Tech & Rights

Criza refugiaților: Polonia nu a depus suficient efort pentru a ajuta

Vorbind despre propunerea cu privire la împărțirea refugiaților între statele membre UE, Polonia a declarat că în 2016 va accepta un număr de maxim 400 de persoane din Grecia și Italia.

by Polish Helsinki Foundation for Human Rights

Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului (FHDO) și-a pregătit remarcile legate de acordul încheiat în legătură cu cota cu privire la refugiați, subliniind că primirea unui număr atât de mic de imigranți nu va avea aproape nici un efect asupra situației dificile cu care se confruntă Europa în momentul de față în ceea ce privește criza refugiaților.

6.000 de persoane în 2 ani

Polonia și- luat angajamentul de a primi până la 6.128 de refugiați până în septembrie 2017. FHDO consideră însă că, având în vedere numărul mic de refugiați pe care a hotărât să îi primească statul polonez în acest an, există puține șanse ca acest angajament să fie respectat.

Poland's agreement to accept such a small number of migrants has almost no impact on changing the difficult situation that the whole of Europe faces. (REUTERS/Alexandros Avramidis)

Polonia a acceptat să primească un număr atât de mic de imigranți, încât aceasta nu va avea nici un impact asupra situației dificile cu care se confruntă Europa în momentul de față. (REUTERS / Alexandros Avramidis)

Îndoielile par și mai justificate în contextul comentariilor recente ale Ministrului de Afaceri Interne Mariusz Błaszczak, care a declarat că în general Polonia este împtoriva acestor programe de relocare.

În opinia Guvernului polonez, aceste 400 de persoane vor fi primite în cadrul unui program-pilot, de decurgerea căreia vor depinde posibilele viitoare relocări.

Guvernul consideră că din această experiență va învăța cum să definească cu exactitate regulile care vor fi aplicate în legătură cu primirea restului de refugiați. Cu toate acestea, propunerea nu conține nici un fel de informații cu privire la finanțări suplimentare care ar putea deveni disponibile pentru procesul de integrare al grupurilor care vor fi relocate.

Integrarea este dificilă

Din experiența ONG-urilor și dintr-o analiză efectuată recent de către Înaltul Birou pentru Audit cu privire la sistemul social de sprijin al refugiaților, acestor persoane nu le sunt puse la dispoziție resurse suficiente pentru a le permite să se integreze în societate.

Pentru a putea schimba acest lucru trebuie să fie creat un sistem eficient, care să includă mai multe cursuri de limbă poloneză și cursuri de formare profesională, mai multe locuințe și mai multă încurajare. Dacă procedurile actuale nu sunt schimbate nu se va putea vorbi cu siguranță de integrare realizată cu succes.

Integration will not be successful if the state doesn't change current procedures. (REUTERS/Mohamed Nureldin Abdallah/Files)

Integrarea nu va avea succes în cazul în care statul nu schimbă procedurile actuale. (REUTERS / Mohamed Nureldin Abdallah / Fișiere)

Pe de altă parte, potrivit declarațiilor Guvernului polonez, unul dintre aspectele cărora li se va acorda prioritate în cadrul procesului de mutare și primire a refugiaților va fi asigurarea siguranței cetățenilor polonezi.

Două grupuri operative

Guvernul plănuiește să creeze un Grup Operativ privind Siguranța în cadrul Procesului de Relocare și Primire a Refugiaților, grup la a cărui creere vor contribui mai multe ministere și care este menit a substitui Grupul operativ Anterior cu privire la Relocarea și Primirea Refugiaților.

Schimbarea numelui Grupului înseamnă acordarea unei atenții sporite aspectului siguranței cetățenilor. Nu există nici o îndoială cu privire la necesitatea protejării cetățenilor polonezi. FHDO ține însă să sublinieze că a acorda atât de multă atenție acestui aspect nu este proporțional cu puțina atenție acordată de Guvern primirii și integrării refugiaților.

Polonia, ca stat care beneficiază de faptul că este membru al UE, ar trebui să participe activ la toate activitățile întreprinse de Uniune pentru a găsi soluții la problemele care afectează toate statele membre. Prin urmare, Guvernul polonez ar trebui să acorde mai multă atenție primirii și integrării refugiaților care vin în statele membre ale UE.