Tech & Rights

Republica Cehă trebuie să înceteze să mai deporteze oameni în maniere degradante

Într-un caz cu privire la încercarea de a deporta pe cineva, judecătorii cehi au hotărât că statul ceh nu ar mai trebui să folosească gaze lacrimogene și cătușe pentru a încerca să forțeze oamenii să se urce în avioane pentru a fi deportați.

by The League of Human Rights

Curtea Constituțională din Cehia a hotărât că polițiștii au greșit atunci când au încercat fără succes să deporteze un cetățean din Camerun. Acesta se opusese pașnic polițiștilor care au încercat să îl escorteze către aeroport.

Bărbatul din Camerun trăiește în Republica Cehă de mai mulți ani, două luni din care a stat fără a avea o viză valabilă. În ianuarie 2010, poliția a emis un aviz prin care i-a cerut acestuia să părăsească țara în termen de un an. Pentru că nu a părăsit țara în termenul menționat, bărbatul a fost arestat și plasat într-un centru de detenție pentru străini.

Escortat de poliție

Poliția i-a rezervat bărbatului un loc într-un zbor al companiei Turkish Airlines care urma să îl ducă în afara Republicii Cehe, însă acesta a refuzat să părăsească centrul de detenție. Ca urmare a acestui fapt, poliștii au decis să facă uz de forță pentru a-l escorta către aeroport: au folost gaze lacrimogene și cătușe, iar în aeroport au folosit un cărucior de bagaje pentru a-l transporta pe bărbatul care refuza în continuare să coopereze la deportarea sa.

Bărbatul a explicat că a opus rezistență în principal din cauza faptului că nu reușise încă să se pregătească pentru deportare. Acesta aflase despre zborul de plecare cu doar o zi înainte, conform spuselor lui accidental. Din acest motiv nu reușise să își ia la revedere de la iubita sa, nici să își aducă lucrurile de la locuința acesteia și nici să își contacteze familia din Camerun pentru a se asigura că va fi cineva care să îl aștepte la aeroport atunci când va ajunge acolo. Pe lângă acestea, bărbatul credea și că nu putea fi deportat înainte ca instanțele judecătorești să decidă cu privire la plângerea pe care o depusese împotriva deportării.

Tratament degradant

Judecătorii de la Curtea Constituțională au ajuns la concluzia că în timpul tentativei de deportare bărbatul a fost supus la tratamente degradante. „Interzicerea supunerii la tratamente degradante este o valoare fundamentală a oricărei societăți democratice. Calitatea unei societăți are ca unitate de măsură modul în care aceasta îi tratează pe cei mai vulnerabili. Prin urmare, interzicerea supunerii la tratamente degradante se aplică și străinilor”, a explicat în sentință judecătorul care a prezidat completul.

Judecătorii au hotărât că străinii pot fii deportați împotriva voinței lor; trebuie însă ca deportarea să se facă fără ca persoana în cauză să fie supusă unor tratamente degradante sau unor acte excesive de violență. Forța nu trebuie folosită drept pedeapsă pentru faptul că cineva nu ascultă ordinele date de polițiști. Pe lângă acestea, Curtea a considerat și că polițiștilor ar fi trebuit să le fie clar că o persoană care nu cooperează nu va fi admisă la bord de către compania aeriană, ceea ce a făcut ca întreaga desfășurare de forțe să fie inutilă de la bun început.

Informații despre deportare

Străinii trebuie să afle când vor fi deportați cât mai curând posibil - în acest caz, imediat după ce a fost rezervat locul în avion și, în general, nu mai târziu de 24 de ore înainte de deportare. „Un străin nu devine un simplu obiect care urmează să fie mutat la momentul determinat de poliție de la punctul A (Centrul de detenție) către punctul B (avionul)", a declarat Curtea, adăugând că bărbatul nu a pus pe nimeni în pericol și s-a folosit doar de rezistență pasivă.

Așa-numita deportare administrativă este reglementată de Legea privind șederea străinilor. Deportare administrativă înseamnă, în esență, că atunci când Poliția pentru Străini decide că o persoană trebuie să plece din Republica Cehă, aceasta trebuie să plece. Persoanei în cauză i se emite și un termen pentru care nu mai poate intra din nou în Republica Cehă. Un astfel de tip de deportare este de obicei asociat cu încălcări grave ale reglementărilor privind reședința. În Republica Cehă sunt emise anual aproximativ 2.000 de astfel de decizii de deportare adminsitrativă.