Tech & Rights

A-i critica pe politicieni este un drept și o obligație!

În Ungaria de astăzi trebuie să ai mult curaj pentru a-i critica pe politicieni: jurnaliști, bloggeri și oameni obișnuiți au ajuns în fața instanțelor judecătorești din cauza unor astfel de fapte.

by Hungarian Civil Liberties Union
Image: Ronan Shenhav - Flickr/CC content

Uniunea pentru Libertăți Civile din Ungaria (ULCU) observă cu îngrijorare cum jurnaliștii și cetățenii activi în viața publică riscă tot mai mult atunci când decid să îi critice pe politicieni. Acesta este motivul pentru care a fost lansată campania PolitiKuss (care se traduce cu aproximație ca „a închide gura politicienilor”).

Un drept și o datorie

Dezbaterile reprezintă un element funcțional într-o democrație; persoanele publice trebuie să fie supuse mai multor critici decât cetățenii de rând. Se garantează astfel răspunderea celor care se află la putere. Este dreptul și obligația a mii de jurnaliști din Ungaria și a zeci de mii de cetățeni activi în viața publică să formuleze critici. Acest lucru devine însă, datorită normelor în vigoare, din ce în ce mai greu și riscant. A devenit posibilă inițierea de proceduri civile și penale în paralel împotriva celor care se fac vinovați de astfel de fapte.

Pe lângă aceasta, persoanele publice au dreptul la protecție specială în timpul procedurilor penale. Astfel, în timp ce o persoană obișnuită își angajează și plătește un avocat pentru a-l reprezinta în fața judecătorilor, pentru parlamentari și pentru primari de acestea se ocupă statul: poliția va efectua ancheta, procurorul se va ocupa de acuzare, iar reclamantul nu trebuie să plătească pentru nimic. Persoanele inculpate în astfel de cazuri sunt amprentate și fotografiate ca și cum ar fi comis infracțiuni grave. ULCU oferă asistență juridică în mai multe procese în care politicienii încearcă să le închidă gura criticilor lor prin mijloacele puse la dispoziția lor de lege.

Critica sănătoasă

ULCU a elaborat un model de norme potrivit cărora nu pot fi inițiate proceduri penale pentru defăimare sau calomnie, iar persoanele care ocupă funcții publice nu pot iniția proceduri civile cu privire la critici referitoare la activitatea exercitată în cadrul funcției pe care o ocupă.

Instrumente juridice prin care se exercită presiuni pot împiedica orice critică. Atunci când jurnaliștii și cetățenii critici sunt amenințați cu posibilitatea de a trebui să plătească despăgubiri și taxe pentru proceduri legale, sau cu implicarea în proceduri penale, controlul asupra celor aflați la putere și dezvăluirea cazurilor de corupție devine din ce în ce mai dificilă. ULCU refuză să accepte astfel de restricții impuse asupra libertății de exprimare, susținând că persoanele care ocupă funcții publice ar trebui să poată să suporte critici dure!