Tech & Rights

Guvernul polonez plănuiește să sbmineze rolul Curții sale Constituționale

Ceea ce face Guvernul polonez Tribunalului Constituțional al Poloniei și personalului acestuia reprezintă o bătaie de joc la adresa statului de drept.

by Polish Helsinki Foundation for Human Rights

„Încă odată deciziile celor ce dețin puterea legislativă și executivă prin care se atacă independența instanțelor poloneze (a Tribunalului Constituțional și a instanțelor cu jurisdicție generală) au făcut Consiliul de Administrație și Consiliul Director al Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului (FHDO) și Comitetului Helsinki din Polonia să constate că rolul sistemului judiciar în modelul constituțional al separației puterilor în stat a fost distrus. Limitele au fost depășite"- aceasta se spune într-o declarație emisă recent.

Declarația comună adresează noua Lege privind Tribunalul Constituțional, care este în prezent în curs de pregătire în Sejm (camera inferioară a Parlamentului polonez). Conform Comitetului Helsinki și a Consiliului de Administrație al FHDO „versiunea Legii privind Tribunalul Constituțional de la 29 iunie paralizează în mod eficient acest organism și îl transformă, astfel încât funcționarea sa (inclusiv ordinea în care ia în considerare cazurile și ritmul de muncă ) devine dependentă de decizii provizorii, de manipulare ale președintelui, procurorului general și prim-ministrului. În plus, introducerea veto-ului, care permite ca patru judecători să amâne judecarea oricărei cauze face posibilă nejudecarea acelor cazuri care sunt incomode pentru instanță și pentru liderii partidului de guvernământ."

Comitetul Helsinki și Consiliul FHDO trag semnalul de alarmă, explicând că posibilitatea unui astfel de veto reprezintă o amenințare directă la adresa posibilității de intervenție a Comisarului pentru Drepturile Omului, ale cărei propuneri ar putea fi astfel blocate definitiv. „Compoziția personalului Tribunalului este modelată de actul neconstituțional cu privire la locurile deja ocupate. Aceasta conduce la decizii care sunt permanent neconstituționale," se mai explică în declarație.

„Ceea ce face Guvernul polonez Tribunalului Constituțional al Poloniei și personalului acestuia reprezintă o bătaie de joc la adresa statului de drept și a statului. În același timp, alte organisme care sunt în mod formal independente sunt supuse unei presiuni majore", se adaugă în aceasta.

În declarația lor, Comitetul Helsinki și Consiliul FHDO se referă la decizia cea mai recentă a președintelui Poloniei de a nu numi în funcție 10 judecători care au fost recomandați de Consiliul Național al Magistraturii din Polonia. Potrivit Comitetului Helsinki și Consiliului FHDO, faptul că judecătorii nu au fost numiți în funcție (care se adaugă unui refuz anterior al președintelui de a numi trei judecători aleși în mod legitim pentru Tribunal), este o dovadă în plus că Guvernul limitează independența și semnificația puterii judiciare. Aceste acțiuni vor influența atitudinea judecătorilor și a altor categorii de personal din cadrul instanțelor. Se încearcă astfel transformarea sistemului judiciar într-un organism care se conformează puterii executive și așteptărilor acesteia.

„Subminarea poziției și independenței autorității judiciare reprezintă o amenințare directă la adresa protecției drepturilor și libertăților omului", se mai spune în declarație.