Tech & Rights

Olanda: senatorii par să nu aibă încredere în crearea de dosare medicale în format electronic

Senatul olandez are atât de multe întrebări cu privire la propunerea legislativă care susține introducerea dosarelor medicale în format electronic, încât pare din ce în ce mai probabil că proiectul de lege va fi respins.

by PILP
Photo: Ted Eytan - Flickr/CC content

Ministrul olandez al Sănătății, Edith Schippers, de la Partidul Liberal, nu a reușit să răspundă la timp la toate întrebările pe care le avea Senatul olandez cu privire la propunerea legislativă care susține introducerea dosarelor medicale în format electronic. Acum Ministrul va trebui să reia întreg procesul cu noul Senat.

Senatul a avut o mulțime de întrebări cu privire la această propunere legislativă încă de la început. Acesta a fost motivul pentru care Senatul a organizat, pe 13 aprilie, o întâlnire cu experții din domeniu. Propunerea legislativă prevede cadre pentru toate dosarele medicale în format electronic (EPD-uri) și, de asemenea, un cadru juridic național pentru EPD-uri, numit LSP. Toți experții care au participat la întâlnire au criticat vehement propunerea legislativă.

După întâlnirea cu experții, Senatul s-a alăturat celor care critică acest proiect de lege. Partidul Liberal declară că propunerea nu îmbunătățește în nici un fel protecția de care s-ar putea bucura pacienții în legătură cu dreptul lor la viață privată. Așa cum au subliniat și experții, Partidul Liberal, Partidul Socialist și Partidul Verde susțin că anumite prevederi ale proiectului sunt imposibil de implementat în practică. Partidul Muncii este de părere că „propunerea legislativă oferă doar dezavantaje pentru pacienți și nici un fel de avantaje". După întâlnirea cu experții Partidul Socialist „este și mai sceptic decât era cu privire la utilitatea, necesitatea și aplicabilitatea propunerii".

Partidul Muncii, Partidul Socialist și Partidul Verde, precum și liberal-democrații solicită inițierea unei anchete cu privire la sistemul alternativ de schimb de date. Dacă ar exista un sistem alternativ pentru LSP, nu ar mai exista partea „imposibil de implementat în practică” a propunerii. O astfel de alternativă este susținută și de medicii generaliști.

Consimțământ specific

O parte importantă a propunerii legislative este legată de introducerea unui nou mod prin care pacienții să își poată da consimțământul. În prezent fiecare pacient trebuie să își dea consimțământul cu privire la accesul la dosarul său medical pentru fiecare furnizor de servicii medicale în parte; propunerea însă introduce așa-numitul „consimțământ specific”, care de fapt presupune acordarea de consimțământ, deodată, unei categorii întregi de furnizori de servicii medicale.

O astfel de prevedere este necesară deoarece LSP-ul nu poate să preia și să lucreze cu actul de a consimți așa cum se efectuează acesta în prezent. LSP-ul nu poate respecta legile în vigoare privind confidențialitatea datelor medicale și protecția dreptului la viață privată. Având în vedere faptul că în viitore consimțământul ar putea fi dat deodată unei categorii întregi de furnizori de servicii medicale, putem spune că ar exista o protecție mai slabă a dreptului la viață privată.

Potrivit experților, noua definiție introdusă pentru consimțământ este imposibil de implementat în practică, creează sarcini administrative exagerate, iar sistemele medicale actuale nu sunt potrivite pentru ea. Chiar și LSP-ul va trebui adaptat pentru a se potrivi sistemului actual. Partidul Liberal, Partidul Socialist și Partidul Verde se alătură experților și susțin și ele că noua definiție pare imposibil de aplicat în practică. Potrivit Partidului Socialist, experții consideră că propunerea legislativă este „atât de neclară, de neînțeles și de complicată încât e greu [de imaginat cum ar putea] ajuta pacientul [...] [fiind] și imposibil de aplicat în practică cu privire la anumite aspecte-cheie".

Având în vedere faptul că definiția constituie un element central al propunerii legislative, Partidul Verde a întrebat Ministrul „dacă propunerea este imposibil de implementat în întregime din cauza acesteia". Liberal-democrații i-au solicitat Ministrului să se întoarcă la Consiliul olandez de Stat pentru o opinie cu privire la consimțământul specific.

