Tech & Rights

Un război informațional: manipularea drepturilor omului și uitatul în curtea vecinului

Pe 11 iunie a avut loc la Vilnius conferința „Drepturile Omului într-o Europă transformată”, conferință cu o semnificație deosebită în contextul geopolitic actual.

by Human Rights Monitoring Institute

„În opinia mea, cel mai eficient instrument pentru protejarea minților cetățenilor este oferirea de informații corecte și accesibile, împreună cu discursuri deschise și binevoitoare", a declarat directoarea Institutului de Monitorizare a Drepturilor Omului (IMDO), Dovile Šakalienė, atunci când a avut cuvântul de deschidere în cadrul conferinței „Drepturile Omului într-o Europă transformată”, organizată de IMDO.

Conferința a fost organizată ca răspuns la recentele atacuri informaționale și informatice efectuate asupra Lituaniei de către Rusia. Liderilor Lituaniei și liderilor altor țări ale Uniunii Europene le-a fost prezentat un studiu oficial legat de propaganda de la Kremlin; conform acestui studiu, propagandiștii de la Kremlin încearcă să submineze valorile europene și să influențeze țările parte ale Parteneriatului Estic.

Un război informațional modern

Potrivit unui politolog prezent la conferință, retorica actuală folosită de către Kremlin cu privire la Lituania este cel mai bine descrisă de către un termen inventat de Edward Lucas – „whataboutism-ul modern”. Whataboutism-ul era o tactică folosită de către Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece: când Uniunea Sovietică era criticată, criticilor li se răspundea întotdeauna cu o întrebare: „What about...?” („Ce ne puteți însă spune despre...?”)

Această tactică permite Rusiei să devieze criticile cu privire la problemele care există în legătură cu democrația și drepturile omului pe teritoriul său, susținând că și acești critici au probleme similare, chiar la ei acasă.

În cadrul conferinței au fost de asemenea prezentate și rezultatele unei anchete jurnalistice efectuate de către cei de la publicația 15 min. Potrivit anchetei, unul dintre instrumentele folosite de către Rusia este finanțarea de organizații în Lituania: „Prayfond," o organizație prin care sunt implementate așa-numitele „politici pentru compatrioți”, finanțează direct trei organizații active în Lituania. Potrivit celor care au realizat ancheta, aceste organizații diseminează dezinformare cu privire la Lituania, căutând în acest fel să creeze pretexte pentru eventuale agresiuni ale Kremlinului.

Drepturile omului și integrarea

„Vedem cât de fină și periculoasă este limita dintre patriotism și dogmatism, cât de mare este tentația și presiunea de a depăși această limită: a pretinde că nu ai auzit despre alte opinii puțin populare, a uita că și comunitățile naționale, adesea menționate ca fiind al cincilea pilon, sunt și ei cetățenii noștri – pe care noi ar trebui să îi integrăm în loc să îi respingem”, a declarat redactorul DELFI, cel mai mare website de știri din Lituania.

„In contextul geopolitic actual, puterile care îi sunt ostile Lituaniei se folosesc uneori de drepturile omului ca instrument pentru propagandă. Ca atare, nu ne putem permite în nici un caz să tratăm cu neglijență ființele umane și drepturile și libertățile lor. Trebuie să ne facem mai puternic statul câștigând încrederea cetățenilor noștri”, a declarat Ministrul de Justiție din Lituania, fiind de acord cu ceilalți participanți la conferință.