedem că astăzi răspunsul Guvernului britanic este fie xenofob, fie unul în care se neagă realitatea, abandonându-e astfel onoarea şi tradiţia britanică de a oferi oamenilor care au nevoie un sanctuar.

Răspunsul Guvernului britanic

În loc să îşi concentreze resursele pe dezvoltarea de strategii în materie de integrare, Guvernul britanic a anunțat că:

    ·Va trimite câini dresați și va construi garduri.

    ·Va reduce beneficiile sociale pentru azilanţi şi va retrage sprijinul automat de care se bucurau familiile ale căror solicitări sunt refuzate, dar care din motive legitime nu se pot întoarce acasă - şi care sunt astfel forţate să trăiască în sărăcie.

    ·Va confisca salariile imigranților ilegali - împingându-i astfel pe oameni să dispară şi să ajungă victime sigure ale stăpânilor de sclavi din epoca contemporană.

    ·Va continua cu planurile costisitoare de a externaliza controlul asupra imigrației către proprietari, în ciuda dovezilor din sistemul pilot din West Midlands care arată că astfel de măsuri i-au împiedicat pe cetățenii britanici care nu își pot permite pașapoarte să aibă acces pe piața de închiriere.

    ·Va extinde pedeapsa pentru proprietarii care nu respectă regulile la cinci ani de închisoare, dându-le în acelaşi timp puterea de a evacua chiriaşii cu rapiditate, chiar dacă Asociaţia Naţională a Proprietarilor s-a opus unor astfel de măsuri.

Minciuni şi iar minciuni

Acestea sunt doar câteva semne ale lipsei de compasiune şi curaj de care a dat dovadă Guvernul britanic; politicienii de azi au reuşit de asemenea să genereze sentimente de neîncredere, suspiciune, divizare și, în mod incredibil, chiar de gelozie faţă de solicitanţii de azil, căutând apreciere în rândul articolelor xenofobe din presă şi în alte locuri. Au minţit în mod repetat lumea că la Calais se află doar imigranţi care au imigrat din motive economice sau care au venit pentru că au auzit despre sistemul social din Marea Britanie.

Toate aceste lucruri nu sunt însă adevărate. De fapt, majoritatea refugiaţilor din lume se află în ţările în curs de dezvoltare. Şi oricum, solicitările de azil reprezintă doar unul dintre factorii care trebuie luaţi în considerare atunci când se doreşte a se afla cifra exactă a imigranţilor- care în 2014 se ridica la 318,000.

Este de asemenea adevărat, deşi nu se prea vorbeşte despre asta, că numărul celor care solicită azil în Marea Britanie este mult mai mic decât cel din multe alte state membre ale Uniunii Europene. În 2014, Marea Britanie a primit 31,400 de solicitări de azil. Acest număr este mai mic decât cererile primite de către Germania (166,800), Franţa (63,100), Italia (56,300) și Suedia (81,300) și cu mult sub numărul cel mai mare de solicitări pe care l-a primit Marea Britanie vreodată, în 2003, care s-a ridicat la 84,130. Marea Britanie primeşte, pe cap de locuitor, mai puţine solicitări de azil decât media din UE.

Artificii

Nivelul numărului de solicitări de azil depinde de ce se întâmplă în lume, de războaie şi de persecuţie, nu de artificiile realizate în cadrul unor politici naţionale care le fac rău atât solicitanţilor de azil, cât şi cetățenilor britanici.

Este greu să nu se observe tendinţa de a-i dezumaniza pe aceşti oameni disperaţi. Planul Guvernului britanic de a scăpa de Legea privind drepturile omului din Marea Britanie subminează universalitatea drepturilor omului şi reprezintă un alt indicator al situaţiei în care ne aflăm.

Aşadar, în Marea Britanie se propune ca cei aflaţi la putere să decidă când şi cui i se respectă drepturile şi să se uite despre cei care sunt trataţi ca nişte animale în alte părţi.

Noi nu vrem însă să fim parte dintr-o astfel de ideologie urâtă, lipsită de empatie şi de umanitate şi sperăm că sunteţi de partea noastră. Cu toţii avem dreptul la un loc sigur unde să ne putem refugia, iar Marea Britanie are obligaţia de a fi un astfel de loc pentru cei care au nevoie.