Numărul de persoane care sunt private de libertate fără motiv continuă să crească în Olanda. Anul trecut, statul olandez a acordat despăgubiri în valoare de 28,8 milioane de euro unui număr de 6,112 de persoane care au fost private de libertatepe nedrept. Acum 10 ani primiseră despăgubiri din acest motiv doar 1,874 de persoane. Persoanelor care au fost închise li se acordă despăgubiri dacă au fost achitate sau dacă au fost ținute în arest preventiv fără motiv.
Potrivit Asociației olandeze de Apărare Juridică, creșterea acestui număr are de a face cu faptul că judecătorii olandezi au tendința de a-i plasa pe suspecți în arest preventiv prea repede. Dintre persoanele care sunt private de libertate, aproape jumătate se află în arest preventiv. Acești oameni stau închiși fără a fi primit vreo condamnare. Olanda este, încă din 2003, statul european care impune cel mai des pedeapsa arestului preventiv.
CEDO și Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Articolele 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevăd dreptul fiecăruia de a trăi în libertate și securitate și, pentru cei care sunt urmăriți penal, dreptul la un proces echitabil și dreptul de a se bucura de prezumția de nevinovație până când vinovăția este dovedită într-o instanță de judecată. Articolul 5, paragraful 1(c) din Convenție stabilește că nimeni nu ar trebui să fie privat de libertate, cu excepția cazurilor în care individul „a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia". Principiul conform căruia o persoană ar trebui să poată să își aștepte procesul bucurându-se, pe cât posibil, de cât mai multă libertate, constituie baza acestor două drepturi.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a susținut drepturile menționate mai sus de mai multe ori. CEDO a stabilit că suspiciunea rezonabilă menționată la articolul 5, alineatul 1(c), există în cazul în care poate fi dedusă din fapte sau din informațiile oferite de persoane care sunt supuse aceluiași sistem juridic, cu privire la suspectul care a comis infracțiunea (a se vedea O’Hara c. Regatului Unit, 2001). CEDO a stabilit de asemenea și motivele pe baza cărora se poate decide că o persoană nu își poate aștepta procesul în libertate(a se vedea Smirnova c. Rusiei, 2003 și Piruzyan c. Armeniei, 2012). Încă o dată, este foarte important să se ia în considerare faptul că persoana trebuie, pe cât posibil, să își aștepte procesul în libertate.
Uniunea Europeană
În afară de Consiliul Europei, Consiliul Uniunii Europene a creat și el linii directoare pentru a reduce impunerea și durata aresturilor preventive. În rezoluția sa de la 30 noiembrie 2009 (2009/C295/01), Consiliul Uniunii Europene constată că durata arestului preventiv variază considerabil în statele membre și afirmă că acest lucru nu este dăunător doar indivizilor, ci și cooperării judiciare dintre statele membre și valorilor Uniunii Europene. În Cartea verde care a fost emisă de către Comisia Europeană la 14 iunie 2011, ca urmare a rezoluției, se subliniază încă o dată faptul că arestul preventiv trebuie să fie o măsură care să se aplice doar în cazuri excepționale, pentru o perioadă cât mai scurtă de timp.
Olanda: tendințe opuse
Analiza de mai sus a ceea ce se întâmplă la nivelul Consiliului Europei și Uniunii Europene cu privire la arestul preventiv arată că Olanda nu numai că este în urmă în acest domeniu, ci pare să se afle într-o barcă ce merge împotriva curentului. Cifrele menționate mai sus indică o evoluție pe care nimeni nu și-o dorește. Această evoluție este rezultatul unui climat politic în cadrul căruia se solicită pedepse mai aspre și un domeniu mai lerg de impunere a arestului preventiv.
Pe 29 ianuarie 2010, fostul Ministru al Justiției, Hirsh Ballin, a scris într-o scrisoare adresată Camerei Reprezentanților că anumite infracțiuni necesită o reacție directă din parte magistraților. Acesta a propus crearea unui sistem de justiție sumar, precum și includerea unor astfel de infracțiuni în articolul 67a din Codul de Procedură Penală drept temei pentru arestul preventiv. Pe 20 mai 2011, fostul Ministru pentru Securitate și Justiție, Ivo Opstelten și fostul Secretar de Stat pentru Securitate și Justiție, Fred Teeven, au făcut o propunere legislativă menită a extinde temeiurile prevăute de acest articol. Legea a fost modificată ca urmare a acestei propuneri, noua variantă intrând în vigoare la 1 ianuarie 2015.
Acestea sunt motivele pentru care Olanda ocupă de atât de mult timp poziția de lider în Europa cu privire la impunerea arestului preventiv. În ciuda semnalelor clare care vin de la nivel european, la nivel național Olanda implementează politici care nu respectă principiul care prinde tot mai mult contur și potrivit căruia o persoană trebuie să își aștepte procesul bucurând-se de cât mai multă libertate. Ce se întâmplă în Olanda încalcă articolele 5 și 6 ale Convenției Europene.
Autor: Bram van Lieshout