Violentele atacuri antisemite din Paris din ianuarie 2015 au șocat întreaga Europă. Motivat de evnimentele recente, Frans Timmermans, Prim-Vicepreședinte al Comisiei Europene, a reunit săptămâna trecută reprezentanți din comunitățile evreiești și musulmane, activiști, experți, funcționari publici și politicieni în cadrul unui colocviu organizat pe tema urii antisemite și islamofobice. Potrivit lui Timmermans, „cele mai întunecate și urâte forțe din societățile noastre se întorc întotdeauna prima oară împotriva minorităților. Și se întorc întotdeauna prima oară împotriva evreilor”. Cu alte cuvinte, antisemitismul este canarul continentului într-o mină de cărbune, care ne ajută să detectăm imediat nivelul de intoleranță din Europa.
Chiar dacă antisemitismul este un semn al faptului că Europa devine din ce în ce mai ostilă față de toate minoritățile, rămâne totuși greu de înțeles motivul pentru care Comisia a ales să discute doar despre aceste două grupuri. Uniunea Europeană ar trebui într-adevăr să fie lăudată pentru contribuția sa la dezvoltarea de încredere în rândul comunităților, a unor popoare care sunt deseori plasate, de către cei care promovează ura, pe poziții diametral opuse. Unii ar spune că acesta este un motiv suficient care justifică alegerea de a discuta numai despre antisemitism și islamofobie. Însă această abordare limitată a colocviului rămâne problematică din două motive.
Infracțiunile motivate de ură reprezintă un domeniu vast
În primul rând, dacă ne uităm la toată Europa, e ușor de observat cum infracțiunile motivate de ură vizează anumite grupuri, la nivele diferite în țări diferite. În unele țări extremiștii își concentrează ura împotriva comunității evreiești, în altele împotriva musulmanilor, iar în altele împotriva romilor, a celor care trăiesc în caravane, a persoanelor de origine africană, a persoanelor LGBT, a persoanelor cu dizabilități sau a persoanelor de alte naționalități.
Ținând cont de acestea, este ușor să concluzionăm că problemele din Europa includ antisemitismul și islamofobia, însă merg mai și în afara acestor atitudini. Problema Europei este că o parte a societății din fiecare țară simte nevoia să se îndrepte împotriva uneia sau a mai multor minorități. Grupul țintă variază în funcție de factori sociali, economici, politici și istorici.
Ca parte a luptei împotriva infracțiunilor motivate de ură, Timmermans a propus să numească doi coordonatori care să îi raporteze direct cu privire la actele motivate de antisemitism și de islamofobie. UE riscă astfel să trimiteți un mesaj potrivit căruia care ura față de alte grupuri este mai puțin importantă. Pe lângă aceasta, dacă infracțiunile motivate de ură reprezintă o problemă pentru toate minoritățile, atunci este probabil ca la baza acestora să se afle o cauză comună. Dacă se concentrează doar pe două grupuri, factorii de decizie vor avea probleme în a identifica această cauză, care este cu siguranță mai greu de identificat și să găsească o modalitate de a acționa.
Identificarea cauzelor
Și aceasta a fost cea de a doua problemă cu acest colocviu. Majoritatea vorbitorilor s-au concentrat pe cum trebuie abordate simptomele urii, ignorând cauzele care pot explica de ce dezvoltă oamenii prejudecăți și cum ajung cei care au prejudecăți să se preteze la acte violente. Din cauza acestui fapt, mare parte din colocviu a fost dedicată dezbaterii unor întrebări precum cum se poate exercita control asupra discursurilor motivate de ură, cum să ne asigurăm că victimele infracțiunilor motivate de ură raportează astfel de incidente în fața polițiștilor, cum să ne asigurăm că cei vinovați de infracțiuni motivate de ură sunt urmăriți penal și cum să îmbunătățim nivelul de securitate împotriva unor astfel de infracțiuni.
Aceste măsuri sunt într-adevăr necesare pentru a proteja victimele și a face dreptate pentru ele, pentru a-i descuraja pe autorii de infracțiuni și pentru a încuraja societatea să aprecieze toleranța. Însă contribuie puțin la abordarea cauzelor sentimentelor de ură. Din păcate, nu s-a abordat în majoritatea discuțiilor necesitatea de a-i educa pe oameni împotriva dezvoltării de prejudecăți și pentru a-i ajuta să nu recurgă la acte de violență.
Există din ce în ce mai multe studii care sugerează că, în ceea ce privește extremismul de dreapta și extremismul islamic, straturile societății care au o experiența a sărăciei și a excluziunii sociale sunt mai susceptibile de a fi vulnerabile la radicalizare. Aceasta nu înseamnă că există o legătură simplă de cauzalitate între sărăcie și infracțiunile motivate de ură. Cu toate acestea, sărăcia și marginalizarea socială, combinate cu alți factori, fac mai probabilă apariția de indivizi care să se preteze la infracțiuni motivate de ură.
În cadrul colocviului s-a acordat însă puțină atenție faptului că mai mult de un sfert dintre copiii din UE sunt în prezent expuși riscului de a trăi în sărăcie și de a fi excluși social, sau faptului că grupurile minoritare din Europa se confruntă cu marginalizare din cauza discriminării în domeniul educației, obținerii de locuințe și pe piața locurilor de muncă.
Comisia Europeană trebuie să facă mai multe
Comisarul pentru Justiție, Věra Jourová, care a ținut discursul de la sfârșitul evenimentului, a avut dreptate să sublinieze că Guvernele naționale sunt cele care au responsabilitatea principală de a adresa aceste probleme. În multe state membre însă politicienii populiști strâng voturi promovând ură și există partide politice care consideră că a promova egalitatea în legătură cu grupurile marginalizate reprezintă un risc politic.
Comisia are puterea de a schimba această situație prin aplicarea legislației UE privind egalitatea în țările care se fac vinovate de segregarea minorităților sau care refuză accesul în mod egal la educație și la locurile de muncă. În mod similar, ar trebui să aplice legislația UE privind infracțiunile și discursurile motivate de ură și să se folosească de influența lor politică pentru a-i condamna pe cei care se fac vinovați de astfel de atitudini. Ar putea de asemenea să ofere finanțare pentru ONG-urile care ajută victimele unor astfel de acte să își apere drepturile oferite prin legislația UE în fața instanțelor naționale.
Din păcate, Comisia s-a obișnuit să evite să se implice în protecția drepturilor fundamentale la nivelul UE, primele două cazuri împotriva unor Guverne vinovate de discriminarea unei minorități etnice fiind inițiate abia foarte recent. Dacă factorii de decizie doresc să elimine infracțiunile motivate de ură, aceștia trebuie să adreseze atât simptomele, cât și cauzele. Și atunci când autoritățile naționale devin o parte a problemei, Comisia trebuie să ia măsuri și să aplice legea.
Autori: Israel Butler și Dovile Šakaliené