Potrivit unor informații făcute publice recent, de către Sediul pentru Comunicații al Guvernului din Marea Britanie (Government Communications Headquarters- GCHQ), cu privire la politicile interne de supraveghere, serviciile secrete britanice nu au nevoie de mandat pentru a avea acces nelimitat la mase de date ale serviciilor secrete din SUA și din alte țări.
Aceste politici interne nu sunt în general accesibile publicului larg. GCHQ a fost forțat să facă publice anumite informații legate de ele pe parcursul procedurilor legale inițiate cu ocazie dezvăluirilor făcut de Edward Snowden. S-a aflat astfel că serviciile secrete britanice pot avea acces la mase de date obținute prin intermediul resurselor SUA și prin intermediul parteneriatelor cu corporații ale SUA. Pentru aceasta nu este nevoie de obținerea unui mandat de la Secretarul de Stat. Aceste noi informații contrazic spusele Comitetului pentru Servicii de Inteligență, care a afirmat, în 2013, că GCHQ are nevoie de un mandat ori de câte ori solicită informații din SUA.
Garanții slabe
Aceste „aranjamente” (numele dat de Guvern politicilor de supraveghere) sugerează de asemenea că materialele obținute prin interceptare de către serviciile secrete din alte țări nu ar mai fi supuse regulilor care guvernează activitatea programului britanic de supraveghere Tempora, deși aceste reguli reprezintă ele însele niște garanții nu foarte puternice. Serviciile secrete britanice pot să cerceteze materiale ale serviciilor din alte țări fără a le fi impuse restricții semnificative; pot de asemenea să păstreze informațiile, atât metadate cât și informații cu privire la comunicații, pe o perioadă de până la doi ani.
Aceste detalii cu privire la politicile de supraveghere au fost dezvăluite în cadrul unei ședințe secrete a Tribunalului care judecă în prezent o plângere depusă împotriva politicilor de supraveghere ale GCHQ de către mai multe organizații internaționale, printre care Privacy International, Liberty și Amnesty International. Cazul a fost discutat și într-o ședință publică în luna iulie, dar informații despre aceste „aranjamente” au fost dezvăluite într-o ședință închisă la care reclamanților nu li s-a permis să participe. De abia acum au fost trimise reclamanților câteva detalii cu privire la aceste politici, minimul de care au nevoie pentru a trimite un comentariu.
„Spunem de mult timp că legea nu ne protejează eficient împotriva mijloacelor de supraveghere în masă de care se folosesc Serviciile de Informații”, a declarat James Welch, director juridic al Liberty. „Conform poziției abordate de către Guvern pe parcursul ședinței de judecată, deși nu pot fi făcute publice, există garanții adecvate prin care suntem protejați. Lăsând la o parte discuția cu privire la cât de adecvate pot fi niște garanții care sunt ținute secrete, faptul că dezvăluirile au fost făcute cu atâta greutate ne face să ne gândim că ceva nu este în regulă”.
Este prima dată când Guvernul face publice câteva detalii cu privire la aceste politici interne, deși ele sunt singurele instrumente create cu scopul de a asigura faptul că practicile britanice de supraveghere în masă și schimbul de informații cu Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite se realizează în conformitate cu legea britanică. Guvernul afirmă că aceste „aranjamente” asigură conformitatea activităților sale cu Legea privind drepturile omului (Human Rights Act), însă continuă să le țină secrete, imune vreunei forme de control public.
Accesul la mase de date
Detaliile care au fost făcute publice sunt suficiente pentru a înțelege cât de puține garanții și restricții există în legătură cu schimbul de informații dintre guverne, inclusiv dintre Marea Britanie și SUA. Faptul că GCHQ poate solicita și primi cantități uriașe de date „neanalizate” de la agenții secrete din alte țări, pentru simplul motiv că „ nu ar fi fezabil din punct de vedere tehnic” să fie obținute în Marea Britanie, ne arată cât de numeroase sunt inadvertențele din legislația care acoperă cooperarea dintre agențiile secrete din diferite țări. Acestea fiind reglementările, este evident că există un risc major ca agențiile să „ocolească” restricțiile legii britanice pentru a avea acces la mase uriașe de date.
Faptul că au fost publicate câteva detalii cu privire la aceste aranjamente ridică de asemenea îndoieli serioase cu privire la nivelul de supraveghere exercitat de către Comitetul pentru Inteligență și Securitate, Comitet care l-a audiat, săptămâna trecută, în cadrul anchetei sale cu privire la viața privată și securitate, pe Secretarul de Externe. În iulie 2013 acest Comitet a realizat o anchetă cu privire la accesul GCHQ la programul PRISM al Agenției Naționale de Securitate din SUA. În urma acesteia a asigurat publicul că „pentru fiecare caz în care GCHQ a solicitat informații de la SUA a existat un mandat pentru interceptare, semnat de un Ministru și obținut în prealabil, așa cum dictează prevederile legale din Legea din 2000 cu privire la reglementările puterilor de investigare”.
Această declarație rămâne vagă în ceea ce privește oferirea de informații cu privire la existența, pentru GCHQ, a unei obligații cu privire la obținerea unui mandat atunci când dorește solicitare de informații. Nu știm așadar cu exactitate dacă e necesară obținerea unui mandat pentru interceptarea prin programe precum PRISM și Upstream. În plus, declarația Comitetului se rezumă la situațiile în care GCHQ solicită informații, nediscutând despre situațiile în care agenția primește mase de date de la serviciile din SUA fără a le solicita.