Sistemul alternativ

Multe grupuri parlamentare se întreabă dacă LSP-ul e o soluție bună. Partidul Verde vrea să știe de la Ministru dacă un dosar medical la nivel național „este proporțional cu schimbul necesar de informații", întrebarea fiind legată de constatarea Autorității olandeze pentru protecția datelor potrivit căreia „mulți furnizori de servicii medicale au probleme în ceea ce privește gestionarea informațiilor și securitatea".

Liberal-democrații i-au pus întrebări Ministrului cu privire la amploarea problemei pe care ar trebui să o rezolve LSP. În timpul întâlnirii cu experții, medicii generaliști au susținut introducerea unui alt sistem care să respecte deja legile în vigoare cu privire la confidențialitatea cu privire la datele medicale și protecția dreptului la viață privată. Atât Partidul Verde, cât și liberal-democrații doresc să știe dacă o astfel de alternativă ar fi suficientă.

Partidul Muncii și Partidul Socialist susțin o alternativă în cadrul căreia pacientul să fie cel care deține controlul asupra datelor sale de ordin medical. Pentru aceasta, cetățenii ar trebui, în cazul în care doresc unul, să își creeze un dosar medical personal.

Senatul a votat deja împotriva LSP-ului în 2011, deoarece, printre altele, acesta nu acorda suficientă protecție dreptului la viață privată. La vremea aceea cel responsabil cu relansarea dosarelor medicale în format electronic era Ministrul Schippers.

Majoritate calificată în Camera Reprezentanților

Având în vedere multitudinea de discuții din Senat, este surprinzător faptul că propunerea a trecut de Camera Reprezentanților, la 1 iulie, 2014, cu majoritate calificată. Consimțământul cu privire la consultarea dosarului medical a fost și el discutat în Camera Reprezentanților. Noua definiție cu privire la consimțământul specific a fost introdus în propunere la inițiativa creștin-democraților.

Interdicții pentru cei care oferă asigurări de sănătate

Furnizorii de asigurări de sănătate nu au voie să participe în cadrul sistemulul electronic de schimb sau să aibă acces la datele medicale care sunt transferate dintr-un loc în altul. De implementarea acestei prevederi se ocupă Autoritatea olandeză de Sănătate. Dacă operatorii sistemelor de schimb bănuiesc că furnizorii de asigurări de sănătate și-au acordat access la vreun EPD, aceștia sunt obligați să notifice Autoritatea de Sănătate.

Furnizorii de asigurări de sănătate pot primi amenzi uriașe dacă se află că și-au „acordat acces” la vreun sistem electronic de schimb de date. Maximul amenzii care poate fi primită este de 500.000 de euro, sau 10% din cifra de afaceri a furnizorului (valoarea mai mare dintre acestea două). Împotriva autorilor unor astfel de fapte pot fi de asmenea inițiate și proceduri penale. Asigurații care au devenit victime au dreptul de a-și anula imediat polița de asigurare. Liberal-democrații din Senat se întreabă care este legătura dintre aceste prevederi și un alt proiect de lege al Ministrului Schippers, prin care se propune facilitarea accesului la dosare medicale pentru furnizorii de asigurări care vor să își verifice facturile.

La propunerea Partidului Socialist, furnizorilor de servicii medicale li se interzice utilizarea de stimulente financiare pentru a convinge oamenii să ia parte la sistemul EPD. În momentul de față, astfel de stimulente financiare sunt o parte din relansarea LSP-ului care a eșuat, cu scopul de a introduce cât mai mulți pacienți în sistem. Partidul Liberal, partidul Muncii și creștin-democrații din Senat vor să știe de la Ministrul dacă furnizorii de asigurări de sănătate constrâng în practică oamenii să se alăture sisteemului LSP și ce măsuri au fost luate pentru a opri astfel de practici.

Barometrul de confidențialitate

Barometrul de confidențialitate a trimis, împreună cu mișcarea pentru drepturi civile Vrijbit, o scrisoare către Camera Reprezentanților cu privire la elaborarea propunerii legislative și introducerea unui registru național de sănătate. Partidul Socialist a adus această scrisoarea, în întregime, în fața Camerei Reprezentanților, sub forma unei întrebări parlamentare.

Autor: Privacy Barometer (Barometrul de confidențialitate)